Tipologia și paradigmele comunicării în managementul european

INTRODUCERE

Comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenței umane încă din

antichitate.

Epoca modernă a reprezentat explozia dezvoltării comunicării sub toate aspectele ei.

Progresul tehnico-științific a favorizat apariția telefonului, a trenului, a automobilului,

intensificând comunicarea nu atât între indivizi cât mai cu seamă între comunități; de

asemenea, a determinat creerea de noi sisteme și modalități de comunicare.

Comunicarea este o activitate complexă care implică stăpânirea „artei conversației”,

capacitatea de a negocia și de a convinge, de a-i învăța pe alții. Pentru a obține rezultate bune

în oricare din aceste activități, este esențial să înțelegi ce înseamnă comunicarea și să-ți

dezvolți acele calități absolut necesare unei bune și eficiente comunicări.

De multe ori se dovedește că este mai important modul cum comunici decât ce

comunici, fie că îți exprimi dorința de a primi ceva, fie că îți manifești dezaprobarea față de

ceva anume. Pentru a comunica eficient trebuie ca mesajul tău să fie interpretat corect de către

persoana căreia îi este destinat.

Comunicarea face lucrurile să meargă. Activitățile manageriale implică în mod

obișnuit fie solicitarea sau furnizarea de informații, fie influențarea celor din jur pentru ca

aceștia să înțeleagă ce se așteaptă de la ei.

Oamenii comunică pentru că au nevoie unii de alții. Nu toți recunosc sau

conștientizează că au această nevoie; unii chiar neagă existența ei și acest lucru duce la

izolare, la retragerea în propria singurătate.

Calea cea mai sigură însă spre o viață frumoasă, spre fericirea în plan personal sau

profesional, rămâne comunicarea; ea te ajută să le spui celor de lângă tine ce simți, ce-ți

dorești și ce nu-ți place, evitând acumularea frustrărilor prin comoditatea, frica sau

incapacitatea de a exprima liber, dar cu bun simț și eleganță, ceea ce gândești.

Oricare ar fi poziția de pe care comunici, esențial rămâne modul în care te faci înțeles:

pe termen scurt, dintr-o poziție puternică, de șef, de coordonator, e ușor să-ți impui regulile.

Acestea însă nu vor rezista decât atâta timp cât puterea este de partea ta.

Pe termen lung, comunicarea presupune să-i asculți pe ceilalți, să înțelegi ce vor, ce-și

doresc și cum pot să ajungă la rezultatul dorit; mesajul pe care-l transmiți trebuie să fie în

conformitate cu așteptările acestora. E adevărat că nu-i poți mulțumi pe toți la un moment dat

însă poți merge pe principiul „majoritatea este aceea care decide” și măcar știi că i-ai

dezamăgit pe foarte puțini.

Studiul comunicării ne poate ajuta să depășim barierele izolării și neimplicării prin

cunoașterea unor teorii, concepte și tehnici ale persuasivității, manipulării, competențelor de

comunicare, ameliorarea imaginii proprii, dezvoltarea abilităților de negociator, mediator,

orator, agent comercial, de vânzări sau de relații publice, purtător de cuvânt, manager de

marketing, coordonator, moderator, etc.

Comunicarea umană se răsfrânge asupra tuturor activităților desfășurate în economie și

societate, legitățile ei guvernând comportamentele în orice domeniu în care acționează

oamenii.

Această lucrare analizează natura și principalele particularități ale comunicării și

încearcă să prezinte care sunt cele mai importante modalități de transmitere a mesajelor astfel

încât cei care le recepționează să înțeleagă sensul exact al acestora.

În primul capitol al lucrării sunt prezentate câteva noțiuni fundamentale ale

comunicării și sunt evidențiate principalele canale de comunicare pe care trebuie să le avem în

vedere în realizarea unui sistem de comunicare eficient.

Al doilea capitol este dedicat strategiilor de comunicare. Se analizează distinct tipurile

de strategii de comunicare: narativă, implicativă, decizională. Tot aici este prezentat rolul și

dimensiunea comunicării externe în afaceri, precum și complexității problemei comunicării

interculturale; surprinderii comportamentelor și obiceiurilor unor diferite culturi, relevante

pentru comunicarea în afaceri.

