Proiectarea Ambreiajului pentru un Autoturism cu 5 Locuri

CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN CONSTRUCŢIA AUTOMOBILELOR

I.1. Părţile componente ale automobilelor

Principalele parţi componente ale unui automobil sunt: motorul șasiul și caroseria. Motorul este alcătuit din mecanismul motor și instalaṭiile auxiliare. Mecanismul motor este alcătuit din organe (piese) fixe şi organe mobile.Organele fixe principale ale motoarelor cu ardere internă sunt compuse din colectorul de admisie şi colectorul de evacuare, chiulasa, blocul cilindrilor, carterul si braţele motorului. Din grupa organelor mobile fac parte arborele cotit şi volantul, bielele şi pistoanele cu bolţi şi segmenţi.

Instalaţiile auxiliare ale motorului sunt:

• instalaţia de alimentare;

• mecanismul de distribuţie;

• instalaţia de aprindere;

• instalatia de racire;

• sistemul de pornire;

• aparatura pentru controlul funcţionarii.

Şasiul este compus din:

• grupul organelor de transmitere a momentului motor la roţile motoare;

• sistemele de conducere;

• organele de susţinere;

• instalaţiile auxiliare.

Rolul transmisiei este de a transmite, de a modifica și de a distribui momentul motor la roţile autovehiculului.

Abreiajul are rolul de a realiza cuplarea progresivă si decuplarea motorului de restul transmisiei ȋn momentul pornirii, precum și ȋn timpul mersului, la schimbarea treptelor cutiei de viteze.

Rolul cutiei de viteze este de a modifica forṭa de tracţiune ȋn funcţie de valoarea rezistenţei la ȋnaintare.

Transmisia longitudinală (cardanică) serveşte la transmiterea momentului motor de la cutia de viteze la transmisia principală. Transmisia longitudinală (cardanică) are axele geometrice ale arborilor aşezaţi sub un unghi variabil datorită variaţiilor suspensiei.

Transmisia principal are rolul de a transmite momentul motor de la transmisia cardanică, sistemul ȋn plan longitudinal al autovehiculului, la diferenţial și arborii planetari situaţi intr-un plan transversal; transmisia principală marește, ȋn acelasi timp, momentul motor.

Mecanismul de direcţie servește la schimbarea direcţiei de mers a automobilului, prin schimbarea planului de direcţie ȋn raport cu planul longitudinal al automobilului; mecanismul de direcţie este și un organ de siguranţă rutieră.

Reducerea vitezei (sau chiar oprirea) automobilului se realizează cu ajutorul sistemului de frȃnare, dupa dorinţa conducătorului. De asemenea, cu ajutorul sistemului de frȃnare se realizează şi imobilizarea automobilului ȋn timpul staţionării sau parcării pe un plan orizontal, pantă sau rampă.

Instalaţiile aixiliare ale automobilului servesc la asigurarea confortului siguranţei circulaţiei şi a controlului exploatării.

I.2. Clasificarea autovehiculelor

Clasificarea automobilelor se face ȋn raport cu anumite criterii. Trebuie subliniat, ȋnsa, faptul ca, ȋn diverse tari sau dupa diverși autori, chiar in raport cu acelaşi criteriu, clasificările automobilelor nu sunt identice.

După destinaţie, automobilele pot fi:

1. Automobile pentru tansportul persoanelor;

2. Automobile pentru transportul mărfurilor;

3. Automobile speciale.

Aceste scopuri determină, ȋn primul rȃnd, forme diferite ale caroseriei.

După particularitaţile constructive, automobilele se clasifică după tipul motorului și după felul transmisiei.

• Dupa tipul motorului, automobilul poate fi: cu motor termic sau cu motor electric (acţionat cu baterii de acumulatoare sau pile de combustie).

Motoarele termice folosite de automobile sunt: cu aprindere prin scȃnteie (cu carburator sau cu injecţie de benzină), cu aprindere prin compresie (Diesel), turbina cu gaze, cu reacţie (la unele automobile de curse) si cu abur.

