Managementul Lecției în Instituțiile de Învățământ Primar

INTRODUCERE

Şcoala românească contemporană este preocupată să găsească soluţiile cele mai potrivite si eficiente din punct de vedere pedagogic, economic si social, problemelor specifice fiecărei etape de dezvoltare a ţării, pentru ca aceasta să poată face faţă cu succes cerinţelor societăţii la un moment dat.

Învăţământul tradiţional, centrat pe cadrul didactic şi pe materia de învăţat, are o serie de caracteristici şi o desfăşurare previzibilă după o schemă clasică. Cadrul didactic educaţional, oricare ar fi el: educatoarea, învăţătorul, institutorul sau profesorul, predau si ascultă. Ei pleacă de le ipoteza că nevoile si interesele sunt aceleaşi pentru toţi elevii.

Învăţământul modern, centrat pe cel ce învaţă, are o seamă de calităţi care îl diferenţiază de cel tradiţional. Astfel:

Curriculumul si învăţarea sunt individualizate. Selecţia conţinuturilor se realizează în funcţie de posibilităţile, interesele si nevoile celui care învaţă;

Elevului i se oferă mai multe ocazii pentru a-şi construi cunoaşterea, pentru ca orice nouă experienţă de învăţare este corelată cu precedentele;

Cadrul didactic este înainte de toate ,,o persoană resursă”. El este cel care facilitează accesul la informţtii, orientează activitatea de învaţare a elevului, promovează o relaţie democratică în raport cu elevii.(Manolescu, 2004, p.17);

Spaţiul, echipamentele, mobilierul sunt utilizate flexibil si există o mare varietate de materiale de învăţare;

Obiectivul evaluărilor îl reprezintă cu prioritate, procesele mentale ale celui care învaţă, in defavoarea produselor învăţării;

Se stimulează autoevaluarea, autoreglarea comportamentului de învaţare.

Se ajunge la concluzia că învăţământul modern trebuie sprijinit, iar acest sprijin poate să vină şi din partea cadrelor didactice prin acţiuni de cercetare ştiinţifică şi aplicativă în munca la clasă.

Pornind de la premisa că odată ,,informat” asupra volumului de cunoştinţe, elevul va trebui ,,format” în a prelucra, îmbogăţi, utiliza informaţia. Am ales această temă tocmai în ideea de a experimenta metoda modelării ca metodă ce uşurează şi facilitează învăţarea cunoştinţelor de istorie.

Ideea care a stat la baza alegerii temei s-a născut în urma experienţei în activitatea de predare-invăţare la elevii clasei a IV-a a disciplinei istorie, disciplină care la nivelul clasei a IV-a este destul de greu de înţeles, cu atât mai mult cu cât până la această vârstă elevii nu au utilizat terminologia specifică acestei ştiinţe.

Totodată în urma lecturării unui pasaj din opera lui M. Debbese, pe care doresc să-l fac cunoscut în cele ce urmează, am deprins ideea că un învăţământ modern se bazează printre altele şi pe utilizarea la clasă a metodelor activ-participative, pe care numai dascălul cu priceperea sa poate să le aplice, fiind astfel ,,puntea de legătură” între cunoştinţele teoretice, pe care le găsim în manuale şi mintea copilului.

,,Actul didactic, în sensul său general, implică o relaţie dintre adult şi copilul în care adultul trebuie să ştie cât timp îşi va purta de mână discipolul şi când şi cum va da drumul acestei mâini, trecând în umbră şi călăuzindu-i cu discreţie paşii pe calea formării lui ca om”.

În ceea ce priveşte lucrarea de faţă, trei puncte de vedere se corelează şi se sprijină reciproc în ceea ce priveşte motivul pentru care am ales această temă:

1. Scopul cercetării este aşadar: înţelegerea, analiza, explicarea, optimizarea, ameliorarea, perfecţionarea şi prospectarea fenomenului educaţional, a comportamentelor procesului de învăţământ şi managementul lecţiei. Ţinând seama de faptul că metoda modelării este mai puţin explorată în predarea istoriei şi dorind să o facem cunoscută îndeajuns şi apoi prelucrată în comportamentul didactic şi de alte cadre didactice, am considerat această temă ca fiind de actualitate în munca la clasă.

