Managementul resurselor umane în strategia de dezvoltare a unei regii autonome

1.1. ORIGINI ŞI CONCEPTE

Strategia este un termen care îşi are originea în grecescul strategia, care înseamnă ,,comanda generalului”. În domeniul militar, strategia se referă adesea la manevrarea trupelor pe poziţii înainte ca inamicul să fie efectiv angajat în luptă. În acest sens, strategia se referă la desfăşurarea de trupe. Odată ce inamicul este angajat, atenţia se schimbă către tactică. Aici, angajarea trupelor este esenţială. Substituiţi ,,resursele” trupelor şi transferul conceptului în lumea afacerilor începe să prindă formă.

Strategia se referă de asemenea şi la mijloacele prin care politica este afectată, luând în considerare faimoasa afirmaţie a lui Clausewitz că ,,războiul este continuarea relaţiilor politice prin alte mijloace”.

1.1.1. Strategia conform lui George Steiner

George Steiner, profesor de management şi unul din fondatorii ,,The California Management Review”, este considerat o figură cheie în naşterea şi dezvoltarea planificării strategice. Cartea sa, ,,Planificarea Strategică”[29], este aproape o biblie pe aceasta temă. Totuşi, Steiner nu se deranjează să definească strategia decât în notele de la finalul cărţii. Acolo, Steiner notează că strategia a intrat în literatura managementului ca fiind o modalitate de referire cu privire la ceea ce cineva a făcut pentru a contracara mişcările actuale sau previzionate ale unui competitor. Steiner subliniază de asemenea că nu există acord cu privire la semnificaţia strategiei în lumea afacerilor.

Câteva din definiţiile folosite pe care le-a indicat Steiner includ următoarele:

Strategia este ceea ce managementul de top face şi este foarte important pentru organizaţie.

Strategia se referă la deciziile direcţionale de bază, adică la scopuri şi misiuni.

Strategia se compune din acţiunile importante necesare pentru a realiza aceste direcţii.

Strategia răspunde la întrebarea: Ce ar trebui să facă organizaţia?

Strategia răspunde la întrebarea: Care sunt scopurile pe care căutam să le atingem şi cum ar trebui să le realizăm?

Probabil confuzia ce înconjura strategia a contribuit la abandonarea planificării strategice la sfârşitul anilor ’80.

Henry Mintzberg, în cartea sa din 1994, ,,Ascensiunea şi decăderea subsecvenţă a planificării strategice”[30], subliniază faptul că oamenii folosesc termenul ,,strategie” în diferite sensuri, cele mai frecvente fiind următorele patru:

1. Strategia este un plan, un ,,cum”, un mijloc de a ajunge de aici acolo.

2. Strategia este un şablon care acţionează peste timp; de exemplu, o companie care valorifică produse foarte scumpe foloseşte o strategie cu ,,final înalt”.

3. Strategia este o poziţie; ceea ce înseamnă că reflectă decizia de a oferi anumite produse sau servicii pe anumite pieţe.

4. Strategia este perspectivă, adică viziune şi direcţionare.

Astfel, cineva poate începe într-o perspectivă şi să ajungă la concluzia că necesită o anumită poziţie, care urmează să fie atinsă printr-un plan atent întocmit, cu un rezultat eventual şi strategie reflectată într-un şablon evident în decizii şi acţiuni de-a lungul timpului. Acest şablon în decizii şi acţiuni defineşte ceea ce Mitzberg a numit strategie timpurie.

1.1.2. Strategia conform lui Kepner-Tregoe

În ,,Strategia Managementului de Top”[31], Benjamin Tregoe şi John Zimmerman, de la Kepner-Tregoe Inc. definesc strategia ca si ,,cadrul care ghidează acele alegeri care determină natura şi direcţia unei organizaţii”. Finalmente, aceasta se reduce la selectarea produselor (sau serviciilor) care vor fi oferite, şi a pieţelor pe care vor fi oferite. Tregoe şi Zimmerman le cer directorilor să-şi bazeze deciziile pe o singură ,,forţă propulsantă” a afacerii. Cu toate că există nouă forţe directoare, numai una poate să servească ca bază pentru strategia unei afaceri date. Cele nouă posibilităţi sunt enumerate mai jos:

1. produsele oferite

2. pieţele necesare

3. tehnologia

4. capacitatea productivă

5. metoda de vânzare

6. metoda de distribuţie

7. resursele naturale

8. mărime/creştere

9. întoarcere/profit

Se pare că Tregoe şi Zimmerman adoptă ideea că strategia este în mod esenţial o problemă de perspectivă.

