Metode de Implementare a Proiectelor de Servicii Publice - Parteneriatul Public-Privat

Introducere

În ultima vreme, în România se constată o creştere tot mai mare a interesului pentru cooperarea dintre sectorul public şi cel privat, în realizarea de proiecte de infrastructură, în diferite sectoare de activitate.

Creşterea disponibilităţii sectorului privat de a prelua o serie de responsabilităţi şi riscuri şi a sectorului public de a privatiza serviciile de utilitate publică a avut ca rezultat multiplicarea eforturilor de introducere a conceptului de parteneriat public-privat în realizarea obiectivelor şi proiectelor economico-sociale din România.

Dacă până nu cu mult timp în urmă se considera că gestionarea serviciilor poate fi realizată numai de către persoanele juridice de drept public, acest lucru s-a exclus o dată cu dezvoltarea tehnologiilor industriale, ce a adus cu sine necesitatea acoperirii unei game tot mai variate şi mai însemnate de servicii pe care statul şi colectivitătile locale nu le mai pot asigura.

În prezent există mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de către o persoană publică (stat, comunităţi locale, instituţii), fie de către o persoană privată (fizică sau juridică).

Motivele pentru care administraţia ar trebui să ia în considerare opţiunea parteneriatului public-privat sunt următoarele:

• Reducerea costurilor proiectului, un argument principal fiind acela că partenerul privat poate împrumuta fonduri mai simplu şi cu o rată a dobânzii mai scăzută decât o pot face instituţiile publice;

• Lipsa de experienţă a personalului tehnic din administraţie;

• Pentru că firmele private se supun altor acte normative decât o face sectorul public, ele pot fi mai flexibile în conceperea şi managementul proiectelor;

• Firmele private au de regulă o mai mare rapiditate în acţiune.

În plan internaţional, interesul pentru promovarea parteneriatului public-privat se îndreaptă spre trei direcţii principale:

- Realizarea de investiţii în infrastructuri

- Creşterea eficienţei utilizării resurselor financiare

- Valorificarea comercială superioară a fondurilor investite

Capitolul I: CONCEPTUL DE PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT

1.6. DEFINIREA CONCEPTULUI DE PPP

Conceptul de parteneriat public-privat exprimă o modalitate de cooperare între o autoritate publică şi sectorul privat, respectiv organizaţii nonguvernamentale, asociaţii ale oamenilor de afaceri, ori companii, pentru realizarea unui proiect care produce efecte pozitive pe piaţa forţei de muncă şi în dezvoltarea locală.

Întrucât domeniile de cooperare sunt diverse, conceptul de parteneriat public-privat nu trebuie asimilat cu forma juridică de realizare a unei afaceri, cum sunt societăţile comerciale sau asocierile în participaţiune. Acestea din urmă sunt forme concrete de realizare a parteneriatului. Pe de altă parte, activităţile ce se pot desfăşura sub titulatura de parteneriat public-privat pot avea ca scop obţinerea unui profit, cum este orice afacere, dar pot avea în vedere şi activităţi care nu urmăresc obţinerea unui profit.

Ţinând cont de diversitatea formelor de colaborare între autorităţile publice şi sectorul privat, nu există formulată o definiţie standard a parteneriatului public-privat, ci doar percepţii diferite, după natura experienţelor diferitelor ţări.

Astfel, parteneriatul public-privat poate fi privit ca:

1. “acord între sectorul public şi cel privat în scopul elaborării unui proiect ori furnizării unui serviciu, care în mod tradiţional este furnizat de sectorul public”;

2. înţelegere/contract (“arrangement”) între o autoritate publică (“State authority”) şi o persoană (“person/partner”) pentru a proiecta, construi un bun (“asset”) împreună cu operarea serviciilor legate de acel bun sau numai pentru unele dintre operaţiunile legate de exploatarea acelui bun. ( Legea irlandeză din 2002 privind raporturile de parteneriat public-privat);

3. “relaţie pe termen mediu şi lung între sectorul public şi cel privat (incluzând sectorul comunitar şi voluntar) ce implică împărţirea riscurilor şi câştigurilor şi utilizarea funcţiilor multi-sectoriale, expertizei şi finanţelor pentru furnizarea unui serviciu;

4. “preluarea de către sectorul privat a activităţilor din sectorul public prin orice forme (parteneriat ori preluarea acţiunilor), utilizarea “Iniţiativelor de Finanţare Privată” (Private Finance Initiative-PFI) ori a altor “aranjamente”, precum concesiunea serviciilor publice, menţinerea, construcţia de “infrastructuri necesare”, inclusiv vânzarea serviciilor publice sau alte forme de parteneriat (UK - “Public Private Partnership - the Government Approach”, 2000).

1.7. APARIŢIA PARTENERIATULUI PUBLIC PRIVAT

Sistemul de parteneriat public-privat la nivel local, după modelul actual, se conturează la începutul anilor ’80 ai sec. XX în Europa Occidentală şi SUA, sub forma cooperării între autorităţile locale şi sectorul privat pentru implementarea unor proiecte de reabilitare a zonelor industriale aflate în declin.

În Franţa, forme de parteneriat între autorităţile locale şi comunitate, apar începând cu anii ’80 pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei, precum şi pentru asigurarea coeziunii sociale. Este interesant însă de precizat că Franţa, deşi are o contribuţie de pionierat în domeniul parteneriatului public-privat, nu şi-a dezvoltat cadrul instituţional decât într-un palier îngust, respectiv în domeniul concesiunii serviciilor publice.

În România primele structuri de parteneriat public-privat (PPP) s-au format ad-hoc la nivel naţional încă de la jumătatea anilor ’90 cu prilejul elaborării unor strategii sectoriale ori naţionale (Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă - 1999, Strategia de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu - 2000), precum şi ca structuri instituţionalizate, cum sunt Comisia Tripartită şi Consiliul Economic şi Social. Aceste parteneriate au contribuit treptat la realizarea unui mediu de cooperare între actorii sociali şi cei politici deşi, de multe ori au jucat şi încă mai joacă rolul de legitimare a unei acţiuni politice, fiind mai puţin implicate în procesul decizional sau de monitorizare a politicilor.

În ultimii ani, autorităţile locale din România au început să încheie parteneriate cu sectorul privat şi societatea civilă în vederea realizării unor investiţii în infrastructură şi pentru operarea unor servicii publice de interes local. Această nouă orientare, care de altfel se înscrie într-un trend general pe plan european, ţine preponderent de avantajele pe care, în principiu, le presupune un parteneriat public-privat.

1.8. MOTIVAREA PENTRU ANGAJAREA ÎN PPP

Cele trei principale nevoi ce motivează guvernele să încheie contracte de PPP pentru dezvoltarea infrastructurii sunt:

1. atragerea investiţiilor de capital privat (de multe ori, fie pentru a suplimenta resursele publice sau pentru eliberarea lor pentru alte nevoi publice);

2. creşterea eficienţei şi utilizarea mai eficace a resurselor disponibile, şi

3. reformarea sectorul printr-o realocare de roluri, de stimulente, precum şi de responsabilităţii.

Fiecare dintre aceste aspecte este discutat de mai jos.