Boli articulații și mușchi

Capitolul 1

Elemente de anatomie si fiziologie

1.1. Articulatiile

Articulatiile sunt formatiuni structurale de legatura dintre oase. In functie de mobilitatea pe care o permit, ele se clasifica in: articulatii fixe: nu permit miscarea sau permit miscari reduse (ex.: oasele cutiei craniene); articulatii mobile: permit miscari de flexie, extensie, abductie, rotatie sau miscari combinate; capetele oaselor au cartilaje articulare hialine. Intre ele exista o cavitate articulara cu lichid sinovial. La unele articulatii, in cavitatea articulara exista discuri sau meniscuri articulare din cartilaj fibros ; articulatiile semimobile: permit mobilitate redusa, suprafetele articulare fiind aproape plane (ex.: articulatiile dintre corpurile vertebrelor)

Articulatiile sunt alcatuite din: cartilaj articular – format din tesut cartilaginous hialin, cu rol de amortizare a presiunii exercitate de greutatea corpului si de protectie a suprafetelor articulare; capsula articulara – leaga capetele oaselor ca un manson; contine tesut fibros si este captusita de membrana sinoviala (membrane seroasa, bogat vascularizata si inervata); suprafete articulare : sferice (capul humerusului si femurului), concave (cavitatea glenoida a scapulei), in forma de mosor; ligamentele articulare – formatiuni fibroase, care intaresc articulatia; cavitatea articulara – spatiul virtual dintre capetele oaselor unei articulatii si capsula articulara, care mentin in contact suprafetele articulare; lichidul sinovial – lubrifiant (diminueaza frecarea si favorizeaza alunecarea).

Functional, articulatia este organul miscarii. Miscarile articulare sunt de mai multe feluri: alunecare, rostogolire, rotatie si opozitie.

Elementele anatomice constitutive ale articulatiilor, enumerate mai sus, reprezinta un singur tip de tesut conjunctiv. Este tesutul de jonctiune si conjunctive alcatuit din celulele conjunctive: fibrocite, fibre conjunctive (colagene) si substanta fundamentala, care uneste toate aceste elemente si asigura unitatea si soliditatea tesutului; primele alterari tisulare ce caracterizeaza reumatismul sunt localizate pe substanta fundamentala.

1.2. Sistemul muscular

Sistemul muscular reprezintă totalitatea mușchilor organismului uman, cu ajutorul cărora se realizează locomoția și alte funcții vitale (de exemplu mușchiul cardiac), formând împreună cu oasele de care sunt atașați, aparatul locomotor.

Sistemul muscular este alcătuit din aproximativ 600 de mușchi scheletici, din care aproximativ 125 de perechi sunt deosebit de importanți, fiind implicați în menținerea poziției și mișcărilor de bază. Mușchii sunt de trei tipuri: scheletici, cardiaci și netezi, însă în lucrarea de față, având în vedere patologia studiată, ne vom axa pe descrierea anatomiei și fiziologiei mușchiului scheletic.

Nomenclatura multor mușchi scheletici este în legătură cu regiunea în care sunt localizați (brahial, dorsal, pectoral, etc.) , cu dimensiunea acestora (lung, scurt), cu numarul de pântece musculare care intră în componența lor (biceps, triceps, cvadriceps) și cu funcția lor (extensor, flexor, adductor).

În cele ce urmează, vom trata anumite aspecte ale anatomiei musculaturii scheletice, având în vedere componentele acestora, modul de acțiune și câteva elemente de biomecanică.

Fiecare unitate musculară scheletică are următoarea structură: corpul muscular, tendonul (aponevroza), joncţiunea musculo-tendinoasă, joncţiunea osteo-tendinoasă, și bineînțeles vascularizaţia şi inervaţia.

Corpul muscular reprezintă partea cărnoasă, activă a muşchiului. Corpul muscular are o culoare roşie, datorită vascularizaţiei foarte bogate. Fiecare corp muscular este învelit de o formaţiune conjunctivo-elastică numită epimisiu (epimysium). Acesta se află sub fascia comună şi este separat de aceasta printr-un spaţiu virtual, subfascial, care conţine ţesut conjunctiv lax ce permite alunecarea. Din epimisiu pleacă spre interiorul muşchiului nişte formaţiuni conjunctive subţiri numite perimisiu (perimysium), care învelesc şi individualizează fascicule musculare (fasciculus muscularis). între fiecare fibră musculară a aceluiaşi fascicol se află un strat subţire de ţesut conjunctiv numit ondomisiu (ondomysium), Dimonolunon fcmclcululor muuculuro etitu )n raport cu volumul corpului muscular. în raport cu mărimea lor,fasciculele musculare se împart în.primare, secundare şi terţiare. Fascicolele musculare primare au o grosime de cca. 0,5-1 mm (sunt vizibile) şi conţin cca 10 fibre musculare. Fascicolul muscular primar reprezintă o unitate structurală. Fascicolele musculare secundare rezultă din unirea mai multor fascicule primare, iar fasciculele musculare terţiare din unirea mai multor fascicule secundare. Fascicolele musculare secundare şi terţiare formează muşchii. Fascicole musculare terţiare găsim numai în muşchii foarte voluminoşi, cum sunt muşchiul cvadriceps sau muşchiul triceps sural.