• Dupa felul transmisiei, automobilele pot avea: transmisie mecanică, transmisie hidraulică, transmisie hidromecanică și transmisie electrică.

După capacitatea de trecere, care caracterizează posibiltăţile de ȋnaintare, automobilele pot fi: cu capacitatea de trecere normală si cu capacitatea de trecere mare (automobilele de teren).

O caracteristica importantă a automobilelor o constituie formula roţilor care se poate reprezenta ȋn forma generală astfel:

2pt x 2pm,

unde pt reprezintă numarul total al punţilor sau al osiilor, iar pm- numărul punţilor motoarelor. Din acest punct de vedere se deosebesc automobile cu: două punţi (4 x 2 sau 4 x 4), trei punţi (6 x 2, 6 x 4 sau 6 x 6) si cu patru punţi (8 x 4, 8 x 6 sau 8 x 8).

1. Automobile pentru transportul persoanelor

Automobilele pentru transportul persoanelor se clasifică ȋn: autoturisme, autobuze și automobile de performanţe.

Clasificarea autoturismelor. Autoturismul este un automobil care, prin construcţie și amenajare este destinat transportului de persoane, avȃnd cel mult nouă locuri (inclusiv cel al conducatorului auto). Poate tracta și remorci a căror masă să nu depășească masa automobilului tractor.

Clasificarea autoturismelor se face dupa capacitatea cilindrică a motorului și dupa tipul caroseriei.

Dupa capacitatea cilindrică a motorului, autoturismele pot fi:

• Autoturisme foarte mici (microturisme), cu capacitatea cilindrică mai mică de 600 cm³;

• Autoturisme mici, cu capacitatea cilindrică ȋntre 600 si 1300 cm³;

• Autoturisme mijlocii, cu capacitatea cilindrică ȋntre 1300 si 2500 cm³;

• Autoturisme mari, cu capacitatea cilindrică mai mare de 2500 cm³;

Dupa tipul caroseriei, autoturismele pot fi: cu caroserie ȋnchisă, cu caroserie deschisă și decapotabile. Dupa forma caroseriei, autoturismul poate fi: limuzină, cupeu, cabrioletă, landolet, autoturism-teren şi aututurism-sport.

Organizarea generală a autoturismelor. Aceasta este determinată de locul de dispunere a motorului cu punţile motoare.

După schema de organizare generală autoturismele pot fi: cu motorul ȋn faţă şi puntea motoare ȋn spate; cu motorul ȋn faţa și puntea motoare tot ȋn faţa; cu motorul ȋn spate și puntea motoare ȋn spate.

Soluṭia clasică. Pentru a mari suprafaṭa utilă a caroseriei, la construcţiile moderne, prevăzute cu suspensie cu roţi independente, la care puntea rigidă propriu-zisă din faţa lipseşte, motorul este coborȃt ȋntre roţi. Prin aceasta, ȋnalţimea centrului de masă se reduce, mărindu-se stabilitatea automobilului. Soluţia asigură o distribuţie mai uniformă a greutaţii totale a automobilului pe cele doua punţi și prezintă o accesibilitate mai bună la motor şi transmisie pentru lucrările de intreţinere tehnică.

Soluţia totul ȋn fată. La această soluţie, grupul motor-transmisie este dispus, ȋn mod normal, ȋn sens longitudinal, cu motorul ȋn spatele roţilor din faţă, ȋntre roţi sau ȋnaintea lor. Ca variantă deosebită a formulei totul ȋn faţă sunt autoturismele la care grupul motor-transmisie este dispus transversal, ȋn scopul de a caştiga un spaţiu cȃt mai mare la persoane la aceeaşi deschidere ȋntre punţi.

Soluţia totul ȋn faţă, prin lipsa arborelui longitudinal, permite coborȃrea caroseriei (deci și a centrului de masă), prezentȃnd ȋn felul acesta o stabilitate mai mare ȋn comparaţie cu soluţia clasică.