Managementul Resurselor Umane

1.

Fundamentele teoretico-metodologice ale managementului comparat al resurselor umane

Managementul comparat este o ştiinţă relativ nouă, momentul apariţiei sale reprezentându-l anii ’60-’70, perioadă în care cercetarea ştiinţifică a fost dominată de abordările comparatiste, principalele domenii de studiu fiind dreptul comparat şi literatura comparată. Ulterior, aria cercetărilor comparative a fost extinsă şi în domeniul managementului, astfel încât, în prezent, putem constata că aria studiilor comparative a fost extinsă chiar la nivelul fiecăreia dintre funcţiunile firmei sau funcţiile managementului.

Utilitatea unor astfel de studii comparative este foarte importantă din punctul de vedere al specificităţii şi caracterului pragmatic al acestora, al diversităţii culturale şi manageriale abordate, dar mai ales din perspectiva posibilităţilor de cunoaştere pe care le oferă astfel de studii, în condiţiile internaţionalizării proceselor de management.

1.1. Necesitatea unei abordări comparative privind managementul resurselor umane

Anterior iniţierii şi dezvoltării unui studiu de management comparat al resurselor umane, trebuie argumentată necesitatea realizării acestuia. Între cele mai importante argumente care justifică necesitatea realizării unui studiu de management comparat al resurselor umane, la nivelul României, pot fi menţionate:

1. în deceniul anterior, România a avut un acces restricţionat la evoluţiile ştiinţifice şi manageriale internaţionale;

2. după anul 1989, în România am asistat la o „invazie” a companiilor multinaţionale, cu ajutorul cărora are loc realizarea transferului de know-how managerial în domeniul resurselor umane;

3. calitatea de membru al Uniunii Europene pe care o va dobândi România la 1 ianuarie

2007, ceea ce impune armonizarea legislaţiei muncii din România cu cea a Uniunii

Europene.

Pornind de la opinia lui Raghu Nath1, un studiu de management comparat trebuie realizat pe cinci puncte:

• abordarea comparatistă este de neevitat, aceasta însemnând raportarea la un standard sau la o situaţie cunoscută. În ceea ce priveşte domeniul resurselor umane, compararea trebuie realizată între două sau mai multe sisteme de management al resurselor umane, prin raportarea la experienţele cele mai eficiente;

• identificarea interdependenţelor existente la nivel internaţional în toate domeniile de activitate, evidenţiindu-le în special pe acelea care au o implicaţie directă asupra managementului resurselor umane;

• abordarea comparativă a experienţei mai multor ţări în domeniul resurselor umane permite dezvoltarea potenţialului de evaluare şi receptare de către manageri a diversităţii economice şi culturale existente la nivel internaţional;

• examinarea comparativă a două sau mai multe sisteme de management determină amplificarea sferei de variabile luate în consideraţie, ceea ce permite lărgirea evantaiului de cunoştinţe în acest domeniu, cu consecinţe asupra profunzimii, nuanţării şi acurateţei studiilor teoretice şi soluţiilor practice oferite;

• apelarea la cunoştinţele dobândite prin intermediul unui studiu de management comparat permite dezvoltarea capacităţii oamenilor de a aprecia mai exact şi mai complet realităţile naţionale prin raportarea la cele întâlnite la nivel internaţional, ceea ce înseamnă că aportul fiecărui individ la derularea activităţilor economice se măreşte substanţial.

În concluzie, putem afirma că studiile de management comparat răspund unei game variate de necesităţi individuale, dar şi de grup, cu tendinţa de intensificare, pe măsura adâncirii diviziunii sociale a muncii, a dezvoltării relaţiilor internaţionale şi a creşterii rolului informaţiilor.

Necesitatea realizării unor studii de management comparat al resurselor umane este impusă de o serie de variabile, reprezentate grafic în fig. 1.1.

