Aspecte în comercializarea produselor agricole

Potrivit conceptului de dezvoltare durabilă a societății, comercializarea are o importanță strategică pentru dezvoltarea echilibrată și viabilă a sistemelor economice și sociale din orice țară. Respectivul comerț este un sector de activitate precisă, cu un ridicat grad de complexitate, structurat pe domenii interioare multiple, în cadrul cărora roluri importante revin distribuției cu amănuntul, depozitării mărfurilor și aprovizionării cu ridicata, precum și activităților de import-export. Într-o asemenea accepțiune, comerțul reprezintă una dintre cele mai importante laturi ale economiei moderne, devenind elementul principal al economiei de piață, indiferent de forma acesteia.

Pornind de la asemenea premise, cunoașterea domeniului respectiv, interpretarea fenomenelor care stau la baza actelor de schimb și conturarea proceselor manageriale specifice ridică probleme deosebit de complexe pentru a căror rezolvare sunt necesare cunoștințe și analize științifice de amploare, în cadrul cărora trebuie apelat atât la vastul instrumentar teoretic oferit de disciplinele de specialitate, cât și la experiența practică acumulată de-a lungul veacurilor, comerțul reprezentând una dintre cele mai vechi îndeletniciri omenești.

La toate acestea se adaugă faptul că, în viitor, modificarea schimburilor care vor crea noi și importante oportunități de afaceri, va impune reacții deosebit ie rapide din partea firmelor, capacitatea de a interpreta corect noile schimbări și puterea de a înfrunta o piață puternic concurențială și generatoare de continue restructurări. Toate acestea necesită o bună cunoaștere a problematicii comerciale, a comerțului și a structurilor sale.

De o deosebită importanță este cunoașterea unor aspecte referitoare la definirea comercializării, condițiile în care a apărut, conținutul său, precum și funcțiile sale în cadrul unei economii moderne.

Noțiunea de comercializare are un conținut complex, determinând o funcție economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în același stadiu fizic, dar în condiții convenabile consumatorilor. În același timp,aceeași noțiune definește profesiunea unui corp de agenți economici, care acționează în cadrul pieței, asigurând actele de schimb.

Sub aspect juridic, noțiunea de comercializare definește transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum și prestațiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producției sau direct între producător și consumator, care, de asemenea, se consideră că reprezintă acte de comerț.

La aspectele prezentate mai sus se mai adaugă faptul că, prin codul comercial, care, în realitate, se aplică la toate activitățile economice organizate în scop lucrativ, sunt definite ca acte de comerț actele de producție industrială, de transport, de curtaj etc.

Privită în context se remarcă faptul că prezența comercializării s-a făcut necesară încă din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. Dacă, la început, primii oameni se mulțumeau cu puține lucruri și se străduiau să-și producă tot ceea ce le era necesar, cu timpul, pe măsura dezvoltării civilizației, nevoile au crescut și nu au mai putut fi satisfăcute decât prin schimb, creându-se adevărate curente și căutări reciproce. Curentele respective au cunoscut o dezvoltare continuă, ajungând ca în final să fie soluționate prin comerț, produsele excedentare dintr-o familie, colectivitate sau regiune având nevoie de un întreprinzător care să le caute debușee într-o altă zonă sau colectivitate, unde ele erau deficitare.

Schimburile care se efectuau la început direct - produs contra produs - constituiau așa-zisul troc. într-un asemenea stadiu, pentru a-și procura ceea ce avea nevoie, omul ceda din cele ce-i prisoseau altor oameni, care îi dădeau în schimb ceea ce și ei aveau ca excedent. Pentru ca acest troc să se poată efectua, era necesar ca trebuințele sau dorințele celor interesați să coincidă, iar produsele ce urmau a fi schimbate să fie divizibile sau să aibă o valoare sensibil egală.

Schimbul a fost mult mai simplu când s-a trecut la folosirea unei mărfi interme-diare, numită monedă. Trocul s-a descompus atunci în două operațiuni: vânzarea și cumpărarea. Pornind din acest moment, a început adevăratul comerț.