2. Se ştie că învăţarea cognitivă este o formă a învăţării şcolare, este activitatea de asimilare sau însuşire a cunoştinţelor, operaţiilor intelectuale corespunzătoare, de construire a unor sisteme cognitive şi structuri operatorii conforme cu obiectul de studiu. În procesul învăţării, acţiunile intelectuale se formează prin interiorizarea acţiunilor practice şi verbale. Acest aspect motivează interesul pentru aplicarea metodei modelării în formarea acţiunilor intelectuale, necesare procesului de învăţare.

3. Managementul metodologiei face ca fiecare metodă să fie decelată într-o sumă de procedee şi tehnici prin care este asimilat conţinutul predat-învăţat-evaluat conform programelor şi manualelor şcolare. În investigaţia întreprinsă va fi abordată în special dimensiunea structurală a lecţiei prin utilizarea metodei modelării în managementul lecţiei.

4. Obiectivul prioritar al viitoarei mele activităţi didactice este reprezentat de informarea şi educarea continuă ca viitor dascăl. Deoarece în ciclul primar reuşita unei lecţii depinde în mare masură de aspectele legate de metodologie şi mijloacele de învăţământ, vom încerca, făcând apel la creativitatea noastră să concepem modele pe care mai apoi să le utilizăm în activitatea de predare-învăţare.

5. Inexistenţa manualelor şcolare actualizate, pentru această disciplină, îngreunează activitatea de predare-invăţare. În urma stabilirii conţinuturilor in corelaţie cu programa şcolară, activitatea la clasă s-a putut realiza printr-o învăţare activă,şi diversificată la nivelul metodologiei didactice.

Apreciez aspectele legate de metodologia învăţării didactice, ca fiind partea cea mai flexibilă şi mai spectaculoasă a teoriei şi metodologiei instruirii si evaluării.

Aşadar aceste afinităţi vizavi de anumite teme ies la iveală şi atunci când în urma activităţii dascălului, rămân urmele condeiului.

Consider că există suficiente argumente pentru a crede că lucrarea de faţă işi va confirma ipotezele şi va veni în sprijinul celor care o vor considera o simplă lectură sau chiar un sprijin pentru activitatea profesională, a celor interesaţi de problematica abordată.

CAPITOLUL I

APECTE TEORETICE ALE MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

1.1. Pespectivele de abordare a clasei de elevi

Managementul clasei de elevi se afirmă în ultimul deceniu ca un domeniu special al managementului pedagogic. Problematica managementului clasei este deja propusă ca disciplină opţională în pachetul de discipline psihopedagogice, atât în cadrul curriculumului universitar şi postuniversitar cât şi în cadrul curriculumului preuniversitar la clasele cu profil pedagogic, adică a celor care doresc să urmeze o carieră didactică.

Din literatura de specialitate consacrată managementului clasei, reţinem două încercări de definire a conceptului: o definiţie orientativă şi o direcţie operaţională.

Din perspectiva orientativă ,,managementul clasei de elevi este considerat domeniul de cercetare în ştiinţele educaţiei care studiază atât perspectivele de abordare a clasei de elevi cât şi structurile dimensionale ale acesteia în scopul facilitării intervenţiilor cadrelor didactice în situaţii de criză, microeducaţională şi a evitării consecinţelor negative ale acestora, prin exerciţiul microdeciziilor educaţionale”(Romiţa B.Iucu.2000)

Din perpectiva operaţională, managementul clasei reprezintă: acţiunea de cercetare ce urmăreşte perspectivele de abordare a clasei precum şi structurile ei dimensionale, având dublu scop:didactic si psihosocial (P.Petrescu,L.Sirian,2002).