Astmul Bronșic - Implementarea unui Plan de Acțiune pentru Controlul Bolii

I. INTRODUCERE

Astmul bronsic are o entitate clinică cunoscută de aproximativ 1000 de ani i.e.n, el derivă de la un cuvânt grecesc care înseamnă “greutate respiratorie” și este considerat un “brevet de viață lungă”. Indienii vechi socoteau că astmul este produs de un principiu activ al toracelui, care împiedicat în trecere, cauzează greutatea respiratorie. Ei au introdus tratamentul cu Datura Strammonium în țigări antiastmatice. Se întâlnesc referiri despre astm în Exod, Homer și Herodot. Hipocrate mentionează astmul în patru din aforismele lui. Este primul autor care îi recunoaște natura spasmodică (îl compară cu epilepsia) și include între cauze : frigul și excitanții de mediu. S-a crezut multă vreme că astmul este o boală exclusiv alergicǎ; mai târziu s-a revenit la ideea că astmul reprezintă un sindrom de etiopatogenie complexă.

Se pare că atât în antichitate, cât și în evul mediu, sub numele de astm au fost clasate tulburari cu cauze diferite si fară rezultate terapeutice satisfăcatoare. Hipocrate recunoaste totuși rolul mediului.

Astmul bronșic este una dintre cele mai importante si răspândite afecțiuni respiratorii cu o prevalentă de 3-6% în populatia generalǎ. Lucrurile vor continua să se înrăutațească, pană când lumea va folosi mai bine mijloacele de care dispune, pentru a putea lupta în prevenirea acestei afecțiuni. Astmul bronşic este o boală inflamatorie a căilor respiratorii destul de frecvent întâlnită, în care un rol important îl au multe celule (mastocitele, eozinofilele, limfocitele T, macrofagele, neurotrofilele şi celule epiteliale). Această afecţiune se manifestă prin episoade repetate de wheezing, sete de aer, dureri toracice şi tuse, în special noaptea sau dimineaţa la trezire. Pentru a trata această boală, medicul trebuie să cunoască manifestările clinice ale crizei de astm bronşic (pacientul stă la marginea patului şi se chinuie să expire).

În cadrul social, această boală poate fi activată de diferiţi factori fizici şi chimici, aşa cum sunt praful, fumul şi substanţe iritante. Raportul femei/bărbaţi pare să fie egal. În SUA, în fiecare an sunt internate aproximativ 470.000 de cazuri şi se înregistrează 5000 de decese datorate astmului. Frecvenţa internărilor este mai mare la negri şi la copii, iar mortalitatea este semnificativ crescută (comparativ cu populaţia generală) la negrii între 15-24 de ani.

II. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator cuprinde organele prin care se realizează respirația pulmonară.O parte din organele aparatului respirator îndeplinesc și alte funcții decât respirația :

- fosele nazale servesc la respirație, dar și pentru miros;

- naso-faringele sau rino-faringele lasă să treacă aerul spre plămâni, dar ventilează și urechea medie prin trompa lui Eustachio.

- orofaringele sau bucofaringele : la nivelul lui se încrucișează calea respiratorie cu cea digestivă;

- laringele este un organ respirator, dar și un organ al fonației.

Componentele aparatului respirator:

- căile respiratorii superioare: nas, cavități nazale, laringe, trahee.

-organele de schimb respirator: plamânul, cu arborele bronșic.

Figura 1 : Aparatul respirator

II.1 FIZIOLOGIA RESPIRAȚIEI

Actul respirator este constituit din două etape fundamentale:

- procesul de respirație externă sau pulmonară prin care se face schimbul de O2 si CO2 la nivel pulmonar;

- procesul de respirație internă sau celulară, prin care se face schimbul de gaze la nivel celular. Procesul de respirație este continuu. Oprirea lui duce la scurt timp la moartea celulelor, deoarece organismul nu dispune de reserve de O2 , iar acumularea de CO2 este toxica pentru celule.

Ventilația pulmonara - aerul atmosferic este introdus în plaman prin procesul de ventilație pulmonară, prin care se mentine constanța compozitia aerului alveolar.

Mecanica respirației - schimburile gazoase la nivelul plămânului se realizează datorită succesiunii ritmice a două procese: inspirația, expirația.

Inspirația - este un proces activ care se datorează contracției muschilor inspiratori ducând

la mărirea tuturor diametrelor cutiei toracice. In timpul inspirației aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la nivelul alveolelor pulmonare.

Expirația normală - este un proces pasiv, care urmează fara pauză dupa inspirație. In expirație, o parte din aerul alveolar este expulzat la exterior. Expirația durează aproximativ două secunde la adult. In timpul expirației, cutia toracică revine pasiv la dimensiunile avute anterior. Cele două faze ale respirației pulmonare se succed ritmic, fara pauză, cu o frecvență de 14-16 / minut la barbat si 18/minut la femeie. Frecvența respirației crește în funcție de nevoia de O2 și de prezenta CO2. In timpul efortului fizic sau în caz de obstacol pe căile aeriene, expirația poate deveni activă.

In inspirație, prin creșterea volumului pulmonar, alveolele se destind si volumul lor crește. Ca urmare, presiunea aerului în regiunea alveolară scade. Se creează astfel o diferentă de presiune între aerul atmosferic (unde presiunea rămâne neschimbată) și presiunea intrapulmonară (care scade). In felul acesta aerul pătrunde prin căile respiratorii pâna la alveole , pe baza forței fizice.

In expirație, prin retracția plămânului și revenirea la forma inițială a cutiei toracice, se întâlnesc două faze : - prima, în care revenirea cutiei toracice se face pe seama elasticității cartilajelor și ligamentelor ei; - a doua, în care plămânul elastic, în tendința de a se retracta spre hil, exercită o presiune de aspiratie asupra cutiei toracice.