Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 65 în total
Cuvinte : 20982
Mărime: 83.74KB (arhivat)
Puncte necesare: 10

Extras din licență

CAPITOLUL I CONCEPTUL DE MANAGEMENT

1.1 Definirea, rolul şi importanţa managementului

Baza obiectivă a apariţiei managementului a constituit-o activitatea comunităţilor umane – organizaţiilor managementul fiind un proces de orientare a activităţii oamenilor în scopul realizării unor obiective.

Pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti, preocupările în domeniul managementului s-au intensificat şi amplificat, managementul începând să fie considerat o formă specifică de muncă intelectuală, cu o funcţie bine precizată, bazată pe un fond foarte consistent şi în continuă creştere de cunoştinţe ştiinţifice.

Etimologia termenului „management” este engleză, dar de origine franceză. În lucrarea sa „Organisation”, autorul francez Jean Chevalier, susţine că termenul „management” este derivat din cuvântul francez „menaje” care semnifică „l ordre et le train d une maison”(organizarea şi dirijarea unei case).

Corespondentul semantic al managementului în limba română este „conducere”. În ultimul timp, termenul de „conducere” este tot mai mult înlocuit cu „management”datorită nu numai predispoziţiei specialiştilor şi publicului spre completarea limbii cu neologisme determinată de tendinţa evidentă a statelor spre exterior, dar şi pentru că termenul a căpătat recunoaştere internaţională. Se poate afirma că, datorită complexităţii pe care acest termen a căpătat-o, este imposibil de înlocuit cu altceva, fără a-l sărăci de multiplele sale sensuri.

Termenul „management” n-a avut de la început o consacrare în economie. A fost introdus şi folosit la început în administraţie, politică, poliţie, armată şi abia la începutul secolului XX, termenul îşi găsea consacrarea în domeniul economic, în Statele Unite, unde semnifica conducerea unei afaceri.

Consacrarea definitivă a în domeniul economic a termenului de „management” se datorează contribuţiei în special a două mari personalităţi, care au transmis în economie principii şi reguli ale managementului. Ei au fost: englezul Frederick W. Taylor şi francezul Henri Fayol.

În anii 40, un alt specialist, James Burnham, în lucrarea sa „Revoluţia managerială”, publicată la New York în 1941, consacră definitiv termenii de „manager” şi „management”, arătând că managerii au devenit un grup social distinct, cu un rol major în cadrul societăţii şi că orice societate, indiferent de regimul ei politic, are nevoie de manageri valoroşi şi de un management competitiv dacă vrea ca economia ei să prospere î ritm inovator şi dinamic.

Managementul a fost definit în mod diferit de diverşi specialişti, astăzi cunoscându-se peste 140 de definiţii ale managementului. Ca ştiinţă relativ nouă, interdisciplinară, managementul reprezintă un ansamblu unitar de concepte, principii, metode, şi tehnici de lucru cu caracter general, a căror utilizare asigură folosirea optimă a potenţialului uman, material şi financiar dintr-o organizaţie.

În concepţia Asociaţiei Americane de Management, managerul presupune:

- a obţine prin alţii, asumându-se responsabilităţi pentru aceste rezultate;

- a fi orientat spre mediul înconjurător;

- a lua decizii vizând finalitatea misiunii firmei;

- a avea încredere în subordonaţi, încredinţându-le responsabilităţi pentru rezultatele a fi obţinute, a le recunoaşte posibilitatea de a greşi şi a primi favorabil iniţiativele lor;

- a descentraliza sistemul organizatoric şi a aprecia oamenii în funcţie de rezultatele obţinute.

În mod esenţial rolul managerilor este acela de a conduce organizaţiile înspre atingerea obiectivelor. Toate organizaţiile există pentru îndeplinirea anumitor scopuri sau obiective, iar managerii sunt responsabili pentru combinarea şi folosirea resurselor organizatorice astfel încât organizaţiile lor să-şi atingă scopurile.

Câteva din cele mai relevante definiţii ale managementului:

„Managementul presupune atingerea scopurilor organizaţiei printr-o conducere efectivă şi eficientă, ca urmare a planificării, organizării, coordonării şi controlului resurselor organizaţiei”(Richard L.Draft – Managemenrt, New York, The Dryden Press, 1989)

„Managementul reprezintă integrarea şi coordonarea eficace şi eficientă a resurselor în scopul atingerii obiectivelor dorite.”(A.M. Hitt, R.D. Mathis – Management: Concepts and Effective Practice, 1089)

„Managementul este procesul îndeplinirii obiectivelor organizaţiei lucrând cu şi prin intermediul oamenilor, precum şi al altor resurse ale organizaţiei.” (Samuel C. Certo – Managementul modern)

Mare majoritatea specialiştilor sunt de acord că, în prezent, conceptul de management are trei accepţiuni:

- managementul ca proces (grupare de activităţi specifice de conducere);

- managementul ca mentalitate a conducătorilor (a echipei de condicere – management team);

- managementul ca disciplină ştiinţifică şi artă a practicanţilor.

