Ocuparea Factorului de Muncă în Județul Constanța și Efectele Crizei Actuale asupra Acestuia

CAP. 1 GRUPAREA FORTEI DE MUNCĂ

1.1 Munca – factor de producţie

Factorii de producţie reprezintă resursele disponibile, atrase şi utilizate in activitatea economică, respectiv in producţia de bunuri materiale şi servicii. Resursele productive sunt: terenurile, mineralele, construcţiile, utilajele şi echipamenţele de producţie, obiecţele supuse prelucrarii, energia, apa, cunostinţele şi experienţa, informaţiile, etc.

La inceputurile dezvoltarii societaţii au existat doi factori: muncă şi pamantul (natura), care pot fi conşideraţi ca factori primari ai producţiei, din unirea carora oamenii işi asigurau existenţa. Mai tarziu a apărut capitalul, ca factor derivat al aproducţiei, care rezulta din interacţiunea primilor şi a carui afirmare este legată de perioada in care echipamenţele de producţie au dobandit o importanţă tot mai mare pentru activitatea economică

Munca – factor originar, primar de producţie - reprezintă o activitate constientă, specific umana, manuala şi/sau inţelectuala indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia oamenii işi folosesc aptitudinile, cunostinţele şi experienţa.

Muncă a fost dintotdeauna şi a rămas factorul de producţie activ şi determinant, ce antreneaza şi ceilalţi factori de producţie in vederea obţinerii de bunuri materiale şi servicii necesare satisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de perspectiva.

Oamenii cu aptitudinile şi deprinderile lor, cu experienţa şi cunostinţele dobandite sunt producătorii tuturor bunurilor economice. Adam Smith -parinţele economiei politice- arata ca muncă este sursa tuturor bogaţiilor societaţii, “sursa unică a avutiei naţiunilor”.

Pentru aprecierea rolului muncii in epoca contemporana este necesar să se ţina seama şi de procese evidente cum sunt: reducerea relativa a timpului de muncă, substituirea accelerata a muncii prin capital, afirmarea efortului inţelectual şi creativ şi inlocuirea tot mai mare a activitatilor manuale traditionale prin automatizarea, robotizarea şi informatizarea producţiei.

Tendinţele mondiale pe termen lung in evoluţia factorului muncă pot fi puse in evidenţa prin analiza lui in planul cantitativ, structural şi calitativ.

Sub raport cantitativ, muncă trebuie analizata in legatura cu populatia, cu factorul demografic in general. Populatia se prezinta intr-o dublă ipostaza: ca suport al factorului muncă şi destinatar al rezultatului producţiei (consumator).

Dimensiunile populaţiei la un moment dat, ca şi modificarile ei in timp depind de: procesele demografice esentiale (natalitate şi mortalitate, din evoluţia carora rezulta sporul natural al populaţiei) şi o serie de factori economico-sociali (durata medie a vietii, starea generală de sanatate, nivelul de trai, reteaua şi cheltuielile pentru instruire, etc.)

Pe plan structural, pentru analiza resurselor de muncă prezinta interes piramida pe varsta a populaţiei, respectiv structura pe grupe de varsta a populaţiei.(intereseaza in mod deosebit grupele de varsta: 0-15 ani; 16-59 ani; 60 ani şi peste, care stau la baza unor analize economice in functie de care se apreciaza asa-numitul optim al structurii populaţiei.)

Pentru a avea o imagine cuprinzatoare asupra acestui factor de producţie -muncă- trebuiesc studiate: totalul fortei de muncă disponibile in societate şi numarul de ore de muncă pe saptamana.

Distributia de ocupaţie a resurselor de muncă a cunoscut schimbari permanente, schimbari ce au fost determinate de progresul tehnico-stiintific şi economic. Cel mai foloşit indiciu pentru evidentierea unor astfel de modificari este repartizarea populaţiei ocupate pe cele patru sectoare de activitate. Pe termen lung, se remarca tendinţa de reducere a populaţiei ocupate in sectorul primar, in timp ce in sectorul tertiar şi cuaternar se inregistreaza o sporire a poderii populaţiei ocupate. De exemplu, in decurs de un secol S.U.A. a trecut de la situaţiade stat primar la cea de stat tertiar. In Romania, structura de ocupaţie a populaţie in 1990 era urmatoarea: agricultura 28,9%; industire şi constructii 44,5%; servicii 26,6%.

Durata saptamanală a muncii a inregistrat, odată cu cresterea productivitaţii muncii, o puternică tendinţa de reducere; intr-un secol aceasta s-a redus la aproape jumatate. Numai in ultimele decenii s-a trecut de la 48 de ore de muncă saptamanal la 40-42 ore, purtandu-se discutii in jurul a 35 ore de muncă saptamanal.

Ca urmare a acestor modificari s-a produs o reducere neta a timpului de lucru in timpul total al vietii oamenilor.

Societatea este interesata mai mult de aspectul calitativ al resurselor de muncă, decat de cel cantitativ. In sensul cresterii calitaţii muncii se actioneaza in urmatoarele direcţii:

-cresterea nivelului general de educatie şi de pregătire profesionala a fortei de muncă;

-asigurarea unui nivel ridicat de sanatate a fortei de muncă;

-promovarea unui şistem eficient de motivare a lucratorilor;

-asigurarea unei calitati ridicate şi pentru ceilalţi doi factori ai producţiei: pamantul şi capitalul.

Calitatea factorului muncă se afla in strinsa relaţie de dependenta atat cu nivelul de cultura generală şi de instruire profesionala, cat şi cu nivelul de dezvoltare economică a tarii. De-a lungul mileniilor, pe plan mondial, activitatea omului a trecut de la cea de cultivator de plante şi crescator de animale, la cea de producător şi in prezent, se face trecerea la muncă creativă. In acest proces s-a trecut treptat, de la efortul fizic preponderent, la afirmarea tot mai puternică a celui inţelectual. Prin automatizarea, robotizarea şi informatizarea producţiei, locul şi rolul omului in economie se schimba. In aceste conditii, muncă creativă devine factorul determinant al vietii economice

Cresterea nivelului pregătirii profesionale capată o importanţă deosebita pentru formarea potentialului de muncă şi valorificarea lui, scoala cu diferiţele sale trepte, profiluri şi specializari are un rol hotarator.

Totodată, progresul stiintei şi tehnicii, amplificarea continuă a complexitaţii proceslor de producţie, deprecierea rapida a stocului de cunoştinte acumulate in prioada pregătitoare initiala, impun in mod necesar perfectionarea pregătirii profesionale a populaţiei ocupate. Formele de realizare a acestui proces sunt multiple in functie de profesie şi specialitate, de neceşitatile intrepriderilor, de cerinţele postului ocupat, de interesul şi perspectivele de promovare ale salariatilor,etc.