Particularități ale Producției în Industria Cafelei

INTRODUCERE

Managementul productiei si serviciilor studiaza functiile, procesele si relatiile manageriale exercitate in cadrul activitatilor de productie si prestari servicii desfasurate de o intreprindere pe parcursul evolutiei sale economice. Problematica managementului productiei si serviciilor vizeaza, in principal, urmatoarele aspecte:

• conceperea si aplicarea unor metode moderne de organizare a proceselor de productie si de prestaride servicii

• programarea si urmarirea operativa a proceselor de productie si de prestari de servicii

• asimilarea in fabricatie si/sau in executie a unor produse si/sau servicii, precum si modernizareacelor existente

• introducerea unor tehnologii moderne de fabricatie in vederea obtinerii unor produse care sacorespunda standardelor internationale de calitate

• pregatirea material-organizatorica a productiei si pregatirea tehnica

• dimensionarea capacitatilor de productie si utilizarea optima a acestora

• organizarea activitatilor de transport intern

• gestionarea resurselor energetic

• aprovizionarea tehnico- materiala a intreprinderii in vederea desfasurarii activitatilor de productie/ prestari servicii in conditii de eficienta economica

• implementarea managementului calitatii totale in activitatea de productie si de prestarii de servicii

Procesele de productie si prestari de servicii reunesc etape si activitati care au drept finalitate obtinereaunor bunuri materiale si furnizarea unor servicii care sa corespunda din punct de vedere calitativ sicantitativ exigentelor manifestate de catre purtatorii cererii.

Managementul productiei si serviciilor (MPS) reprezinta o disciplina economica din familia managementului, centrata pe intreprindere ca entitate fundamentala a sectorului microeconomic.

În condiţiile schimbărilor calitative generate de tranziţia la economia modernă de piaţă şi a ritmului rapid al cuceririlor ştiinţei şi tehnicii, managementul producţiei constituie o problemă esenţială, de rezolvarea căreia depinde nivelul eficienţei economice şi gradul de profitabilitate al societăţii comerciale.

Reorganizarea întreprinderilor din România şi lărgirea sectorului privat în domeniul producţiei de bunuri materiale presupune o schimbare a concepţiei noastre privind activitatea de realizare a produselor în mod organizat şi planificat, pe baza unor principii sănătoase ale economiei de piaţă.

În acelaşi timp, integrarea în Uniunea Europeană impune pentru producătorii de bunuri materiale o conduită responsabilă faţă de problematica fenomenului transformării materiei în diferite forme de existenţă, care să corespundă tuturor standardelor de calitate unanim acceptate de partenerii străini.

În acest context, teza face o analiză asupra modului în care funcţiile managementului operaţional al producţiei sunt aplicate la specificul societăţilor producătoare de bunuri materiale, studiul derulându­se în cadrul societatii “Cafea Fortuna”.

Controlul producţiei ocupă şi el un loc important în cadrul tezei, având în vedere că atât din punct de vedere teoretic, dar mai cu seamă practic, el este cel care asigură verificarea modului în care este respectată documentaţia tehnică pe tot fluxul de producţie, şi, în mod direct şi indirect pătrunderea şi menţinerea pe piaţă a produselor prin calităţile lor.

Referitor la baza bibliografică, au fost parcurse lucrările de referinţă în domeniu din ţară şi străinătate, informaţiile găsite pe intrenet lărgind aria documentară cercetată pentru elaborarea tezei de doctorat. La finele acesteia sunt enumerate cele mai importante surse bibliografice şi adrese de internet studiate pentru documentarea teoretică pe timpul pregătirii prezentei lucrari.

CAPITOLUL 1.

ASPECTE TEORETICE PRIVIND MANAGEMENTUL OPERAȚIONAL AL ACTIVITĂȚILOR DE PRODUCȚIE

1.1 Structura managementului operațional al producției

Managementul operațional al producției reprezintă activitatea de gestiune a producției, fiind o parte componentă a managementului întreprinderii. El se referă la activitățile organizatorice interne ale întreprinderii, care pot fi secții de producție, ateliere sau servicii, operând cu perioade scurte de timp (luni, săptămâni, zile, schimburi și chiar oră de lucru), având ca scop lansarea in fabricație.

1.2 Evolutia istorica a managementului operational al productiei

De peste doua secole managementul operational al productiei este recunoscut ca unul dintre principalii factori in dezvoltarea economica a unei tari.

Management al manufacturii a fost folosit pentru prima data in secolul 18, cand Adam Smith a vazut beneficiile economice pe care le poate aduce munca specializata. Astfel, el a propus destramarea slujbelor generaliste in categorii de slujbe specializate. Atunci cei care care lucrau intr-un domeniu specializat sa poata progresa, sa devina mai priceputi si in cele din urma mai eficienti.

La inceputul secolului al XX-lea, F.W. Taylor a implementat teoriile lui Smith si a dezvoltat managementul stiintific. De atunci pana in anii 1930, au fost dezvoltate mai multe tehnici si metode de implementare ale managementului productiei.

Managementul productiei devine cunoscut in perioada 1930-1950 cand tehnicile folosite de Taylor au inceput sa fie cunoscute in lumea intreaga. De atunci managerii au dezvoltat diverse tehnici si procedee de implementare ale managementului care se concentra pe eficientizarea productiei. Lucratorii erau analizati astfel incat sa se elimine efortul inutil sau “timpii morti” si sa devina mai eficienti. Tot atunci psihologii si sociologii au inceput sa studieze comportamentul individului in mediul de lucru. De asemenea matematicienii si fizicienii au contribuit la realizarea unor metode de abordare analitice mai sofisticate.

Etapele de realizare a managementului operațional în cadrul unei întreprinderi se fac prin previziune, programare, lansare și controlul producției. Elementele care fac obiectul managementului operaţional al producţiei sunt într-o relaţie de interdependenţă, fiecare etapă asigurând cadrul necesar efectuării activităţii următoare. Figura 1.1 evidenţiază legăturile dintre componentele managementului operaţional al producţiei.

1. previziunea

2. programarea

3. lansarea

4. controlul productiei

Figura 1.1 Etapele managementului operațional al producției

1.2.1 Previziunea vânzărilor

Previziunea este realizată pe baza previziunii cererii de produse. În cadrul managementului operaţional al producţiei se utilizează previziunea pe termen scurt pentru ca rezultatele să fie cât mai sigure (reducerea incertitudinii). Pentru a obţine informaţiile necesare programării este necesară o strânsă colaborare cu mediul extern (furnizori, clienţi, concurenţi, colaboratori, etc.). În cadrul lansării se distribuie ordinele de fabricaţie către secţii şi ateliere. Practic lansarea în fabricaţie se referă la elaborarea documentaţiei necesare atât la nivelul general al întreprinderii, cât şi pentru fiecare „celulă” de producţie în parte. Astfel prin consultarea acestei documentaţii se poate determina cu exactitate ce operaţie trebuie să execute maşina sau salariatul x la ora h.

1.2.2 Programarea

Programarea reprezintă totalitatea acţiunilor desfăşurate în scopul de a optimiza timpul de producţie, de a reduce stocurile (această reducere se referă la stocurile inutile care conduc doar la imobilizarea unor fonduri; dacă se reduc stocurile necesare realizării producţiei la termenul specificat se ajunge la o „ruptură de stoc”) pentru a asigura o bună utilizare a resurselor firmei (resurse: umane, materiale, financiare).