Managementul Mentenanței Parcului de Autovehicule

1.1. Etimologia termenului mentenanţă

Pentru prima dată conceptul de management a apărut în ţările anglo-saxone şi s-a impus în sfera activităţilor economice, mai ales în ultimii 50 ani datorită ecoului pe care l-a avut “The Managerial Revolution” publicată de James Burnham în 1941.

Managementul ca teorie şi practică constituie o cale ştiinţifică de rezolvare a problemelor de decizie în condiţiile caracteristice ale lumii moderne (în condiţiile complexităţii, interdependenţelor şi schimbărilor dinamice din diferitele domenii).

Managementul asigură descoperirea problemelor puse conducerii instituţiilor şi formularea lor corectă, eliminarea unor false probleme, stabilitatea obiectivelor sau scopurilor pe care le urmărim şi a priorităţilor, precum şi abordarea sistematică şi raţională a problemelor de decizie în vederea obţinerii de rezultate reale, optime.

Aceste rezultate nu se pot obţine fără activitatea concertată a tuturor specialiştilor (teoreticieni şi tehnologi) în domeniul managementului, specialişti care au menirea să identifice problemele de conducere, să definească obiectivele care trebuie atinse, să selecteze mijloacele, să pună ordine în evidenţa resurselor, să măsoare, să controleze şi să salarizeze eforturile personalului.

Managementul sau ştiinţa conducerii are un domeniu propriu de studiu şi aplicabilitate, legi, principii şi concepte proprii şi este o ştiinţă social-umanistă “de graniţă” deoarece asamblează într-un sistem coerent idei, teorii, concepte şi cunoştinţe multidisciplinare şi interdisciplinare (filosofie, drept, sociologie, psihologie, praxiologie, cibernetică, matematică, informatică, teoria statistică, teoria deciziei, teoria informaţiei, teoria responsabilităţii, econometria etc.).

Mentenanţa nu este o descoperire a lumii moderne. Vechimea acestei activităţi se pierde în timp, ea fiind prezentă de-a lungul întregii istorii a omenirii, fie că a fost sau nu conceptualizată. Cert este că dezvoltarea societăţii omeneşti, însoţită de o puternică revoluţie în domeniul tehnicii, a fost sprijinită de dezvoltarea acestui tip de activitate.

Fiind în atenţia oamenilor de ştiinţă încă din fazele de început ale tehnicii, termenul “mentenanţă” are multiple definiţii, care încearcă să scoată în evidenţă diferite aspecte. De exemplu, în Grand dictionnaire universel du XIX siecle de Piere Larousse, Paris, 1873 (13, 1873), găsim următoarele explicaţii:

Maintenir (a menţine) – conservation, défense, protection (conservare, apărare, protecţie).

De asemenea, în acelaşi dicţionar mai întâlnim şi următorii termeni:

Entretien (întreţinere) – soin qu’on prend à maintenir une chose en état; dépense qu’on y consacre…. (ceea ce se întreprinde pentru a menţine un lucru în bună stare; cheltuieli destinate).

Réparation (reparaţii) – action de remise en marche…..(acţiune de repunere în funcţiune).

În ceea ce priveşte acelaşi termen, în Enciclopaedia Britannica (10.1998) găsim următoarea explicaţie:

Maintenance – to hold in an existing state …(a menţine în stare existentă).

Repair (reparaţie) – to restore to the good condition …(a readuce în bune condiţii).

Entertain (întreţinere) – to maintain in a good condition …(a menţine în bune condiţii).

În “NATO LOGISTICS HANDBOOK”, ediţia 1997, găsim următoarea definire:

Maintenance – means all actions to retain the material in or restore it to a specific condition (mentenanţă înseamnă toate acţiunile pentru menţinerea materialului sau restabilirea (repararea) într-o condiţie specificată).

Observăm că există o diferenţă semnificativă între “mentenanţă”, “întreţinere” şi “reparaţie”, aspect sesizat şi în Dicţionarul explicativ al limbii române (8,1975):

A menţine – a păstra ceva în aceeaşi stare sau formă în care se află la un moment dat, a face să dureze …….;

A întreţine – a păstra în stare bună, în bune condiţii; a face să dureze, a menţine …..;

A repara – a face propriu pentru folosire, a reface, a menţine ….

În dicţionarul amintit mai sus, toţi termenii româneşti au ca origine limba franceză, deci considerăm că termenul de “mentenanţă” îşi găseşte justificarea în limbajul curent, cu

unele remarci:

– mentenanţa implică activităţi de menţinere şi reparaţii;

– este eronat să admitem că doar efectuarea de activităţi de întreţinere şi reparaţii reprezintă “mentenanţa”.

În România, termenul de mentenanţă a început sa fie utilizat dupa anul 1990, el fiind substituit până la acea dată, cu termenii „întreţinere şi reparaţie".

În consecinţă, prin mentenanţă înţelegem un ansamblu de activităţi tehnico organizatorice, care au ca scop asigurarea, obţinerea unor performanţe maxime, pentru bunul considerat (autovehicul, clădire, instalaţie)[A].

De altfel, această opinie este susţinută de normele franceze din domeniul mentenanţei, care clarifică următorul aspect:

“….o combinaţie de activităţi tehnice, administrative şi de management (…) repun în funcţiune sau menţin în condiţii de siguranţă în funcţionare….”

1.2. Sisteme şi strategii de mentenanţă utilizate frecvent în domeniul automobilelor

Prin mentenanţa autovehiculelor se înţelege totalitatea activităţilor de testare, clasificare operaţională, întreţineri, evacuare şi reparaţii întreprinse pentru menţinerea şi restabilirea caracteristicilor specifice tuturor autoşasiurilor, autovehiculelor şi remorcilor indiferent de destinaţia acestora.

Autovehiculul este un vehicul autopropulsat de un motor propriu ce se deplasează pe roţi, şenile, pe tălpi de alunecare sau pe pernă de aer şi este utilizat pentru transportul personalului, al bunurilor materiale sau pentru alte destinaţii.

Pentru asigurarea disponibilităţii optime a sistemelor tehnice, în [A], autorii considera o variantă de clasificare a mentenanţei, cu formele de organizare (fig. 1.1), care au ca scop final, obţinerea de performanţe maxime pentru acestea.

În funcţie de starea tehnică a autovehiculelor şi de momentul efectuării lucrărilor, mentenanţa poate fi: corectivă, preventivă.

Mentenanţa corectivă cuprinde activităţi desfăşurate pentru restabilirea capacităţii normale de funcţionare a sistemelor defecte (reparaţii de mică, medie sau mare amploare, cu caracter accidental) şi repunerea în stare de funcţionare a tehnicii militare deteriorate, ca urmare a uzurilor sau a participării la acţiuni de luptă. Astfel de activităţi de mentenanţă cu caracter corectiv sunt: testarea (diagnoza), localizarea şi remedierea defecţiunilor prin înlocuirea sau repararea elementelor defecte, verificarea şi executarea reglajelor.