Fractură de humerus

ARGURMENT

Meseria de asistentă medicală este concentrată pe nevoile pacientului și mai ales pe măsurile de nursing, am considerat necesară o perfecționare, motiv pentru care am urmat cursurile acestei școli.

Am ales această temă deoarece una din principalele cauze ale fracturilor sunt accidentele de circulație dar și cele caznice. În ultimul deceniu aceste accidente soldate cu fracturi sunt din ce în ce mai frecvente la toate vârstele.

Acordarea primului ajutor la locul accidentului cât și prevenirea completă a fracturilor pentru a nu afecta funcțiile vitale este foarte importantă. Neglijența tratamentului și a îngrijirilor medicale de specialitate duc la pierderea complexității funcționării brațului.

Din fericire avoluția și prognosticul fracturii extremității superioare a humerusului sunt de obicei favorabile, aceste fracturi consolidându-se într-un timp relativ scurt.

CAPITOLUL I

ANATOMIA HUMERUSULUI

1.1 NOȚIUNI DE ANATOMIE

Humerusul (Fig.1) alcătuiește scheletul brațului. Este un os lung și prezintă o extremitate superioară, un corp și o extremitate inferioară.

Fig.1.1 Anatomia humerusului

Extremitatea superioară (epifiza proximală) prezinta un cap, un gât anatomic, o tuberozitate mare, o tuberozitate mică și un gât chirurgical. Capul humeral, neted și rotunjit, reprezintă o treime dintr-o sferă și privește în sus, înapoi și înăuntru. Gâtul anatomic este șanțul care marginește capul în afară. Tuberozitatea mare (trohiterul) se găsește în afara gâtului anatomic și prezintă trei fațete pentru inserția mușchilor. Tuberozitatea mică (trohinul) se găsește înaintea gâtului anatomic și oferă punct de inserție a mușchiului subscapular.

Porțiunea aflată imediat sub capul humeral și sub cele două tuberozități se numește gât chirurgical și corespunde metafizei superioare a osului. Fracturile extremității proximale a humerusuiui pot interesa: capul numeral, colul chirurgical și tuberozitățile. Fractura duce la deformarea umărului și anume la lățirea lui sau la apariția unei depresiuni pe fața externă a brațului sub umăr. Punctul dureros apare la 3-4 cm sub acromion (epifiza proximală).

Corpul humerusului (diafiza) prezintă trei fețe și trei margini. Fața posterioară este împărțită în două de un șant care se îndreaptă oblic în jos și în afară, numit șanț de torsiune care găzduiește nervul radial, artera humerală profundă și venele sale. În cazul fracturii diafizei humerale, de cele mai multe ori linia de fractură se găsește la nivelul șanțului de torsiune și poate leza nervul radial ceea ce duce la imposibilitatea mișcării degetelor.

Fragmentele osoase se deplasează astfel: cel superior este tras în abducție iar cel inferior rămâne vertical. Se formează între ele o deformare unghiulară, o angulație.

Extremitatea inferioară (epifiza distală )a humerusului este turtită antero-posterior, asemenea unei palete și prezintă suprafața articulară a humerusului pentru articulația cotului. Fracturile extremității distale a humerusului pot fi: supracondiliene sau la nivelul condililor humerali. Se produc prin căderea pe mână sau pe cot. Importante sunt leziunile nervilor (median, radial sau cubital) care produc tulburări de sensibilitate și motilitate ce apar imediat după accident sau leziuni ale arterei humerale care se însoțesc de instalarea unui hematom, dispariția sau diminuarea pulsului radial, paloarea și edemul membrului respectiv.

Articulațiile umărului unitatea cinematică centură scapulară-umăr-braț dispune de cinci articulații din care trei ale centurii scapulare și două ale umărului. Dintre acestea, trei sunt adevărate și două false. Realizează o mare mobilitate, care permite trei grade de libertate, mișcare în trei planuri sau pe trei axe, la care se adugăși combinarea lor în cadrul circumducției. Articulațiile adevărate sunt: articulațiile scapulo humerală, acromioclaviculară și sternocostoclaviculară. Articulațiile false sunt: articulația scapulotoracică și planul de alunecare subdeltoidian = bursa seroasă subacromiodeltoidiană.