Managementul Relațiilor Publice la Firma Conted

I. INTRODUCERE

În întreprinderile industriale şi comerciale, în doar câţiva ani, comunicarea a devenit, dacă nu o prioritate, cel puţin o preocupare de prim plan pentru conducere. Ea se numără printre orientările strategice, iar conducătorii întreprinderilor mici şi mijlocii, recent seduşi de posibilităţile oferite de comunicare, nu sunt cu siguranţă cei din urmă care o consideră o obligaţie.

„.trăim într-o lume creată de mass-media mai degrabă decât în realitatea însăşi”1,venim din ce în ce mai mult în contact cu reprezentări mediatizate ale unei lumi fizice şi sociale complexe, mai degrabă decât cu aspecte obiective ale mediului nostru înconjurător.

Pare a fi trecut vremea în care tehnicile pe care comunicarea le reuneşte acum în cadrul ei nu erau decât elemente auxiliare sau complementare ale unor «funcţii» bine definite: relaţiile publice însoţeau promovarea vânzărilor, tehnicile de exprimare erau folosite în stagiile de formare profesională, iar ziarele de întreprindere tipărite adeseori la acea vreme la iniţiativa departamentelor de personal, vizau în special, informarea sindicală.

Astăzi comunicarea câştigă repede legitimitate şi prestigiu. „Pentru a câştiga, trebuie să comunicăm”2 şi acest principiu de acţiune inspiră un anumit număr de directori de grupuri importante care au acces cu uşurinţă la marile media.

Orice organizaţie, precum şi orice persoană trebuie să se confrunte, în fiecare zi, săptămână, lună sau an, cu noi provocări, să facă faţă unor probleme noi, să ia decizii care asigură dezvoltarea sau precipită trecutul. Există astfel cauze, idei, opţiuni ale societăţii umane care se nasc, se dezvoltă şi mor.

Pentru a se impune în mediul lor , organizaţiile, indivizii, ideile trebuie să se sprijine pe diverse strategii, acestea fiind elaborate de diverşi consilieri, specialişti într-o activitate anume.

Din ce în ce mai mult, relaţiile publice se dovedesc un instrument original şi eficace pentru a răspunde provocărilor cu care ne confruntăm.

Relaţiile publice pot ajuta la rezolvarea unor probleme, lansarea unei idei, evitarea unor catastrofe. Ele se alătură altor perspective - juridică, financiară, umană şi chiar spirituală – în efortul de a depăşi problemele de zi cu zi.

O organizaţie apelează la relaţiile publice ca metodă de lucru pentru a-şi gestiona problemele cu care se confruntă: creşterea cifrei de afaceri, refacerea imaginii publice, diseminarea unor idei, traversarea unei crize, crearea unui climat favorabil în sânul organizaţiei, determinarea oamenilor să-şi schimbe comportamentul, apărarea în faţa adversarilor sau atacarea acestora, acestea constituind pentru organizaţie preocupări continui, prezente la diverse niveluri.

Deoarece o organizaţie depinde de cantitatea de produse vândute sau de numărul de susţinători pe care îi are, relaţiile publice nu sunt doar o unealtă de control, ci devin un instrument de supravieţuire.

De multă vreme, strategiile publicitare caută să stârnească interesul oamenilor pentru diferite produse sau mărci. Manualele de publicitate caracterizează astfel această strategie: „Este vorba despre o publicitate de imagine care mizează pe registrul afectiv şi vizează modificarea atitudinilor şi opiniilor, crearea şi întărirea atitudinilor pozitive, etc.”3 Caracteristic ei este să nu urmărească în mod strict un scop informativ (de exemplu să facă cunoscut un produs) sau să incite la a cumpăra.

Evident, ea este complementară acţiunilor de informare şi de incitare la a cumpăra şi uneori este greu să se diferenţieze aceste obiective; de asemenea se ştie că o campanie de imagine proastă poate avea efecte negative asupra consumului unui anumit produs.

Scopul comunicării moderne este acela de a încerca să impulsioneze întreprinderile înspre constituirea unei puternice identităţi. Desigur, consilierii de comunicare cei mai lucizi atrag atenţia asupra tendinţei euforizante a directorilor cuceriţi de încrederea totală în eficacitatea sistemului şi insistă asupra indispensabilei continuităţi între comunicarea externă şi politica dusă din interior, asupra necesităţii de a alege între o identitate optimă şi una acceptabilă, sau asupra obligativităţii de a alege acea soluţie care speculează laturile cele mai favorabile ale activităţii întreprinderii, existând astfel riscul de a atrage critici dinspre mediile cele mai diverse.

Irena Chiru vorbeşte de eficienţa comunicării văzută din trei perspective:

• Perspectiva umanistă, propusă de psihologia umanistă tradiţională (M. Maslow, G.Allport, C. Rogers) care pune accent pe ideea de deschidere, pe empatie, suportivitate, sinceritate şi reacţie onestă.

• Perspectiva pragmatică (behavioristă) ce presupune încredere, simţ al concretului, managementul interacţiunii, expresivitate, orientare spre ceilalţi.

• Perspectiva schimbului social / al echităţii, axată pe modelul economic al costurilor şi beneficiilor. Relaţia interpersonală reprezintă un parteneriat de schimb, alegând paternurile cele mai productive şi care în plan practic se materializează în schimb de recompense.

• Comunicarea publicitară urmăreşte, în cadrul întreprinderilor trei obiective majore:

• Să construiască o identitate puternică şi bine pusă în valoare a acesteia

• Să contribuie la apariţia unui nou management al muncii

• Să participe la modernizarea producţiei, a condiţiilor şi a structurilor de producţie

Dacă formarea identităţii constituie obiectivul cel mai vizibil şi cel mai uşor de pus în practică al comunicării, nu este şi cel de la care putem aştepta efecte structurale decisive. Comunicarea se află în centrul unui proces de profundă reorganizare a managementului muncii, mai precis a modelului de organizare ştiinţifică a acestuia.

Ceea ce este foarte important e că „sistemele de comunicare nu pot să treacă peste raporturile sociale sau, cel puţin, trebuie să se «adapteze» acestora” 4, cât despre modelele de comunicare, acestea sunt înainte de toate modele sociale, rezultat atât al obişnuinţelor, cât şi al posibilităţilor tehnologice oferite de sisteme.