Sudare prin Frecare

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

1.1. OBIECTUL PROIECTULUI.

PRINCIPALELE PROBLEME PROPUSE SPRE REZOLVARE.

Obiectul proiectului de diplomă îl constituie proiectarea şi optimizarea experimentală a tehnologiei de sudare prin frecare a semifabricatelor pentru supapele motoarelor Diesel

Principalele probleme care vor fi rezolvate în cadrul lucrării sunt:

- prelucrarea, în cadrul unui capitol a materialelor bibliografice referitoare la sudarea prin frecare a materialelor metalice;

- proiectarea tehnologiei de sudare cap la cap prin frecare a semifabricatelor pentru supapele motoarelor Diesel , parcurgând etapele:

- descrierea procedeului;

- analiza constructivă a îmbinărilor sudate prin acest procedeu;

- verificarea materialului de bază;

- stabilirea parametrilor regimului de sudare ;

- alegerea echipamentului de sudare;

- prelucrarea mecanică a îmbinărilor sudate;

- optimizarea experimentală a tehnologiei de sudare proiectate, parcurgând etapele:

- prezentarea metodologiei de optimizare ;

- prezentarea programului de optimizare experimentală;

- elaborarea specificaţiilor procedurilor de sudare prin frecare;

- aspecte economice legate de cercetarea experimentală efectuată;

- N.P.M. specifice lucrărilor prestate.

Cercetarea experimentală se va desfăşura la maşina de sudat prin frecare tip ZTA 10 din dotarea laboratorului de sudură a universităţii din Reşiţa.

1.2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND SUDAREA PRIN PRESIUNE

Tehnologia sudării este o parte componentă a procesului de transformare a materialelor metalice şi nemetalice.

Sudarea reprezintă o gamă de prelucrări în minivolum în urma cărora se obţin atât îmbinări de materiale prin sudare, lipire sau prin depunere pe suprafeţe cât şi separări de materiale prin tăiere termică. În acest domeniu al sudării s-au inclus şi prelucrări în microvolume ce se referă la depunerile de grosime redusă ca: tehnologiile de implantare, de difuziune, de creşteri mono-cristaline.

Elementul comun al tuturor proceselor tehnologice de sudare îl constituie restabilirea prin metode termice, termo-mecanice sau mecanice a coeziunii interatomice a materialelor, excepţia o constituie tăierea termică când apare decoeziunea termică.

Tehnologia sudării este deci o ştiinţă a aplicării altor ştiinţe în domeniul coeziunii sau decoezinii bruşte a materialelor metalice şi nemetalice.

Dezvoltarea unei multitudini de procedee de sudare şi procedee conexe începând din a-II-a jumătate a secolului trecut a determinat creşterea ponderii sudării în ansamblul procesului de prelucrare a materialelor. Forma geometrică se realiza până nu demult, prin prelucrare mecanică, îndepărtare de material, lucru care scumpeşte preţul produsului, în prezent tendinţa de obţinere a formei geometrice este prin depunere de material.

Se obţin astfel structuri mai apropiate de cele din natură din mai multe straturi, fiecare strat având o serie de proprietăţi specifice. Se obţin produse care înglobează în ele un consum energetic mic chiar dacă procedeele de sudare sunt mari consumatoare de energie electrică.

Din punct de vedere al materialelor, dacă la începutul secolului XX principalul material industrial era lemnul şi principala sursă de energie cărbunele, astăzi ne confruntăm cu peste 2000000 de tipuri de materiale deci cu milioane de tehnologii de îmbinare a acestor materiale. Se sudează materiale plastice, biologice, compozite, aliaje metalice, etc.

Procedeul cel mai vechi cunoscut de omenire a fost sudarea cu focul de forjă, era utilizat pentru fabricarea armelor folosit până în secolul XIX.