1 Nicolescu O. – Management comparat, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi Japonia. Ediţia a

II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 31-32;

Nevoia firmelor multinaţionale de a conduce activităţi în alte culturi

Studiul teoriei şi practicii manageriale din domeniul resurselor umane din ţările dezvoltate

Necesitatea managementului comparat al resurselor umane

Nevoia generală a oamenilor de a avea ceva mai bun

Lărgirea sferei de variabile prin care se studiază procesele de management

Fig. 1.1. Variabilele care determină necesitatea managementului comparat al resurselor umane2

Studiul teoriei şi practicii manageriale reprezintă unul dintre factorii favorizanţi ai dezvoltării unor studii de management comparat al resurselor umane, sub aspectul preluării şi utilizării respectivelor practici manageriale din ţările dezvoltate în cele mai puţin dezvoltate. Astfel de studii sunt realizate din perspectiva variabilelor economice şi scot în evidenţă o serie de elemente specifice managementului. Spre exemplu, foarte mulţi manageri români ar dori să ştie cum compania americană P&G a devenit lider mondial pe piaţa produselor de menaj şi, mai ales, cum pot prelua în activitatea lor managerială elementele care au asigurat succesul acestei companii. Sau cum a reuşit compania ING să fie recunoscută nu numai ca un lider pe piaţa serviciilor financiare, dar şi în domeniul resurselor umane.

Necesitatea realizării unor studii de management comparat al resurselor umane este justificată şi de nevoia firmelor de a-şi desfăşura activitatea într-un cadru internaţional, ceea ce reclamă adaptarea acestora la noi culturi. În general, companiile multinaţionale sunt nevoite să atragă personal din mai multe ţări, din mai multe culturi, iar fiecare individ are un comportament specific în funcţie de cultura din care face parte. Aceasta înseamnă că firmele multinaţionale trebuie să administreze un personal foarte eterogen din punct de vedere cultural, ceea ce necesită o foarte bună cunoaştere a fiecărei culturi în parte, fapt care se poate realiza prin întreprinderea unor studii de management comparat internaţional.

Lărgirea sferei de variabile prin care se studiază procesele de management prezintă importanţă din punctul de vedere al faptului că în realizarea unor studii de management comparat al resurselor umane nu trebuie luate în consideraţie doar variabile de ordin economic, ci mai ales cele de natură socială şi culturală.

Nevoia oamenilor de a avea ceva mai bun contribuie la dezvoltarea studiilor de management comparat al resurselor umane la nivel internaţional, deoarece managerii companiilor care nu obţin rezultatele aşteptate sunt în permanenţă tentaţi să-şi îmbunătăţească munca, în scopul obţinerii unor

2 Adaptare după Burduş E. – Management comparat internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 37-38;

rezultate superioare. Cunoaşterea şi preluarea în activitatea cotidiană a unor modalităţi noi de organizare, coordonare, planificare sau control al activităţii impun iniţierea unor studii comparative între diferite sisteme de management, în scopul de a identifica şi prelua acele practici eficiente. La nivelul companiilor multinaţionale, procesul de administrare a resurselor umane impune o foarte bună cunoaştere a culturilor din care provin angajaţii, ceea ce necesită realizarea unor studii de management comparat în scopul de a cunoaşte particularităţile fiecărei culturi.

Astfel, necesitatea realizării unui studiu de management comparat al resurselor umane, poate fi justificată invocând următoarele argumente:

1. între diferite ţări s-au dezvoltat puternice interdependenţe pe plan economic, ceea ce determină din punct de vedere informaţional o analiză a culturii, politicii, situaţiei economice şi a procedurilor şi proceselor manageriale caracteristice la nivel naţional;

2. studiul diferenţelor culturale permite managerilor să-şi dezvolte abilităţi de apreciere şi înţelegere a diferenţelor naţionale cu o largă aplicabilitate practică în negociere;

3. determină o lărgire a variabilelor de analiză a fenomenelor manageriale şi organizaţionale, ceea ce asigură o dezvoltare a cunoaşterii economice;

4. pe plan individual asigură o evaluare corectă a propriei culturi, a realităţilor naţionale;

5. analiza comparativă este inevitabilă prin natura umană, ceea ce asigură identificarea şi dezvoltarea unui standard de urmat.