Baza documentară a lucrării este vastă, cuprinzând cărți de referință din literatura de

specialitate română și străină.

Bibliografia are rolul nu numai de a indica sursa folosită la redactarea lucrării ci și de

a invita cititorul să contribuie la îmbunătățirea acestei lucrări.

CAPITOLUL 1

CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND COMUNICAREA

1.1. Conținutul și principiile comunicării

Comunicarea poate fi definită ca “procesul prin care o persoană (sau un grup)

transmite un conținut conceptual (o atitudine, o stare emoțională, o dorință etc.) unei alte

persoane sau unui alt grup”1. Paul Watzlawick considera comunicarea ca fiind “conditio sine

qua non a vieții omenești și a ordinii sociale”2.

De la autor la autor, părerile diferă, însă, așa încât unii văd în comunicare, ca act în

sine, o premisă necesară pentru funcționarea oricărui sistem social. Aceștia arată că termenul

de “comunicatio” nu se referă doar la comunicare ci și la comunitate, care la rândul ei

înseamnă organizare, implicând obligatoriu comunicarea între indivizii care o alcătuiesc.3

Putem spune despre comunicare că reprezintă arta transmiterii informațiilor, ideilor și

atitudinilor de la o persoană la alta, trecerea unei informații de la un emițător la un receptor,

talentul de a face cunoscut, a da de știre, a informa, a înștiința, a spune. Ea reprezintă

ansamblul proceselor fizice și psihologice prin care se efectuează o operație în relație cu una

sau mai multe persoane în vederea obținerii unor anumite obiective.

Procesul comunicării presupune: un transmițător (emițător, vorbitor), care trimite un

mesaj unui destinatar (receptor, ascultător), mesajul raportându-se la un context. Mesajul e

constituit din elementele unui cod care trebuie să fie comun celor doi parteneri aflați în

contact.

Trebuie să fim atenți la distincția dintre cod și mesaj, căci nu sunt același lucru -

primul este abstract, are un număr redus de semne și poate fi verbal sau scris, în timp ce al

doilea este concret, nuanțat și mai bogat.

De asemenea, codul verbal dispune de vorbire, mimică, gestică, privire, iar cel scris

numai de punctuație și de unele categorii gramaticale. Supremația mesajului în raport cu

codul este evidentă, una dintre principalele tendințe ale comunicării fiind o cât mai bună

adecvare a codului la mesaj.

Comunicarea poate să apară sub mai multe forme, spre exemplu, ca mesaj scris

(scrisoare, raport), mesaj oral (dialog) sau echipament de comunicație (mass-media). Trebuie

să fim foarte atenți atunci când ne referim la comunicare, deoarece nu orice mesaj sau schimb

de mesaje înseamnă a comunica. Este nevoie ca interlocutorii (emițător și receptor), indiferent

de numărul lor, să asculte și să înțeleagă cât mai corect și mai exact mesajele transmise.

Comunicarea reprezintă o caracteristică fundamentală a ființei umane și exprimă

universalul, spre deosebire de comunicație, care se referă la instrumentele, la tehnicile și

tehnologiile ce înlesnesc și amplifică procesul de comunicare între indivizi și între

colectivități, conferindu-le, în anumite cazuri, un caracter de masă.

Deși ne raportăm la comunicarea în planul domeniilor manageriale, de afaceri, tot de

la valențele profund umane ale comunicării trebuie să pornim: ea aparține prin excelență

oamenilor, ființelor inteligente, care-și pot învinge propriile inhibiții, carențele de exprimare,

complexele acumulate, deficiențele native de interacțiune cu ceilalți.

Pot face asta prin educație, toleranță cu ceilalți, capacitate de integrare, efort propriu

de adaptare, limbaj, gesturi și mimică. Uneori e mai greu să te convingi pe tine decât pe

ceilalți; dacă ai reușit asta poți spune că ai făcut deja primul pas spre comunicare.