Motor cu Aprindere prin Comprimare

Noţiuni introductive

Definiţie: Se numeşte motor cu combustie internă orice dispozitiv care obţine energie mecanică direct din energie chimică prin arderea unui combustibil într-o cameră de combustie care este parte integrantă a motorului(spre deosebire de motoarele cu ardere externă unde arderea are loc în afara motorului.).

Exista de fapt patru tipuri de bază de motoare cu ardere internă dupa cum urmează: motorul Otto,motorul Diesel, motorul cu turbină pe gaz şi motorul rotativ.

La inceput, motorul Diesel a fost folosit acolo unde vibraţiile si zgomotul care-i insoţeau funcţionarea nu deranjau pe nimeni, dar, treptat, constructorii si-au dat seama de potenţialul pe care-l are si au inceput, incet-incet, sa-l perfecţioneze.

Părţile esenţiale ale unui motor Otto şi Diesel coincid. Camera de ardere este formată dintr-un cilindru inchis la un capăt si un piston care alunecă de sus în jos.

Printr-un sistem bielă manivelă pistonul este legat de un arbore cotit care transmite lucrul mecanic spre exterior(de obicei cu ajutorul unei cutii de viteze). Rolul arborelui cotit este acela de a transforma mişcarea de “du-te vino” a pistonului în mişcare de rotaţie.

Un motor poate avea de la unu până la 28 de cilindri(pistoane) care pot fi aşezate aşa zis în linie sau în V. Sistemul de alimentare cu combustibil constă dintr-un rezervor o pompă şi un sistem pentru vaporizarea combustibilului care l-a motorul Otto poate fi carburator sau la maşinile de construcţie recentă sisteme de injecţie. Aceste sisteme de injecţie sunt gestionate electronic iar eficienţa lor a făcut ca ele să fie folosite pe majoritatea automobilelor (din 2000 până şi amărâta noastră de Dacie foloseşte injectoare în loc de carburator).

Aerul din ametecul carburant precum şi gazele evacuate sunt gestionate de supape actionate mecanic de un ax cu came. La toate motoarele este necesar un sistem de aprindere a combustibilului care la motorul Otto este o bujia. Conform principiului al doilea al termodinamicii un motor trebuie să cedeze căldura; în general acest lucru este realizat în două moduri, prin evacuarea gazelor rezultate din arderea carburantului şi prin folosirea unui radiator. În timpul deplasării unui vehicul echipat cu un motor cu ardere interna simpla deplasare generează un flux de aer rece suficient pentru a asigura menţinerea temperaturii motorului în limite acceptabile dar pentru ca motorul să poată funcţiona şi când vehiculul stă, radiatorul este echipat cu unul sau mai multe ventilatoare. De asemenea se mai folosesc şi sisteme de răcire cu apă mai ales pentru bărci.

Spre deosebire de turbine sau motoarele cu aburi motoarele cu aburi, motoarele cu ardere internă nu generează cuplu atunci când sunt pornite deci pentru a le porni este necesar un alt dispozitiv. La primele automobile pornirea motorului se făcea utilizând mijloace mecanice umane, sau mai pe româneşte bietul şofer avea de învârtit la o coarbă de obicei destul de mult. Astăzi pornirea se face cu ajutorul electromotorului, dar metoda anterioară poate fi folosită, nu se poate să nu fi văzut mai ales în zilele mai reci cum unii încearcă să-şi pornească maşinile împingându-le. Sistemul manual de pornire se mai foloseşte acum doar la motoarele cu capacitate cilindrică mică, de exemplu la drujbe sau maşini de tuns iarba.

1. Studiu de nivel

Acest studiu a fost realizat pe un număr de nouă autoturisme, din aceeaşi clasa, având aceleaşi caracteristici tehnice ale motoarelor, datele lor fiind folosite pentru a compara rezultatele obţinute în calculele efectuate pentru motorul proiectat.