Optimizarea deciziilor economice în managementul aprovizionării

Cap I: Managementul

1.1. Întreprinderea

Managementul reprezintă ştiinţa de a conduce munca altora. Ca ştiinţă, s-a cristalizat relativ recent ca răspuns la stringentele necesităţi ale practicii sociale. În lucrările americanilor, managementul se defineşte de pe poziţia managerului şi înseamnă procesul de coordonare a resurselor umane, informaţionale, fizice şi financiare pentru realizarea scopului organizaţiei. Francezii îl definesc ca ştiinţă a tehnicilor de conducere a întreprinderii.

Managementul întreprinderilor studiază procesele şi relaţiile de management în vederea descoperirii legilor, a principiilor care le guvernează, a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de conducere de natură să asigure obţinerea şi creşterea competitivităţii.

În esenţă, prin firmă sau întreprindere desemnăm un grup de persoane, organizate potrivit anumitor cerinţe juridice, economice, tehnologice şi manageriale, care concep şi desfăşoară un complex de procese de muncă, folosind cel mai adesea şi anumite mijloace de muncă, concretizate în produse şi servicii, în vederea obţinerii unui profit, de regulă, cât mai mare.

1.1.1. Conceptului de întreprindere

În sens economic, o întreprindere (întreprindere) ca agent economic – indiferent de dimensiune, formă de proprietate şi organizare – produce bunuri şi servicii destinate vânzării pe piaţă, scopul fiind obţinerea de profit.

Întreprinderea este veriga organizatorică unde se desăvârşeşte fuziunea între factorii de producţie cu scopul producerii de bunuri economice în structura, calitatea şi cantitatea impuse de cererea de pe piaţă şi obţinerii unui profit.

Întreprinderea suportă costuri corespunzând remunerării factorilor de producţie utilizaţi care trebuie compensaţi prin rezultatele producţiei sale. Deci întreprinderea trebuie să producă o valoare superioară costurilor sale.

O uniune de întreprinderi, constituită sub o singură conducere şi gestiune financiară, este denumită întreprindere comercială.

Arta managerilor constă în a realiza concurenţa scopurilor acestora, astfel încât angajaţii să fie motivaţi pentru a participa atât la realizarea scopurilor generale ale întreprinderii cât şi ale celor personale.

Activitatea întreprinderii generează două grupuri de fluxuri:

a) intrări de factori de producţie;

b) ieşiri de bunuri, servicii etc., produse şi puse la dispoziţia celorlalţi agenţi economici.

Întreprinderile organizate în orice domeniu de activitate au în comun câteva reguli şi anume:

- pentru a produce, întreprinderea trebuie să utilizeze factori de producţie;

- factorii de producţie trebuie utilizaţi cât mai bine;

- pentru a supravieţui şi a se dezvolta întreprinderea trebuie să fie rentabilă;

- activitatea economico-financiară trebuie bine condusă .

Procesul de constituire şi dare în funcţiune a unei întreprinderi presupune mai multe etape:

- întocmirea formalităților de înființare a întreprinderii;

- achiziționarea şi instalarea echipamentului tehnic, recrutarea şi angajarea personalului ;

- organizarea internă a întreprinderii prin care se proiectează şi se elaborează regulamentul de funcționare interioară, structura organizatorică;

1.1.2. Trăsături definitorii ale întreprinderii

Întreprinderile abordate într-o concepţie sistemică reprezintă un ansamblu de trăsături care definesc obiectivele lor şi nivelul atins în transpunerea practică a acestora. Astfel, întreprinderea este :

a) sistem complex – reunind resurse umane, materiale şi financiare;

b) sistem socio-economic – în cadrul acestui sistem are loc combinarea factorilor de producţie pentru obţinerea de bunuri materiale, conform obiectivelor fixate în funcţie de raportul cerere-obiective-piaţă. Acest lucru (punerea de acord a componentelor obiective-piaţă) presupune ierarhizarea obiectivelor întreprinderii şi articularea lor într-un ansamblu unitar prin programele de activitate. Mecanismul economic al întreprinderii presupune utilizarea unui sistem de reguli, metode şi instrumente pentru organizarea şi conducerea activităţii astfel încât eficienţă să fie maximă.

c) sistem tehnico-material – în sensul că, între mijloacele de muncă, mate-riile prime şi materialele utilizate, se creează anumite conexiuni concretizate în dependenţa tehnologică dintre compartimentele unde se realizează producţia. Criteriile prin care întreprinderea se manifestă ca un organism unitar tehnico-productiv sunt:

- omogenitatea procesului tehnologic din secţiile producţiei de bază;

- omogenitatea producţiei fabricate.

d) sistem organizatoric-administrativ – în momentul înfiinţării întreprinderea obţine statutul de persoană juridică, are o denumire precisă, un sediu şi un obiect de activitate bine determinat. Întreprinderea îşi defineşte propria structură organizatorică şi dispune de un regulament propriu de organizare şi funcţionare.

e) sistem dinamic organic adaptiv – activitatea întreprinderii este influenţată de diferiţi factori endogeni şi/sau exogeni, adaptându-se permanent la modificările macrosistemelor cât şi la cerinţele generate de dinamica elementelor încorporate.

f) sistem deschis – întreprinderea manifestându-se ca o componentă, în in-teracţiunea constantă cu celelalte elemente ale sistemului căruia îi aparţine.

g) sistem autoreglabil – întreprinderea are capacitatea de a-şi modifica activitatea în scopul realizării obiectivelor propuse.