Preview document

Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 1
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 2
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 3
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 4
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 5
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 6
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 7
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 8
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 9
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 10
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 11
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 12
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 13
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 14
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 15
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 16
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 17
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 18
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 19
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 20
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 21
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 22
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 23
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 24
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 25
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 26
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 27
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 28
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 29
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 30
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 31
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 32
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 33
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 34
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 35
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 36
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 37
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 38
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 39
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 40
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 41
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 42
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 43
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 44
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 45
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 46
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 47
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 48
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 49
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 50
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 51
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 52
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 53
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 54
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 55
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 56
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 57
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 58
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 59
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 60
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 61
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 62
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 63
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 64
Stiluri de Management în Cadrul Unei Companii - Pagina 65

Conținut arhivă zip

  • Stiluri de Management in Cadrul Unei Companii.doc

Alții au mai descărcat și

Adaptarea societăților transnaționale la specificul cultural al mediului de afaceri din România

INTRODUCERE Asistăm, în ultima vreme, la o dezvoltare şi transformare fără precedent a lumii în care trăim. Aproape totul se schimbă, se...

Firma Multinațională - Agent al Schimbării

INTRODUCERE Anii ’90 reprezinta primul deceniu în care companiile nationale din întreaga lume au început sa-si formeze o viziune globala. Timpul...

Performanța Managerială în Firmele Românești

INTRODUCERE Perioada ultimului deceniu a mediului economic din România a fost caracterizată de apariţia pe scară largă a societăţilor comerciale...

Performanțele Managementului Firmei

CAPITOLUL I. ELEMENTE FUNDAMENTALE ÎN MANAGEMENT 1.1. Obiectul de studiu 1.1.1. Definirea ştiinţei managementului Managementul reprezintă...

Analiza și Îmbunătățirea Sistemului de Management al Organizației prin Aplicarea Metodelor Moderne

Analiza şi îmbunătăţirea sistemului de management al organizaţiei prin aplicarea metodelor moderne în cadrul SC XYZ SRL INTRODUCERE Deschiderea...

Mediul și firma

Mediul extern al firmei poate fi impartit in doua mari segmente: - mediul general sau mega-mediul - mediul specific(mediul sarcina);...

Metode și Stiluri de Management

Metode manageriale Metodele manageriale - reprezinta ansamblul de principii, tehnici, procedee si instrumente, exprimand modul in care se executa...

Sicomed - History and Development

WHO and HOW MADE IT POSSIBLE? In order to get where Sicomed has got one has to be very talented, very intelligent an also very patient. The...

Te-ar putea interesa și

Comunicarea Managerială în Organizațiile Europene

Comunicarea în general şi comunicarea managerială în special, este o caracteris-tică fundamentală a existenţei fiind socotită ca o dimensiune...

Management Comparat Delphi România

INTRODUCERE Pentru realizarea temei de licenta am ales tema „Traditionalism si modernism in teoria stilurilor manageriale”, deoarece am considerat...

Comunicarea Managerială în Conflictul Organizațional

INTRODUCERE “Aproape fiecare problemă, fiecare conflict, fiecare greşeală sau neînţelegere are la nivelul cel mai de jos o problemă de...

Stilul managerial în IMM

INTRODUCERE Lucrarea de licenţă cu titlul STILUL MANAGERIAL ÎN IMM, a fost elaborată cu scopul de a evidenţia importanţa stilului managerial în...

Dezvoltarea culturii organizaționale la SC Plastideck SA Iași

INTRODUCERE În procesul transformarilor care au loc în societatea contemporană, un rol aparte îi revine culturii organizaţionale. Fiind un factor...

Diversitatea culturală și stilurile de management

Introducere În sfera literaturii de management se regăsesc diverse concepte precum: cultura organizațională, stil de conducere, diversitate...

Manifestarea culturii organizaționale în cadrul firmei SC Plastideck SA Iași

INTRODUCERE În procesul transformarilor care au loc în societatea contemporană, un rol aparte îi revine culturii organizaţionale. Fiind un factor...

Sisteme de Management pe Plan Internațional

Capitolul 1 Evoluţia managementului pe plan internaţional 1.1 Conceptul de management pe plan internaţional Managementul s-a manifestat ca...

Ai nevoie de altceva?