Strategii și oportunități privind vânzarea de autoturisme

Capitolul 1. Considerații generale privind domeniul auto

1.1. Apariția și evoluția automobilului

Industria automobilelor a început să ia amploare în secolul nostru; crearea unui automobil perfecționat a fost pus cu mult înainte ca automobilul să ajungă la schema și forma lui, cu diferite modificări și perfecționări s-a păstrat până în ziua de astăzi.

Apariția automobilului a devenit posibilă numai după rezolvarea unei serii de probleme tehnice de mare importanță, ca : realizarea unui vehicul ușor, pe roți cu un mecanism de transmisie care să permită folosirea rațională a puterii unui motor montat pe vehicul; realizarea unui motor destul de puternic cu dimensiuni reduse, care să funcționeze cu combustibil lichid, care permite transportarea într-un volum redus a unei mari cantități de energie; perfecționarea proceselor tehnologice de fabricare a pieselor componente.

La începutul secolului nostru și până la primului război mondial automobilul se dezvoltă și devine un mijloc de transport mai ales pentru persoane, odată cu perfecționarea sa tehnica. In acestă perioadă, inovația cea mai importantă poate fi luată în considerare trecerea de la forma de trăsură la altă formă, specifică automobilului. In această perioada se fac diverse perfecționări, atât motorului cât și celorlalte părți ale automobilului. Acestea pot fi: realizarea primului radiator și a ventilatorului, extinderea utilizării lagărelor cu rulmenți, construcția schimbătoarelor de viteze cu priză directă, generalizarea suspensiei, utilizarea sistemelor de frânare integrală, apariția parbrizului și altele.

Perioada primului război mondial pune în evidență importanța automobilului, ca mijloc de transport pentru persoane, cât și de bunuri materiale. După această perioadă, prin experiența acumulată dar și scăderea prețului de cost se văd progrese mult mai rapide cu privire la soluțiile de construcție, materialele utilizate, procesele de fabricație cât și volumul producției anuale. Orientările principale în dezvoltarea construcției de automobile după cel de-al doilea război mondial au fost: construcția unor automobile care să asigure confort sporit dar și o securitate sporită, simplificarea conducerii automobilului prin actualizarea diverselor comenzi, realizarea unor automobile cu calități dinamice mari, realizarea unor caroserii cu forme cât mai estetice, mărirea parcursului între două reparații capitale prin utilizarea unor materiale corespunzătoare etc.

In ultimii ani vedem o dezvoltare mare a construcției de autoturisme deoarece au crescut și necesitățile de transport ale societăților. Aceste necesități de transport determină preocuparea pentru dezvoltarea mecanismelor componente ale autoturismelor.

In secolul al XVI-lea și respectiv al XVII-lea, începând cu dezvoltarea producției meșteșugărești și comerțului s-au format și s-au dezvoltat orașele. In același timp cu construcția trăsurilor tractate de animale au apărut și trăsurile puse în mișcare de forța musculara a oamenilor. Incă din antichitate au existat gânduri pentru construcția unui vehicul cu autopropulsie. Se poate spune că istoria automobilului începe atunci când au apărut „trăsurile puse în mișcare prin forța musculara a oamenilor”. Primele construcții erau simple, iar forța se transmitea la osia motoarelor prin intermediul unor pedale sau a unor mecanisme. Problema folosirii forței vântului pentru propulsarea vehiculelor terestre a preocupat într-un mod diferit pe constructori, datorită utilizării cu succes a acestei forțe la morile de vânt. Mașina de război construită în evul mediu care a fost pusă în mișcare de forța vântului avea de o parte și de alta cu aripi asemănătoare morilor de vânt ce transmiteau mișcarea prin intermediul unor roti dințate.

Una din etapele importante în dezvoltarea automobilelor este utilizarea motorului cu abur în locul forței musculare și a forței eoliene. Primul automobil cu motor cu abur a fost construit de Nicolas Cugnot în anul 1769 care era compus dintr-o căruță cu trei roți pe care era montat motorul și cazanul cu abur. Acea căruță avea două roți în spate și una în față care îndeplinea funcția de roată de direcție. Schimbarea direcției se realiza prin intermediul unui ghidon care trimitea comanda la roata din față prin intermediul unui pinion și a unui sector dințat. După vehiculul al lui Cugnot au fost construite și alte trăsuri cu abur, majoritatea construite în Anglia unde în secolul al XIX- lea s-au construit diligente cu abur.

In primele încercări de realizare a unui motor cu ardere internă sunt cele ale lui Cristian Huygens care in anul 1680 se gândea la un motor cu ardere internă format dintr-un cilindru așezat vertical în care se putea deplasa un piston. Sub piston în partea inferioara a cilindrului se introducea o cantitate de praf de pușcă și aer. Prin aprinderea prafului de pușca se produceau, în spațiul respectiv, o cantitate de gaze, cu temperatură și presiune mare, care căutând să se destindă, punea în mișcare pistonul. Ajungând în partea superioara a cilindrului, pistonul deschidea anumite orificii prin care gazele din cilindru ieșeau în atmosferă până ce presiunea din cilindru se egalează cu presiunea atmosferica. Restul de gaze rămase în cilindru încep să se răcească cu care se contractă, iar presiunea în partea cilindrului de sub piston devine mai mica decât presiunea atmosferica. Efectele gazului și folosirea lui ca combustibil în motoarele cu ardere interna s-au făcut simțite în ritm rapid. In anul 1807 Rivaz construiește un motor cu cilindru vertical, funcționând tot cu gaz, care era aprins cu ajutorul unei scântei electrice, producându-se astfel explozia. Sub presiunea gazelor, pistonul se ridica în sus, iar la revenire în poziția inițială pistonul se realiza un lucru mecanic motor.