Politică de produs la SC Găești SA

CAPITOLUL I POLITICA DE PRODUS

Politica de produs reprezintă principala componentă a mixului de marketing a întreprinderii inclusiv pe piaţa bunurilor productive. Fără a avea produse competitive, adaptate cerinţelor pieţei-ţintă, nimeni nu are nici o şansă în competiţia pentru atragerea şi păstrarea unui număr cât mai mare de clienţi.

1.1. CONŢINUTUL POLITICII DE PRODUS

Fundamentarea politicii de produs reprezintă punctul de plecare în definirea mixului de marketing a întreprinderii. Acest lucru presupune precizarea clară a obiectivelor, strategiilor şi tacticilor pe care întreprinderea trebuie să şi le aleagă dintre variantele posibile.

Politica de produs are în vedere ”conduita pe care o adoptă o întreprindere referitor la dimensiunile, structura şi evoluţia gamei de bunuri materiale şi servicii ce fac obiectul propriei activităţi”.

Comportamentul întreprinderii faţă de elementele mai sus menţionate, trebuie să aibă în permanenţă drept obiectiv principal adaptarea acestora la condiţiile pieţei-ţintă.

Principalele componente ale politicii de produs sunt:

♦ Cercetarea produsului, care are în vedere atât analiza situaţiei produselor, întreprinderii, prezente pe piaţă, cât şi a celor noi, ce urmează a fi lansate într-un anumit moment pe piaţă. Fără această componentă (corespunzătoare funcţiei premisă a marketingului) politica de produs nu poate corespunde aşteptărilor.

♦ Proiectarea şi realizarea produselor noi, presupune realizarea noilor produse, în concordanţă cu nevoile consumatorilor, pentru a putea fi testate (testare tehnică şi de acceptabilitate) în vederea lansării lor pe piaţă.

♦ Asigurarea legală a produsului, în vederea protejării acestuia împotriva concurenţei neloiale căruia i-ar putea cădea victimă acesta.

♦ Analiza portofoliului produselor, pe care întreprinderea le are deja prezente pe piaţă. Prin utilizarea unor metode precum BCG, Matricea McKinsey, SWOT etc.

Întreprinderea îşi poziţionează produsele pe piaţă şi poate decide care sunt cele care vor rămâne în continuare şi care sunt cele care vor fi înlocuite sau eliminate definitive.

1.2. PRODUSUL ÎN ACCEPŢIUNEA MARKETINGULUI

Produsul reprezintă un obiect de studiu pentru mai multe discipline ştiinţifice atât de factură tehnică, cât şi economică. Acelaşi bun material, de exemplu, poate fi interpretat, succesiv, ca obiect al producţiei, al circulaţiei mărfurilor sau al consumului; poate fi examinat ca o sumă de însuşiri corporale (fizico-chimice) sau ca valoare de schimb, poate fi raportat la performanţele tehnologiei moderne sau la preferinţele consumatorilor etc. Într-o abordare de marketing, produsul are o accepţiune mai largă, în care se regăsesc, simultan, mai multe aspecte, puse în evidenţă de mai multe discipline. Astfel, produsul bun material, reprezintă, înainte de toate, un ansamblu de caracteristici corporale şi acorporale.

Primele, cele corporale, se referă la însuşirile fizico-chimice, la performanţele tehnico-economice ale produsului – în esenţă, la specificaţiile tehnice ale produsului, caracteristici măsurabile riguros cu metode şi tehnici specific studierii calităţii merceologice a produsului.

Elementele corporale reprezintă pentru bunurile productive cea mai importantă categorie de componente (fără respecta anumite specificaţii produsele nu vor fi alese pentru achiziţie de specialiştii firmei achizitoare).

Elementele acorporale sunt denumite astfel pentru că ele nu fac parte din “corpul” material al produsului, reprezentând mai degrabă elemente “auxiliare” produsului respectiv, şi anume: preţul, marca, numele, termenul de garanţie, protecţia legală, servicii conexe legate de produs etc. Foarte importante (uneori, mai mult decât cele corporale) pe piaţa bunurilor de consum în cazul pieţei bunurilor productive importanţa lor este, de regulă, mai redusă decât a elementelor corporale.