Studiu privind Motivarea Resurselor Umane

ARGUMENT

PRIVIND ALEGEREA TEMEI

„Oamenii contează, iar în lumea afacerilor, modul în care ştii să te apropii de ei şi să-i conduci constituie însăşi cheia succesului.” R. Creţu, R. Shanks, G. Ciobanu

În lucrările de specialitate, cât şi în discuţiile de fiecare zi, managerii, experţii, consultanţii în management şi chiar cei care nu au un contact direct cu acest domeniu, nu ezită să afirme că oamenii constituie „bunul cel mai de preţ” al unei firme, că resursele umane reprezintă una dintre cele mai importante investiţii ale firmei, ale cărei rezultate devin tot mai evidente în timp.

Investiţia în oameni este calea cea mai sigură de a garanta supravieţuirea unei firme sau de a asigura competitivitatea şi viitorul acesteia. Este deci o investiţie strategică.

Resursa umană este o resursă strategică a oricărei firme. Voi prezenta câteva argumente care susţin această afirmaţie.

Resursele umane sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare, precum şi capacitatea lor de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite, pentru a face faţă noilor provocări sau exigenţelor actuale şi de perspectivă.

Resursele umane reprezintă acele resurse ale firmei care îndeplinesc criteriile necesare pentru a fi considerate sursa principală de asigurare a competitivităţii necesare, deoarece resursele umane sunt valoroase, rare, dificil de imitat şi relativ, de neînlocuit.

În general, toate resursele firmei sunt importante şi folositoare, însă resursele umane şi managementul lor sunt foarte importante şi valoroase în confruntarea cu necunoscutul. Singurele resurse capabile să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia unei firme sunt resursele umane.

Deoarece potenţialul, experienţa şi pasiunea oamenilor, iniţiativele şi dezvoltarea lor contribuie activ la creşterea eficienţei şi eficacităţii organizaţionale, oamenii pot fi consideraţi resursele active ale firmei. Fără prezenţa efectivă a omului e pur şi simplu imposibil ca o firmă să-şi atingă obiectivele.

Întrucât firmele implică oameni, acestea trebuie să-şi asigure oamenii respectivi, să le câştige serviciile, să le dezvolte aptitudinile, să-i motiveze pentru nivelurile înalte de dezvoltare şi să asigure că vor continua să-şi menţină ataşamentul faţă de firmă.

Omul este subiect, obiect şi scop al diferitelor activităţi, fiind totodată creator şi consumator de resurse. Însă resursele umane sunt singurele resurse inepuizabile de creativitate, de soluţii şi de idei noi, originale şi valoroase.

Progresul firmelor, gradul de competitivitate, succesul lor depind tot mai mult de calitatea resurselor umane, de nivelul de creativitate al acestora, oamenii constituind bunul cel mai de preţ al acestora.

Oamenii dispun de o relativă inerţie la schimbare, compensată însă de o mare adaptabilitate la situaţii diverse. Schimbările organizatorice sunt pline de dificultăţi şi capcane, implică risc prin doza de neprevăzut, iar adesea chiar comportamentul celor care se străduiesc să accepte sau să facă schimbări generează rezistenţă la schimbare.

Resursele umane sunt puternic marcate de factorul timp, necesar schimbării mentalităţilor, obiceiurilor, comportamentelor etc.

Pe lângă toate acestea, eficacitatea utilizării tuturor celorlalte resurse aflate la dispoziţia unei firme depinde într-o măsură din ce în ce mai mare de eficacitatea folosirii resurselor umane. Astfel că, resursele umane sunt nu numai valoroase sau preţioase, dar şi deosebit de scumpe sau costisitoare, ceea ce impune tratarea lor corespunzătoare şi utilizarea cât mai eficientă a acestora.

Aşadar, în concepţia modernă sau din perspectiva managementului resurselor umane, oamenii nu sunt recrutaţi şi selectaţi pentru a ocupa anumite posturi vacante, ci aceştia sunt căutaţi şi atraşi pentru rolul strategic pe care îl joacă în cadrul firmei. Aceasta cu cât mai mult, cu cât, concurând într-un mediu aflat în permanenţă schimbare, în care o serie de variabile scapă controlului, dificultăţile tot mai mari cu care se confruntă firmele şi rezolvările acestora sunt din ce în ce mai mult puse pe seama rolului resurselor umane şi a managementului lor, realitate de care organizaţiilor şi managerilor le va fi din ce în ce mai greu să nu ţină seama.

Cele prezentate confirmă pe deplin afirmaţia conform căreia resursa umană constituie unul dintre factorii primordiali, poate cel mai important, care asigură existenţa şi evoluţia oricărei firme. De aici rezultă că acestea reprezintă un domeniu de maximă importanţă, de actualitate şi cu o dinamică accentuată. Potenţialului uman al firmei trebuie să i se acorde un interes sporit. Cum? Prin motivare şi recompensare.

Cele prezentate reprezintă argumentul care a stat la baza alegerii, pentru acest proiect, a unei teme referitoare la motivarea şi recompensarea resurselor umane în cadrul unei firme.

CAPITOLUL 1

CONSIDERAŢII REFERITOARE

LA MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

1.1 - DEFINIREA RESURSELOR UMANE

Orice activitate economică implică atragerea, combinarea şi consumarea, în anumite cantităţi, a factorilor de producţie (munca, natura şi capitalul). Considerată a fi factorul activ şi determinant al producţiei, munca nu poate lipsi din nici o activitate desfăşurată de oameni.

Munca este o activitate conştientă, desfăşurată doar de oameni, o activitate prin care se creează bunuri economice (produse, servicii, lucrări).

Munca, aşa cum se înfăţişează ea în realitate, nu este decât forţa de muncă în acţiune, materializarea capacităţii omului de a munci. Ceea ce face posibilă munca este forţa de muncă. Între cele două noţiuni nu se poate pune semnul egalităţii.

Conceptul de forţă de muncă desemnează totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale pe care le posedă organismul, personalitatea vie a omului, şi pe care omul le pune în funcţiune atunci când produce valori de întrebuinţare de un fel oarecare (Karl Marx). Aceste aptitudini există în mod latent, ca potenţial. Ele se manifestă, devin reale, doar într-o activitate concretă, care este munca.