1.1.3. Strategia conform lui Treacy şi Wiersema

Noţiunea de restricţionare a bazelor pe care strategia poate fi formulată a fost purtată un pas înainte de Michael Treacy şi Fred Wiersema, autori ai ,,Disciplinei Liderilor de Piaţă”[32]. În articolul din Harvard Business Review care le-a precedat cartea Treacy şi Wiersema afirmă că firmele ating poziţii de lider prin îngustarea şi nu prin lărgirea ţintei lor în afaceri. Treacy şi Wiersema identifică trei ,,valori” care pot servi drept baze ale strategiei: excelenţa operaţională, încrederea clienţilor şi supremaţia produsului. Cât despre forţele directoare, doar una din aceste valori poate servi ca bază a strategiei. Cele trei valori ale lui Treacy si Wiersema sunt definite pe scurt mai jos:

1. Excelenţa operaţională - Strategia este axată pe producerea şi livrarea produselor şi serviciilor. Obiectivul este de a conduce industria în privinţa preţului şi a ceea ce este indicat a se face.

2. Increderea clientului - Strategia este axată pe croirea şi formarea produselor şi serviciilor pentru a corespunde unei individualizări în creştere a clientului. Obiectivul este loialitatea şi profitabilitatea pe termen lung a clientului.

3. Supremaţia produsului - Strategia este axată pe producerea în flux continuu de produse şi servicii de ultimă generaţie. Obiectivul este comercializarea rapidă a ideilor noi.

Fiecare dintre cele trei valori sugerează cerinţe diferite. Excelenţa operaţională implică marketing de clasă mondială, procese de producţie şi distribuţie. Încrederea clientului sugerează apropierea de client şi clădirea unei relaţii pe termen lung. Supremaţia produsului este focalizată pe piaţă ca şi pe agilitatea organizaţională.

1.1.4. Ce este strategia?

Ce este atunci strategia? Este un plan? Se referă la modul cum vom obţine finalităţile pe care le dorim? Este o poziţie adoptată? Aşa cum forţele armate ar putea ocupa terenul mai înalt înainte să se angajeze în lupta cu inamicul, ar putea o afacere să adopte poziţia de cel mai ieftin furnizor? Sau strategia se referă la perspectiva, la modul cum cineva priveşte la problemele, la scopurile, direcţiile, deciziile si acţiunile care reies din acest mod de abordare? În cele din urmă, se referă strategia la un şablon în deciziile şi acţiunile noastre? De exemplu, copierea în mod repetat a ofertelor de produse noi ale unui competitor semnalează o strategie ,,şi eu” ? Ce este de fapt strategia?

Strategia reprezintă toate acestea - perspectivă, poziţie, plan şi şablon. Strategia este puntea dintre politică şi scopuri înalte pe de-o parte şi tactică sau acţiuni concrete, pe de alta. Strategia şi tactica împreună micşorează distanţa dintre mijloace şi scop. Pe scurt, strategia este un termen care se referă la un web complex de gânduri, idei, introspecţii, experienţe, scopuri, expertize, amintiri, percepţii şi aşteptări care furnizează ghidarea generică pentru acţiuni specifice în urmărirea anumitor finalităţi. Strategia este

în acelaşi timp cursul pe care-l trasăm, călătoria pe care ne-o imaginăm şi, în acelaşi timp, traseul pe care îl urmăm, călătoria pe care o facem efectiv.

Strategia, aşadar, nu are o existenţă independentă de finalitatea urmărită. Este cadrul general care asigură o ghidare pentru acţiunile ce urmează a fi întreprinse şi, în acelaşi timp, este conturată de deciziile luate. Aceasta înseamnă că precondiţia necesară pentru formularea strategiei este înţelegerea clară şi generalizată a finalităţilor care trebuie obţinute. Fără a avea în vedere aceste finalităţi, acţiunea este pur tactică şi poate degenera rapid în nimic mai mult decât fluturarea ei.

1.1.5. Deciziile sunt aceleaşi!

Nu contează ce definiţie a strategiei foloseşte fiecare, deciziile necesare sunt aceleaşi. Aceste decizii aparţin alegerii între produse si servicii, clienţi şi pieţe, canale de distribuţie, tehnologii, preţuri, operaţiuni geografice, doar ca să numim câteva. Ceea ce este necesar este o modalitate structurală, disciplinată, sistematică de luare a acestor decizii. Folosirea abordării ,,forţelor directoare” este o opţiune. Alegerea pe baza ,,valorilor” este alta. Angajamentul pe baza ,,analizei lanţului valoric” este o a treia. Folosirea tuturor acestor decizii ca un sistem de verificare încrucişată constituie de asemenea o posibilitate.