Aparat respirator

Capitolul I

1. ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este format din căi respiratorii, plămâni şi pleură. Funcţia principală a căilor respiratorii este aceea de a vehicula gazele care participă la actul respirator, iar în plămâni se realizează schimbul de O2 şi CO2 între sânge şi aer. Mişcările cutiei toracice şi ale diafragmului contribuie la realizarea funcţiei respiratorii prin modificările alternative ale volumului cutiei toracice..

Căile respiratorii se împart în :

• căi respiratorii superioare - reprezentate de cavităţile nazale şi faringe

• căi respiratorii inferioare - reprezentate de laringe,trahee şi bronhii.

1.1. NASUL

Nasul - este primul segment al căilor respiratorii, situat în mijlocul feţei, adăpostind o parte a cavităţii nazale, are forma unei piramide triunghiulare, cu vârful între sprâncene şi baza îndreptată în jos, unde se deschid orificiile nazale inferioare.

Din punct de vedere anatomic, piramida nazală este formată dintr-un schelet osteo-cartilaginos, care dă forma şi soliditatea nasului, şi o serie de învelişuri moi, care acoperă scheletul osteo-cartilaginos. Prin părţile sale laterale scheletul osteo-cartilaginos al nasului determină o cavitate numită cavitatea nazala care este desparţită printr-un perete median, septul nazal, în două părţi: una dreaptă şi altă stângă.

Septul nazal - este format în porţiunea posterioară din lama perpendiculară a osului etmoid şi vomer, iar în porţiunea anterioară din cartilajul septului. De fiecare parte a septului nazal, deosebim un vestibul şi o fosă nazală.

Sinusurile nazale- sunt cavităţi neregulate, cu care fosele nazale comunică direct sau indirect, săpate în oasele vecine.

Cavităţile anexe ale foselor nazale sunt reprezentate prin sinusurile săpate în maxilar, frontal, etmoid şi sfenoid de unde îşi iau şi numele. Ele sunt în număr de 8, câte 4 de fiecare fosă nazală. Sinusul maxilar are forma unei piramide triunghilare, întinzându-se în apofiza piramidala a maxilarului. Comunică cu fosa nazală printr-un orificiu, ostium maxilar, care se deschide în meatul mijlociu.

Sinusul sfenoidal se află în grosimea corpului sfenoidului şi are o formă cubică. Sunt două sinusuri: drept şi stâng, şi se deschid la nivelul peretelui superior.

Sinusul frontal se află în grosimea frontalului şi are forma de piramidă; există un sinus frontal drept şi altul stâng care se deschid în meaturile mijlocii.

Celulele etmoidale - sunt cavităţi neregulate săpate în masele laterale ale etmoidului, care se deschid în fosa nazală corespunzătoare. Ele se grupează în celule etmoidale anterioare şi celule etmoidale posterioare.

Mucoasa nazală - cavitatea nazală este captuşită cu mucoasa nazală care se continuă, fără întrerupere, în sinusuri îmbrăcând şi pereţii acestora. La nivelul narinelor, mucoasa reprezintă continuarea pielii care le căptuşeste iar în fond se continuă cu mucoasa rinofaringelui şi a trompei lui Eustachio prin coane. În funcţie de regiunea pe care o acoperă mucoasa nazală are grosime variabilă iar în ceea ce priveşte structură, este alcătuită dintr-un epiteliu stratificat şi un corion de natură conjunctiva. Ţinând seama de structura şi de funcţiile pe care le îndeplineşte mucoasa nazală se împarte în două regiuni:

• mucoasa olfactivă - reprezintă segmentul periferic al analizorului olfactiv

• mucoasa respiratorie - care este formată dintr-un epiteliu stratificat şi din corion iar pe suprafaţa ei prezintă peri care formează un fel de filtru pentru aerul introdus în fosele nazale.

1.2. FARINGELE

Faringele - este un organ comun al aparatelor respirator şi digestiv, în care calea aeriană se încrucisează cu cea digestivă. Pe aici trece aerul din fosele nazale în laringe şi trahee şi invers. Faringele este calea respiratorie superioară.

1.3. LARINGELE

Laringele - reprezintă primul segment al căilor respiratorii inferioare, îndeplinind pe lângă funcţiile de cale respiratorie şi funcţie de protecţie a căilor respiratorii inferioare şi pe aceea de fonaţie (organ vocal sau fonator) .

Laringele este situat pe linia mediana şi anterioară a gâtului deasupra traheei, sub osul hioid şi înaintea esofagului. La adult se află la nivelul vertebrelor C5 şi C6 la copil fiind mai sus iar la bătrâni mai jos de aceste vertebre.

Configuraţia externă a laringelui este de trunchi de piramida triunghiulară cu baza mare orientate în sus, iar baza mica în jos.

Laringele este alcătuit dintr-un schelet format din cartilaje, din capsule articulare, ligamente şi membrane care reprezintă mijloacele de unire ale cartilajelor, din muschi şi din mucoasa laringiană. Scheletul laringelui este alcătuit din nouă cartilaje, dintre care trei sunt neperechi (tiroid, cricoid şi epiglota) iar şase sunt perechi (eritenoide, corniculate şi cuneiforme).

Muşchii laringelui se grupează în muşchi extriseci şi muşchi intriseci, ţinând seama de felul cum se fac inserţiile, iar din punct de vedere al acţiunii lor se grupează în muşchi dilatatori ai glotei , muşchi constrictori ai glotei şi muşchi tensori ai corzilor vocale.

Muşchii extrinseci se insera cu un capăt pe laringe iar cu celălalt pe un organ învecinat (muşchiul sternotiroidian, muşchiul tiroidian) .Rolul lor este ca pe de o parte sa ţină în poziţie laringele, iar pe de alta să-1 ridice şi să-1 coboare în timpul deglutiţiei.