Programarea producției la SC Forestland SRL

INTRODUCERE

Întreprinderea este, prin definiţie, o asociere a mai multor factori: umani, economici, ştiinţifici şi de altă natură. Toţi aceşti factori trebuie sa fie coordonaţi pentru ca întreprinderea să-şi poată atinge obiectivele propuse. Coordonarea unei astfel de activităţi presupune ca managerul sau conducătorul să aibă un plan de afaceri, de desfăşurare a lucrurilor, care să-i fie mereu un ghid în deciziile pe care le ia.

Conducerea unei activităţi, fie că vorbim de una de dimensiuni reduse, medii sau de una de anvergură, presupune mai multe calităţi din partea celui care conduce. Totuşi, pe lângă aceste calităţi, orice conducător are nevoie şi de cunoştinţe de specialitate în domeniul ştiinţei manage-mentului.

Managementul producţiei este un capitol aparte care aparţine de ştiinţa managementului general. Managementul se împarte în mai multe subdiviziuni, atat pe orizontală cât şi pe verticală. Între funcţiile de manageri cunoscute, există manager general, manager de personal (sau de resurse umane), manager de vânzări sau, mai nou, manager de comunităţi virtuale (sau de reţele sociale).

Managementul producţiei ocupă un rol deosebit de important în viaţa unei întreprinderi, deoarece rezultatele din secţia de producţie au un rezultat semnificativ asupra întregii echipe a firmei. În ultimele decenii s-a pus un accent tot mai mare pe trecerea de la managementul clasic catre managementul bazat pe ştiinţă. Acest lucru s-a facut, mai ales in Europa, în contextul implementării Strategiei de la Lisabona, adică punerea în practică a conceptului de economie bazată pe cunoaştere. În acest sens, managementul a fost „fragmentat” în diverse specializări, cu rolul de a permite unui întreg „aparat” de conducători să lucreze împreună, într-o echipă, pentru atingerea scopurilor companiei.

Un alt factor care a contribuit şi încă continuă să o facă îl reprezintă rapiditatea schimbărilor din lume, atât în domeniul teoriilor nou dezvoltate cât şi al practicii. Viteza cu care se mişcă lucrurile impune ca şi managementul (general, implicit cel al producţiei) să ţină pasul şi să se dezvolte în consecinţă. De-a lungul ultimilor ani se cunosc mai multe etape referitoare la dezvoltarea ştiinţei conducerii. Acestea ar fi:

• Faza conducerii ştiinţifice, pornită de la premisa utilizării inteligente a efortului uman. Principalele caracteristici au constat în modificarea, din rezultate experimentale, a normelor referitoare la personal, echipament, proceduri de lucru; planificarea a fost separată de producţie; salarizarea era concepută astfel încât să stimuleze angajaţii dar să-i şi recompenseze pe măsura eforturilor depuse.

• Faza organizării a fost a doua şi consta într-o planificare minuţioasă, la nivelul managementului, a activităţilor. Astfel, managerii erau vazuţi ca având un grad mai mare de responsabilitate în activitatea companiei.

• Alta etapă a fost aceea a conducerii pe bază de obiective. Această fază este considerată ca fiind o formă de „finisare” a celor precedente, deoarece in cadrul ei se căutau obiective şi se planifica atingerea lor. Etapa a fost un stimul puternic pentru managementul ştiinţific, respectiv al deciziilor luate în cunoştiinţă de cauză.

• În fine, a patra etapă a fost cea în care a apărut teoria generală a dezvoltării. Toate conceptele existente până acum au fost înglobate într-o teorie generală a dezvoltării, iar unele efecte practice au fost sincronizate cu teorii de conducere a unei activitaţi economice (de exemplu efectul automatizării).

Unul din primele obiective ale prezentei lucrări este acela de a prezenta noţiunea de „programare a producţiei”. Acest concept este o metodă modernă de conducere. Se încadrează în conceptul de „management al producţiei”, unul din domeniile cheie ale conducerii unei întreprin-deri. Spre deosebire de managementul general al firmei, cel operativ este legat de planificarea producţiei şi operează cu perioade reduse de timp (ore, zile, săptămâni, luni) şi se ocupă de detalii şi amănunte ale proceselor de fabricaţie din ateliere, secţii de producţie sau servicii. Din punct de vedere al ramurilor in care se extinde, putem întâni managementul (sau programarea, planificarea) în domeniul cercetării-dezvoltării, în producţie, în comerţ, în domeniul financiar sau chiar în administratea personalului.

Obiectivele planificării producţiei sunt cele referitoare la asigurarea unui anumit ritm de executare a produselor. Acesta poate fi definit drept obiectiv principal. Alte obiective, de tip secundar, sunt cele în legătură cu cercetarea motivelor sau a cauzelor care ar putea perturba ritmul de producţie; alt obiectiv, implicit, îl constituie reducerea costurilor de producţie prin standardizarea şi nor marea liniilor de fabricaţie. Obiectivul corolar constă în reducerea cheltuielilor de producţie şi asigurarea calităţii produselor, prin folosirea normativelor în toate fazele procesului de management şi alegerea celei mai eficiente variante de program.

Dintre sarcinile conceptului prezentat în această lucrare le putem reţine pe cele referitoare la capacitatea de a asigura o ritmicitate maximă in procesul de producţie sau la gradul cât mai mare de eficienţă în folosirea utilajelor, a angajaţilor, a suprafeţelor. Altă sarcină importantă poate fi cea legată de metode de reducere a ciclurilor de fabricaţie a unui produs. Costul unui produs poate fi reprezentat de către o sarcină care sa urmărească atingerea unor cheltuieli de producţie minime, dar şi a unei calităţi ridicate a produselor finite.

În practică sunt întânite diverse moduri de lucru referitoare la programarea producţiei. În funcţie de firmă, se întâlnesc departamente de diferite dimensiuni, variind de la o persoană responsabilă cu acest domeniu, la un birou de maxim cinci persoane în cazul întreprinderilor medii şi ajungând la un întreg departament format din zeci sau chiar sute de angajaţi în cadrul marilor companii internaţionale producătoare.

Din punct de vedere al operaţiunilor care formează baza programării, lista acestora cuprinde elemente esenţiale, precum elaborarea unui program tehnic, asigurarea aprovizionării cu materii prime, stabilirea duratei ciclului de fabricaţie, a lotului de produse sau stabilirea programului de producţie. Altă funcţie importantă este comunicarea – cu particularităţile ei: evidenţierea rezultatelor producţiei, corectarea eventualelor erori, comunicarea cu managementul superior, dar şi cu angajaţii din secţia de producţie.

Pentru ca un proces de planificare să fie realizat profesionist, este nevoie ca acesta să fie cunoscut de toţi cei implicaţi în derularea producţiei, împreună cu fazele sale: stabilirea obiectivelor, cunoaşterea mijloacelor de comensurare a activităţilor şi a rezultatelor dar si un sistem de corectare a eventualelor erori pe parcursul derulării producţiei.