Conceptul de Comunicare

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE COMUNICARE. STRUCTURI DE COMUNICARE ORGANIZAŢIONALĂ

1.1. Ce se înţelege prin comunicare

Comunicarea este prezentă peste tot în jurul nostru. Câteodată nu ne dăm seama de ea, alteori suntem mulţumiţi ori nemulţumiţi de rezultatele pe care le obţinem în comunicare. În general vorbind, procesul comunicaţional este extrem de important pentru tot ce înseamnă lume vie. Dacă ne referim la persoane, este limpede că doar ele folosesc cuvântul pentru a comunica dar comunicarea nu este un atribut exclusiv uman, deoarece constatăm cu uşurinţă că şi alte fiinţe comunică, evident prin forme specifice. Comunicarea - în special comunicarea prin intermediul simbolurilor - reprezintă o trăsătură fundamentală a naturii umane. La specia umană supravieţuirea depinde nu numai de capacitatea de adaptare a individului, ci şi de,, capacitatea membrilor grupului de a-şi coordona comportamentele şi de a-şi integra activităţile în vederea atingerii unor obiective comune’’ . Comunicarea este cea care a dat speciei umane posibilitatea de a dezvolta gândirea, de a progresa în cunoaştere, de a crea civilizaţia şi cultura. Indivizii umani sunt comunicatori fără excepţie, ei transmitând şi recepţionând mesaje în permanenţă, astfel că un vid de comunicare este imposibil de imaginat, el fiind echivalent cu dispariţia socială.

În vorbirea curentă, folosirea cuvântului ,, comunicare’’ nu ridică probleme speciale. Pentru majoritatea utilizatorilor, ,, a comunica ‚’’ înseamnă ,, a aduce la cunoștință’’ sau ,, a informa’’. Acest fapt este evidențiat de orice dicționar explicativ unde, în general, sunt menționate trei semnificații, parțial suprapuse, ale cuvântului ,, comunicare’’:

1. înștiințare, aducere la cunoștință ;

2. contacte verbale în interiorul unui grup sau colectiv ;

3. prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei ori relații spirituale.

Pe înțelesul nostru comunicarea înseamnă a spune celor din jur cine ești, ce vrei, pentru ce dorești un anume lucru și care sunt mijloacele pe care le vei folosi pentru a-ți atinge scopurile.

În acest sens, a comunica înseamnă și a tăcea, a aștepta reacția, răspunsul celui căruia ai vrut să-i faci onoarea de a-l anunța că exiști și chiar de a-i spune ce vrei. Procesele de comunicare umană sunt indispensabile în constituirea oricărui grup social.

Comunicarea reprezintă un proces de interacţiune între persoane, grupuri, ca relaţie mijlocită prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul comunicării indivizii îşi împărtăşesc cunoştinţe, interese, atitudini, simţăminte, idei. Privită ca proces în desfăşurare, comunicarea constă în transmiterea şi schimbul de informaţii (mesaje) între persoane, în circulaţia de impresii şi de comenzi, în împărtăşirea de stări afective, de decizii şi judecăţi de valoare care au ca scop final obţinerea de efecte la nivel particular, interior al fiecărui individ.

Definirea procesului comunicării a reprezentat o preocupare a teoreticienilor încă din vremea Greciei antice ; totuși, trebuie subliniat că, până în timpurile moderne, acest proces a fost subsumat altor discipline și considerat drept un proces natural inerent fiecăreia dintre acestea. Ideea comunicării ca element și mijloc esențial al vieții individuale și sociale este larg acceptată atât de sociologi și antropologi, cât și de psihologi.

Psihosociologii au subliniat că în cadrul muncii în echipă comunicarea are un important rol de reglare şi de sincronizare a eforturilor individuale. Comunicarea este considerată ca reprezentând un factor sociogenetic, fără comunicare societatea umană neputând exista. ,,Organizarea socială este imposibilă fără comunicare. O societate este constituită din indivizi și grupuri care comunică, de aceea am putea ,, interpreta societatea în ansamblul său, în funcție de o teorie a comunicării,, . Comunicarea este atât de puternică încât substituie realul. Toate epocile și toate tipurile de organizare socială au lansat și utilizat diferite formule sau cuvinte magice, încercând să insufle ideea că pronunțarea lor este în măsură a influența cursul natural al lucrurilor. Comunicarea te face să crezi că ceva există, chiar dacă acel ceva nu există. Ceea ce se afirmă începe cu timpul să fie crezut și acceptat, chiar dacă nu sunt mijloace pentru a se verifica adevărul sau falsitatea afirmațiilor. Repetarea unor formulări sfârșește prin a conduce la acceptarea ideii cuprinse în ele, independent de orice verificare. Discursul care nu are decât aparența de realitate este adeseori considerat ca fiind realitate, intenția fiind echivalentă cu însăși existența ei aidoma, adică reală. Nu se putea ca de o asemenea forță a comunicării organizațiile sociale să nu ia act sau să facă abstracție. Comunicarea oferă posibilități nelimitate în viața socială, implicit în cea organiza- țională, ea jucând un rol imens în existența umană.