Specialiștii în teoria comercială, analizând evoluția în timp a schimbului, subliniază faptul că se poate vorbi de o adevărată civilizație comercială, ale cărei începuturi trebuie căutate într-un trecut de peste patru mii de ani. Astfel, China, Mesopotamia, Europa de Nord făceau încă de atunci comerț la scară internațională. Mai multe popoare mediter-neene - cretanii, fenicienii etc. - au fost, de asemenea, mari navigatori și negustori, formând adevărate stabilimente comerciale în Africa, Anglia, Țările Baltice etc. Mai târziu, grecii și apoi romanii au constituit veritabile imperii comerciale, profitând de îmbunătățirea transporturilor terestre și maritime, de crearea și perfecționarea continuă a sistemelor monetare, de dezvoltarea schimburilor și a economiei artizanale.

A urmat apoi pentru Europa, epoca invaziilor barbare și musulmane, care au antrenat puternice sinuozități în dezvoltarea schimburilor, stimulând apariția unei economii “domeniale”, o economie închisă, în cadrul căreia fiecare senior din Europa feudală producea tot ceea ce era necesar unei vieți foarte aspre.

Începând cu secolul al XI-lea se poate însă vorbi de o adevărată “revoluție comercială”, în cadrul căreia reprezentanții unor schimburi mai largi și mai diversificate între domenii și zone s-au înfruntat cu adepții economiei închise, creându-se, treptat, puternice centre de producție și consum. De altfel, în această perioadă, se poate vorbi de existența a doi poli ai comerțului european - zonele mediteraneene și cele de la Marea Nordului -, care au conturat între ele o zonă comercială ce cuprindea Anglia, Flandra, Champagne, țările de pe Rin și Mosella.

Revoluția comercială ce a avut loc începând cu secolul al XI-lea, prin consecințele sale asupra schimburilor domeniale și crearea zonelor comerciale, face să apară și negustorul - mercatorcare la început, a fost itinerant, iar apoi s-a stabilit în diverse orașe. Se nasc astfel și se dezvoltă primele puncte de întâlnire dintre mărfurile din sud și cele din nord, care, ulterior, vor ceda locul iarmaroacelor, bâlciurilor și marilor târguri europene.

În ansamblul său, societatea s-a transformat continuu, meșteșugarii au vrut să trăiască în orașe sau în locurile unde găseau debușee pentru produsele realizate. Agricultura s-a specializat neîncetat, devenind și ea o sursă de produse, care. în marea lor majoritate, depășeau necesitățile familiei și chiar ale zonei, trebuind să fie valorificate prin intermediul schimburilor. La finele secolul al XI-lea și începutul celui de-al XII-lea, ca urmare a respectivelor modificări în cadrul colectivităților, se separă burghezia comercială, care, realizând beneficii mai ușor decât meșteșugarii, poate să creeze noi așezăminte comerciale.

Secolul al XII-lea, prin laicizarea unei mari părți din populație, raționalizarea modurilor de viață, adoptarea unui calendar fix, apariția și introducerea în viața cotidiană a orologiilor care divizau ziua și noaptea în douăzeci și patru de ore fixe și regulate, precum și prin alte asemenea aspecte, și-a pus amprenta și pe evoluția comerțului și, în special, pe dezvoltarea tehnologiilor sale. Au apărut astfel, așa-zisele „practici de comerț”, adevărate manuale de comerț, care enumerau și descriau mărfurile, tarifele vamale și itinerariile comerciale, stipulau reguli și consiliau negustorii. Atât referitor la mărfuri, cât și la relațiile cu fiscul, aceleași manuale mergeau mai departe, încercând să ajute comercianții în înțelegerea și utilizarea mecanismelor economice. Efecte deosebite asupra activității comerciale a avut descoperirea Americii, de care, în secolul al XVI-lea, prin aurul și banii puși la dispoziție, au profitat din plin comercianții, constituindu-se întreprinderi foarte puternice atât din punct de vedere economic, cât și politic.

Paralel, în același secol al XVI-lea, apar în diverse state europene măsuri protecționiste din zona comercială, ca preludiu al etatismului de mai târziu. Concomitent, se creează organe de control generale ale comerțului și comisii consultative ale comercianților, comisii care reprezentau de fapt nașterea viitoarelor camere generale de comerț.