Studiu privind Managementul Mulțimilor în Situații de Criză

INTRODUCERE

Mediul regional şi global de securitate este influenţat de efectele negative ale crizei economico – financiare internaţionale, de evoluţia alianţelor militare care generează redimensionarea noilor strategii de securitate şi apărare, de geopolitica graniţelor şi efectele liberalizării frontierelor, de confruntarea dintre state pentru gestionarea resurselor strategice, controlul pieţelor financiare şi de efectele negative ale globalizării, care pot influenţa stabilitatea internă a statelor.

Secolul XXI a debutat cu recrudescenţa atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 în SUA, revendicate de gruparea Al-Qaida, care au avariat Pentagonul şi au ameninţat valorile majore ale democraţiei universale. Virulenţa acestor atentate teroriste, a generat peste trei mii de victime în rândul populaţiei americane, a declanşat adunări publice urmate de ample manifestaţii de protest împotriva opririi acestui flagel, culminând cu declanşarea războiului împotriva terorismului internaţional.

Termenul de criză, întâlnit în atât de multe contexte, care îi induc fiecare conotaţii diferite, fără o deplină clarificare conceptuală, rămâne întotdeauna transparent la semnificaţii. Crizele rezultă din evoluţia spre conflict a disfuncţiilor de sistem şi de proces, din degradarea structurilor şi din nevoia acută de schimbare. Unele marchează finalul unor evoluţii incompatibile, altele, momentele de schimbare radicală.

Spaţiul românesc, la începutul acestui secol şi mileniu, va suporta, cu siguranţă, o serie de metamorfoze care vor proiecta un mediu social în care oportunităţile sau eşecurile vor fi prezente în anumite proporţii, în funcţie de cantitatea şi calitatea formării profesionale a resursei umane. Este indiscutabil că avem nevoie de specialişti în domeniile de bază ale vieţii sociale. Dar există momente în evoluţia comunităţilor umane când toate direcţiile converg spre un punct temporal în care se rup dinamicile fenomenelor precum şi echilibrele anterioare, generând situaţii grave de criză. Se pune problema dacă, în aceste situaţii, specialiştii în diferite domenii au capacitatea de a regulariza sau stabiliza mişcarea pentru a regăsi o dinamică fiabilă. Un plus de cunoştinţe şi deprinderi în domeniul managementului crizelor, componenta de bază a gândirii şi acţiunii economice, suprapus peste o formare iniţială profesională, va contribui la preluarea mai rapidă a controlului asupra a ceea ce înainte părea să facă parte dintr-o ordine a lucrurilor şi atunci conducătorii, managerii sau experţii care vorbesc despre rezolvarea crizei nu vor mai enunţa propoziţii şi dispoziţii fără eficacitate reală ci se vor implica cu mai multă profunzime şi cu randament maxim în rezolvarea situaţiilor de criză.

Lucrarea de faţă îşi propune să facă o incursiune în acest domeniu, atât de vast şi cvasiîntâlnit pe toate planurile şi în toate domeniile activităţii umane. Pentru a răspunde cât mai bine la problematica propusă prin titlul acestei lucrări, am structurat demersul meu ştiinţific pe patru capitole importante, care la rândul lor conţin mai multe subcapitole.

Primul capitol deschide analiza teoretică a domeniului studiat printr-o clarificare conceptuală a crizelor, fără a fi exhaustiv. Pentru o mai bună înţelegere, am prezentat şi câteva clasificări, în funcţie de diverse criterii. Crizele sunt definite în funcţie de caracteristicile acestora şi de domeniul de manifestare. Astfel, o criză politică nu seamănă cu una militară şi nici o criză economică nu seamănă cu una socială, deşi ele au multe legături, interconexiuni, stări şi momente simetrice, asemănătoare sau chiar identice. În finalul capitolului, am prezentat principalele surse care pot genera situaţii de criză şi de urgenţă, defalcate pe riscuri şi riscuri non – militare, pe situaţii de criză sau de urgenţă deoarece s-au produs mutaţii importante în direcţia păcii, stabilităţii şi prevenirii deşi există încă numeroase riscuri, ameninţări şi pericole care generează permanent situaţii de criză.

În următorul capitol, am încercat să studiez procesele şi fenomenele psihosociale a grupurilor, mulţimilor şi a fenomenelor de masă. Din această perspectivă, am încercat să identific atât caracteristicile generale ale mulţimilor, cât şi cele psihologice, apoi am mers mai departe, la tipologia grupurilor, mulţimilor, publicului şi maselor. Capitolul cuprinde o abordare sistemică a grupurilor, mulţimilor, publicului şi maselor precum şi istoricul şi evoluţia acestora, pornind de la atestarea acestora în religie şi istorie, analiză desfăşurată din perspectivă psihologică, sociologică, filozofică şi comprehensivă.

În cel de-al treilea capitol am prezentat un management organizaţional şi operaţional în controlul mulţimilor. Am structurat acest capitol pe trei direcţii: manipularea mulţimilor, leadership şi pe un sistem naţional integrat organizat pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate în situaţii de criză.

În cadrul studiului de caz, am prezentat o viziune din punctul meu de vedere în ceea ce priveşte subiectul tratat. Am subliniat importanţa înţelegerii crizelor şi dezvoltării pârghiilor prin care acestea să fie prevenite şi/sau gestionate. Am descris stadiul actual la care se află instituţiile şi legislaţia în domeniu, relevant, dar insuficient, în paralel cu politica de gestionare a crizelor a diferitelor state ale lumii. În final, am identificat elementele incipiente ale instituţiilor cu responsabilităţi de management al crizelor şi al mulţimilor şi am descris perspectivele construirii unui sistem integrat funcţional şi flexibil, capabil să răspundă eficient la întregul spectru de manifestare al crizelor prin simularea unei situaţii de criză şi înţelegerea factorilor care generează crizele, etapizarea acestora, identificarea şi aplicarea în practică a elementelor de management care vizează gestionarea situaţiilor de criză şi controlul managementul mulţimilor şi am încercat să dezvolt un set de rezolvări a problemelor din acest domeniu.

Capitolul I

TIPOLOGIA CRIZELOR

1.1. Criza. Definiţii. Prolegomene

În ultimul deceniu, mai mult improvizat decât fundamentat, mai mult empiric decât scientizat, termenul de criză a făcut şi face, obiectul a nenumărate situaţii care au apărut în mediul intern şi/sau internaţional, a repetat discuţii, dezbateri şi problematizări apărute în mass-media sau în viaţa oamenilor, la toate nivelurile organizării sociale.

Un exemplu mai recent al unei uzitări insistente a termenului poate fi identificat în conjunctura crizei financiare începute în anul 2008 şi al multiplicării efectelor acesteia pe plan economic, politic ş.a.m.d în toată această interdependenţă globală. Mai mult decât atât, toate organizaţiile de securitate, indiferent de nivelul la care operează (global, regional, strategic, etc.), sunt în situaţia de a aborda sau gestiona diverse situaţii de criză. Cu toate acestea, experienţa divesificată sau preocuparea constantă la nivel statal dar şi larg organizaţional nu au reuşit să contureze o teoretizare unitară, general acceptată, care să conducă la o definiţie acoperitoare a acestui fenomen, numit criză.