Studiul Mediului Extern și Fundamentarea Strategiei SC Marian Company Impex

CAPITOLUL 1. IMPORTANŢA CUNOAŞTERII MEDIULUI EXTERN AL FIRMEI

Evoluţia întreprinderii moderne este marcată, în prezent de amplificarea interdependentelor cu mediul în care îşi desfăşoară activitatea; expresia acestei evoluţii o reprezintă accentuarea caracterului deschis al firmei concepute ca sistem, reflectată pe planul “intrărilor” – factori de producţie şi informaţii -, cat şi pe cel al “ieşirilor”- bunuri materiale, informaţii şi servicii – prin care se integrează în mediul extern naţional şi internaţional şi care cunoaşte o varietate şi intensitate cu mult sporite fata de perioada anterioara.

În primul rând, luarea în considerare a evoluţiilor mediului extern reprezintă o condiţie fundamentala a satisfacerii, cantitative şi calitative, a unei anumite categorii de trebuinţe de către întreprinderea respectiva. Integrarea armonioasa a acesteia im mezosisteme, macrosistem şi mondosistem implica o raportare permanenta la trebuinţele umane, aflate intr-o continua creştere şi diversificare, iar îndeplinirea corespunzătoare a funcţiilor sale economico-sociale nu este posibila fără cunoaşterea şi valorificarea, pe un plan superior, a factorilor de mediu .

Pe această bază se asigură, dealtfel, şi elaborarea de strategii şi politici de firma realiste cu un grad ridicat de fundamentare ştiinţifică. Desfăşurarea activităţilor firmei în condiţii de calitate şi profitabilitate ridicate nu este posibila ara conceperea şi realizarea unor strategii adecvate, în care evoluţia factorilor de mediu este “prinsa” corespunzător, după cum fundamentarea unor politici realiste este sensibil facilitata de existenta unor strategii adecvate. Acesta este încă un element care pledează, suficient de convingător, în favoarea cunoaşterii şi valorificării interdependentelor multiple dintre factorii de mediu şi firma.

Organizaţiile economice - sau întreprinderile, societăţile comerciale etc. - reprezintă verigile de bază ale unei economii naţionale, ca de altfel şi ale întregii economii mondiale. Funcţionarea lor, bună sau rea, este rezultatul acţiunilor, bune sau rele, asupra mediului intern şi asupra condiţiilor de natură economică, socială, tehnică, ecologică etc. care caracterizează mediul ambiant, respectiv al conducerii sau managementului acestora. Astfel, eficienţa unei întreprinderi va depinde de abilitatea conducătorilor săi de a folosi resursele interne disponibile - materiale, financiare, umane şi informaţionale - de a se conecta la tendinţele şi schimbările ce au loc şi de a exploata oportunităţile mediului extern.

Fiind un sistem deschis, organizaţia este influenţată direct sau indirect de toate componentele mediului său extern. Astfel, firma preia din mediul ambiant materii prime, materiale, combustibil, energie, utilaje, forţă de muncă, tehnologii, resurse financiare, metode şi tehnici de management ş.a., pe care le introduce în propriul sistem, din care rezultă bunuri şi servicii, valori, satisfacţie, experienţă etc. pe care le transferă aceluiaşi mediu. În acest fel, organizaţia este foarte strâns "conectată" la toate celelalte structuri sau faţete ale societăţii.

Complexitatea mediului extern al organizaţiei este dată de numărul mare şi de eterogenitatea componentelor sale. Dar chiar organizaţia însăşi contribuie la creşterea complexităţii mediului său extern, prin strategiile pe care le adoptă: de penetrare pe noi pieţe, de lărgire a gamei sortimentale, de atragere de noi segmente de clienţi etc.; complexitatea mediului este adeseori o consecinţă a creşterii economice, a dezvoltării.

