Sănătatea Factorului Uman Exprimată prin Performanțele Capacității de Muncă

CAP.I. INTRODUCERE

1.1. Resursele umane: definiţii, exprimare

1.2. Evaluarea resursei umane (evaluare cantitativă şi calitativă)

1.1. RESURSELE UMANE: DEFINIŢII, EXPRIMARE

DEFINIŢIE:

RESURSA - „totalitatea elementelor materiale şi umane, reale şi monetare, ce pot fi atrase şi utilizate în producţia de bunuri economice în scopul satisfacerii nevoilor sociale” (N. Dobrotă, coordonator 1991, pag. 159).

In cazul specific al resursei umane

- ca urmare a importanţei caracterului general

- diferitele ipostaze (niveluri de antrenare in activităţi) au denumiri diferite:

ca factor – ca nivel de utilizare – munca

ca resursă – resursa umană ~ forţa de muncă

ca rezervă – populaţia umană - potenţialul demografic, populaţia activă (aptă de muncă şi în vârstă de muncă dintr-o anumită zonă şi nu numai) .

Noţiunea de muncă :

munca – definiţie:

-` ca factor de producţie: un proces conştient desfăşurat în timp, acţiunea pe care omul o desfăşoară `

- ca activitate, ca acţiune:` exercitarea de către subiectul uman a unei acţiuni transformatoare asupra factorilor materiali ai producţiei, în scopul obţinerii unor efecte economice utile`

- tipologie: poate fi manuală, manual – mecanizată, mecanizată, automatizată sau fizică şi intelectuală

- se exprimă prin TM (timp de muncă)

- din punct de vedere cantitativ (volumul muncii)

- din punct de vedere calitativ (structura timpului de muncă)

1.2.Evaluarea condiţiilor de muncă şi de mediu

1. Capacitatea de muncă şi bolile profesionale

2. Oboseala: cauzele şi metode de evaluare.

3. Evaluarea condiţiilor de muncă şi de mediu.

``Capacitatea de muncă este disponibilitatea organismului de a presta la nivel maxim anumite lucrări, care pot fi apreciate prin eforul depus``.Capacitatea de muncă este efectul acţiunii simultane a mai multor factori la un moment dat, ce se concretizează în potenţialul funcţional al organismului de a presta la un nivel maxim o activitate utilă din punct de vedere social.

Factori, care influenţează asupra capacităţii de muncă, sunt:

- Factori biologici – determină capacitatea de muncă din interior (vârsta, conţinutul şi organizarea alimentaţiei, starea de sănătate, etc.).

- Factori psihologici – determină capacitatea de muncă sub raportul laturii personalităţii umane (aptitudini, temperament, caracter)

- Factori economico-sociali – influenţează capacitatea de muncă din exterior, ei reprezentând condiţiile în care se valorifică posibilităţile organismului.

Evoluţia capacităţii de muncă este următoarea:

- Capacitate de muncă crescândă (faza de adaptare/acomodare)

- Capacitate de muncă optimă (nivel relativ constant al performanţelor)

- Scăderea treptată a capacităţii de muncă (apariţia oboselei).

Capacitatea de muncă poate fi evaluată prin următoarele metode:

- Analitică sau statistică – cu anumită periodicitate se stabilesc consumurile de timp pentru fabricarea unei unităţi de produs

- Fiziologică – aprecierea schimbărilor fiziologice în organism pe parcursul schimbului (temperatura, tensiunea)

- Energetică – evaluarea modificărilor metabolice în organism

- Subiectivă – metodă combinată

Capacitatea de muncă nu se menţine pe întreaga durată a desfăşurării activităţii la aceeaşi parametri. Una din cauzele care duce la reducerea capacităţii de muncă sunt îmbolnăviri profesionale – afecţiuni produse ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, afecţiuni cauzate de factori nocivi, fizici, chimici, biologici, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman în procesul muncii. Natura bolilor profesionale şi a noxelor care le provoacă sunt stabilite prin norme legale:

- Intoxicaţii

- Boli infecţioase

- Cancer pulmonar

- Nevroze de coordonare

- Boli datorate vibraţiilor

- Hipoacuzie (zgomot)

- Cataractă

- Boli de iradiaţie

În urma solicitărilor organismului de către activitatea umană apare o stare de oboseală. Starea de oboseală are o bază obiectivă determinată de consumul de energie în timpul activităţii, urmând ca aceasta să fie compensată prin alimentaţie şi odihnă. Ea îndeplineşte o funcţie de protecţie a organismului semnalând individului respectiv că au fost atinse limitele de solicitare pe care organismul nu le poate depăşi.