Epilepsia

Epilepsia afectează peste 40 de milioane de oameni în ţările în curs de dezvoltare, ceea ce reprezintă cca 80% din totalul pacienţilor diagnosticaţi cu epilepsie din întreaga lume. Incidenţa generală a epilepsiei este în medie de 50 cazuri/100.000 locuitori/an în ţările industrializate. Persoanele cu un nivel socio-economic scăzut au un risc mai mare de a dezvolta boala.

Epilepsia este o afecţiune manifestată prin crize epileptice recurente. Aceste crize sunt de diferite tipuri. Unii oameni cu epilepsie pur şi simplu „încremenesc” pentru câteva secunde, după care îşi reiau activitatea de dinainte; aceasta a fost denumită criză de tip absenţă. Alte persoane au crize mai dramatice, chiar înspăimântătoare: membrele au mişcări spasmodice pentru câteva momente, constituind ceea ce se numeşte o criză tonico-clonică. Deşi par atât de diferite, toate crizele au o trăsătură comună: ele survin când o parte a creierului, în mod brusc, nu mai funcţionează normal şi semnalele electrice cerebrale devin haotice.

Pentru a înţelege ce se petrece în timpul unei crize epileptice, trebuie să înţelegem cum funcţionează creierul în mod normal. Creierul este constituit din milioane de celule numite neuroni. Aceşti neuroni controlează totul, de la ridicarea unui deget până la amintirea primei biciclete. Neuronii comunică prin intermediul semnalelor electrice. Ei formează o serie de reţele neuronale, prin care semnalul electric circulă în interiorul creierului. Când neuronii descarcă prea rapid sau anormal, puteţi avea o criză.

Cauzele epilepsiei nu sunt pe deplin cunoscute. Mai puţin de jumatate din bolnavii de epilepsie, au o cauză primară neindetificabilă.

Adesea, epilepsia este rezultatul unor alte boli cum ar fi: traumatismele craniene, tumorile cerebrale, infecţiile cerebrale, accidente vasculare cerebrale.

Epilepsia poate apărea şi la persoanele fără factori de risc.

Crizele epileptice pot fi împărţite în două grupe: crize parţiale şi crize generalizate. Crizele parţiale afectează numai o anumită zonă din creier, astfel încât numai partea corespunzătoare a corpului va fi implicată.

Crizele generalizate, după cum sugerează şi denumirea, afectează o regiune mai mare din creier. Acestea includ crizele de tip absenţă, în care pacientul este „încremenit” pentru câteva secunde şi crizele tonico-clonice, în care pacientul are convulsii.

Convulsiile sunt singurul simpotom vizibil al epilepsiei. O convulsie este o schimbare în senzaţii indusă de o scurtă şi bruscă dereglare electrică la nivelul creierului. Există mai multe tipuri de convulsii.

1. Crize comiţiale generalizate: petit-mal, crize atonice, crize mioclonice, crize tonico-clonice

2. Crize comiţiale parţiale:crize parţiale simple , crize parţiale complexe

Pe măsura creşterii copilului, tipul şi frecvenţa crizelor se poate modifica. La unele fete, crizele de epilepsie devin mai frecvente în perioada menstruaţiei. Unii copii depăşesc boala spre sfârşitul adolescenţei (remisie spontană).

Dacă într-un interval de câţiva ani, pacientul nu a mai suferit nicio criză, medicul poate lua în considerare posibilitatea reducerii treptate a medicaţiei şi, în cele din urmă, intreruperea completă a acesteia.

Scopul muncii noastre încordate trebuie sa fie omul cu suferinţele sale organice (chiar şi cele care pentru unii care nu au cunoştinţe despre boală, par banale, obişnuite, normale) cu suferinţele funcţionale si morale, omul întreg care nu urmăreşte să fie numai obiectul interesului nostru ştiinţific, dar care doreşte să fie respectat şi înţeles.

Pacientul aşteaptă de la noi nu numai un ajutor ci şi cuvinte de încurajare, o atitudine de solidaritate umană şi un simplu zâmbet care nu costă nimic, dar poate oferi mult atunci când este dăruit.

În decursul elaborări acestui proiect nu mi-a fost deloc uşor pentru că am descoperit o mulţime de resurse în domeniu toate valoroase, am încercat doar să trec în revistă prin caracteristicile lor mai importante pe cât mai multe dintre cele care mi s-au părut mie mai pline de substanţă şi pe înţelesul tuturor.

Pe perioada stagiului practic am urmărit şi acordat îngriji împreună cu asistenta de salon, evoluţia a trei pacienţi aflaţi internaţi în Spitalul de Neurologie din Piteşti,aceştia prezentând Epilepsie.

Acordând îngrijiri acestor pacienţi, am avut satisfacţia de a îndepărta unele probleme care au aparut la aceşti pacienţi, neputând să asigur starea de independenţă completă , datorită acestei boli care nu are un tratament pentru a fi vindecată definitiv. MOTTO: Medicina este într-adevăr o profesie, dar nu este o profesie ca toate celelalte. Ea cere nu numai pricepere, ci şi multă dragoste pentru om, multă omenie, pasiune de a te dedica sănătăţii oamenilor. N.C.