Având în vedere aceste trăsături ale mediului extern, managerii trebuie să privească nu numai în interior, ci şi în exteriorul firmei. O focalizare exclusivă pe problemele interne poate duce la ignorarea condiţiilor de mediu care afectează activitatea întreprinderii, respectiv la pierderea abilităţii de a recunoaşte constrângerile sau oportunităţile acesteia - ale angajaţilor, ale produselor sale, ale pieţei pe care funcţionează etc. De aceea, se spune că un manager trebuie să-şi axeze munca mai ales pe conducerea relaţiilor dintre întreprinderea sa şi mediul extern al acesteia, ceea ce înseamnă de fapt o permanentă adaptare a activităţii firmei la condiţiile impuse de mediul ambiant în care-şi desfăşoară activitatea.

Analiza mediului extern vizează studiul acelor variabile majore prin care mediul imediat sau cel lărgit influenţează întreprinderea, furnizând diagnosticului informaţii asupra situaţiei strategice complementare în raport cu cele oferite de analiza internă. Fie că sunt realizate în cadrul contextului concurenţial, fie că privesc contextul general al macromediului, analizele realizate la acest nivel au scopul de a sesiza oportunităţile şi ameninţările care există, dar şi de a identifica factorii cheie de succes ai sectorului de activitate, veritabile variabile strategice externe pe care toate întreprinderile trebuie să le cunoască şi să le stăpânească pentru a supravieţui.

O oportunitate reprezintă o evoluţie a mediului extern apreciată ca având un efect pozitiv asupra întreprinderii. De exemplu, apariţia unor noi pieţe sau a unor noi tehnologii reprezintă cele mai clasice oportunităţi pentru o firmă. O oportunitate este cu atât mai notabilă cu cât probabilitatea de succes şi atracţia ei sunt mai ridicate şi cu cât este mai rapid sesizată decât concurenţii.

O ameninţare reprezintă o evoluţie a mediului extern cu efect previzibil negativ pentru întreprindere. O scădere continuă a puterii de cumpărare a populaţiei în condiţiile economice actuale reprezintă practic o ameninţare majoră pentru toate întreprinderile. O ameninţare este cu atât mai gravă cu cât are şanse mai mari de a se produce şi cu cât afectează mai profund competitivitatea întreprinderii în cazul în care ea devine realitate.

Succesul unei afaceri depinde nu numai de evaluarea forţelor proprii ci şi de cunoaşterea câmpului de operaţiuni, de aprecierea forţei adversarilor, de tacticile pe care le utilizează. De aceea – din punctul nostru de vedere – o abordare corectă a demersului strategic, presupune o studiere concomitentă a mediului intern şi extern organizaţiei.

Analiza mediului extern general oferă posibilitatea identificării tendinţelor generale de evoluţie – la nivel zonal, naţional sau internaţional – care, din punctul de vedere al organizaţiei se manifestă ca oportunităţi sau pericole.

Capacitatea firmei de a valorifica oportunităţile şi de a diminua pericolele se bazează pe cunoaşterea puterii globale interne a firmei şi pe elaborarea unei strategii ale cărei opţiuni au în vedere tendinţele mediului extern general.

Mediul extern specific este dat de ansamblul factorilor şi forţelor care compun ramura de activitate din care face parte organizaţia, piaţa specifică şi delimitează o arie competiţională şi un joc concurenţial cu trăsături particulare. Numit şi mediu concurenţial, mediu înconjurător competiţional sau mediu apropiat acest mediu exercită asupra firmei influenţe mult mai directe şi mai intense, suportând la rându-i acţiunile firmelor care-l compun.

Contextul strategic trebuie analizat şi prin prisma dimensiunilor organizaţiei. Mica afacere nu beneficiază de aceleaşi condiţii ca organizaţia de mari dimensiuni. Particularităţile contextului imprimă managementului strategic anumite cerinţe care trebuie satisfăcute printr-o strategie adecvată resurselor de care dispune organizaţia.