Aprecierea Randamentului la Sacrificare a Iepurilor de Casă

ACTUALITATEA TEMEI

Cunicultura este o ramură de activitate economica îndreptată spre creşterea animalelor de blană, datorită faptului că furnizează produse alimentare indispensabile în hrana omului. Creşterea animalelor contribuie la dezvoltarea întregului sector al agriculturii la mărirea productivităţii muncii şi a eficienţei economice. Creşterea animalelor deci are o contribuţie directă şi indirectă la dezvoltarea economiei agricole. În mod direct constă în realizarea alimentelor cu valoare biologică deosebită: lapte, carne, ouă; care nu se pot obţine din cultivarea plantelor. Animalele dau o serie de produse cum ar fi: lînă, pielicele, blănuri, păr, piei, care constituie în deosebi materie primă pentru industria uşoară.

Comerţul cu carne de iepure pe piaţa internaţională este bine dezvoltat. Acest comerţ este profitabil pentru multe ţări şi într-o anumită măsură, reprezintă un factor care determină structura profitului naţional. Cele mai multe ţăti din Europa Occidentală importă annual cîteva mii tone de carne de iepure. Cel mai mare producător de carne de iepure este Comunitatea Statelor Independente (fosta URSS), care nici nu importă, nici nu exportă. În ţările Comunităţii, carne de iepure se foloseşte pentru consumul intern. Printre cei mai mari importatori Europeni de carne de iepure se numără Italia (16000 de tone anual), Franţa (14000 tone annual), Anglia şi Germania (între 5000 şi 8000 tone anual).

Prin îngrăşăminte naturale pe care le produc animalele contribuie la ridicarea nivelului fertilităţii solului, la obţinerea unor roade şi producţii mai mari şi mai economice. Creşterea animalelor se poate desfăşura cu succes în toate categoriile de întreprinderi, asociaţii, gospodarii,filiale, complexe care pot fi bine utilizate şi conduse cu rolul de a produce animale de elită, reproducătorii de valoare care pot ajunge şi în alte gospodării. În felul acesta rezultatele bune se pot obţine prin asocierea crescătoriilor. În felul acesta un mic proprietar are cheltuieli mai putine, este prezent în permanent în gospodarie şi deţine totul sub supravegherea sa, ceea ce ţine de desfaşurarea gospodăriei.

Iepurii de casă au însuşiri zootehnice variate şi avantajoase în comparaţie cu alte specii de animale domestice. Un prim avantaj constă în faptul că ei pot fi crescuţi în spaţii reduse. Ei cresc, se dezvoltă pe seama unor nutreţuri ieftine şi uşor de găsit. Se înmulţesc repede, puii au un ritm de creştere rapid astfel că pot fi valorificaţi într-o perioadă de timp relativ scurtă.

Iepurele de casă poate satisface cerinţele de bază ale existenţei omului şi anume : hrana prin carnea sa şi îmbrăcămintea prin blăniţa şi lâna pe care i le furnizează. De asemenea, produce îngrăşăminte agricole şi este deosebit de folositor ca animal de laborator şi experimentări ştiinţifice. El este totodată obiectul unor pasiuni sportive (GEORGEONI şi colab. 1984).

Ca urmare, volumul producţiilor cunicule, deja apreciabil în multe ţări este în curs de sporire rapidă pe întregul glob (Elena POPESCU-MICLOŞANU şi Iuliana NEAGU, 2005). Dacă în anul 1975, producţia mondială de carne de iepure a fost estimată la aproximativ 120 000 tone, în anul 1992 aceasta era de circa 300 000 tone (LEBAS şi COLIN, 1994)

În creşterea iepurilor de casă, lucrările de ameliorare prezintă o mare importanţă, deoarece ele vizează sporirea continuă a producţiilor, concomitent cu diminuarea consumului specific şi costurile pe unitatea de produs. Aceste lucrări includ preocupări ample pentru valorificarea maximă a potenţialului genetic al populaţiilor actuale şi pentru ridicarea continuă a acestui potenţial în succesiunea generaţiilor, în direcţia dorită de om (BURA şi BENCSIK, 2000).