Optimizarea mărimii și structurii exploatațiilor agricole individuale din Zorleni, Județul Vaslui

Capitolul 1

Spaţiul rural şi dezvoltarea rurală durabilă

1.1 Spaţiul rural: concept, noţiune, definiţie

În literatura de specialitate numeroşi specialişti în domeniu au definit noţiunea de spaţiu rural şi dezvoltare rurală sub diferite aspecte. Mulţi specialişti definesc spaţiul rural prin opoziţie cu spaţiul urban ca fiind „zona caracterizată printr-o populare şi densitate relativ slabă şi prin preponderenţa activităţii agricole”.

Lemoin F. consideră că spaţiul rural cuprinde „teritoriul naţional minus ceea ce este urbanizat, ceea ce constituie localităţile urbane şi activităţile industriale”.

Spaţiul rural, contrar spaţiului urban, nu comportă mari concentrări de oameni. Aglomerările sunt limitate la dimensiunile satului.

Pierre George, definind ruralul prin raport cu urbanul arată că: „satul se opune oraşului; faptele de la sat sunt fapte rurale” ...”geografia rurală studiază satul şi nu numai agricultura” ...”satul fiind tema de visare a ţăranilor urbanizaţi care şi-au părăsit amintirile lor”.

Conform articolului 2 din Proiectul de Cartă Europeană a Spaţiului Rural elaborată de Comisia de agricultură şi dezvoltare rurală a Consiliului Europei, prin spaţiu rural se înţelege: terenul agricol, aferent culturilor şi creşterii animalelor şi spaţiului funciar neagricol aferent altor întrebuinţări decât agricultura şi anume locuirea sau activităţile oamenilor care trăiesc în mediul rural.

Forma definitivă a noţiunii de spaţiu rural o întâlnim în Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural, în următoarea definiţie: „expresia (noţiunea) de spaţiu rural are în vedere o zonă interioară, inclusiv satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru:

a) agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit;

b) activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.);

c) amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale);

d) alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit)”.

Noua concepţie despre rural spune că spaţiul rural în Europa constituie un spaţiu peisager, preţios, rezultat al unei lungi istorii şi a cărui salvare este o vie preocupare pentru societate.

Dar spaţiul rural se defineşte ca un mod particular de utilizare a spaţiului şi a vieţii sociale şi se caracterizează prin:

a) o densitate redusă de locuitori şi de construcţii, făcând să apară preponderent în peisaje o întindere vegetală;

b) uzanţa economică de dominanţă agro-silvico-pastorală;

c) modul de viaţă a locuitorilor săi caracterizat prin apartenenţa lor la colectivităţile de talie limitată şi prin raportul lor particular cu spaţiul;

d) o identitate şi o reprezentare specifică, cu conotaţii puternice ale culturii săteşti. (Kayser, B., 1990)

Conceptul de rural, de asemenea, desemnează anumite populaţii care se disting în interiorul colectivităţii umane sau a societăţii globale prin particularităţi economice, demografice, ecologice şi socio-culturale.

Naţiunile Unite (1967) au adoptat principiile şi recomandările pentru recensăminte în funcţie de diferenţele naţionale între caracteristicile care deosebesc zonele urbane de cele rurale, distincţia dintre populaţia urbană şi cea rurală neputând fi influenţată de o singură definiţie care să fie aplicabilă în toate ţările. Din acest motiv fiecare ţară ar trebui să hotărască pentru sine care zone sunt rurale şi care urbane.

Programul Naţiunilor Unite pentru recensământul mondial al populaţiei, pentru Europa, prevede a include în populaţia urbană, numai localităţile cu peste 10.000 locuitori, iar cele cu populaţie semi-urbană să cuprindă între 2.000 şi 9999 locuitori. În tabelul 1.1. sunt prezentate criteriile naţionale care stau la baza clasificărilor aşezărilor rurale.