Fractura în lemn verde

Introducere

Mi-am ales aceasta tema, deoarece fracturile se intalnesc frecvent la toate varstele, dar mai ales la varste active, dar in ultimul timp numarul accidentelor de circulatie sunt in crestere.

Ca procentaj fracturile reprezinta 10 - 20% din totalul traumatismelor si sunt de 10 ori mai frecvente decat luxatiile.

Osteoporoza varsta inaintata reprezinta un factor de risc al fracturii.

Rolul asistentei medicale in nursingul acestei afectiuni este extrem de important, incepand cu dirijarea bolnavilor care au suferit o fractura spre serviciul de specialitate cat si ingrijirile si nevoile de care trebuie sa beneficieze.

Nu este de neglijat nici componenta psihica a bolnavului in fracturi care de multe ori este imobilizat la pat, devenind mai irascibil si unde rolul asistentei medicale este de a-l incuraja si de a-l introduce in viata sociala cat mai rapid.

Educatia sanitara prin mediatizare, prin toate mijloacele pe care asistentul medical trebuie sa le faca vizavi de fracturile patologice la personae in varsta este tot de avengura asistentului medical.

Capitolul I.Noțiuni de anatomie ale aparatului locomotor

Poziţia anatomică standard → stand în picioare cu faţa spre examinator, cu braţele spre lateral şi cu degetul mare spre exterior.

Anterior → fata. Posterior → spate. Linia mediană → străbate jumătatea corpului pe lungime.

Proximal → aproape. Distal → departe. Superior → apropiat de cap.

Aparatul locomotor îndeplineşte funcţiile de mişcare ale diverselor părţi ale corpului. Este alcătuit din sistemul osteo – articular specializat pentru funcţia de susţinere şisistemul muscular pentru funcţia de mişcare. Oasele au rol în susţinerea muşchilor şi menţin poziţia verticală a corpului. Articulaţiile permit mişcările oaselor. Ele sunt mobile, semimobile şi fixe.

Oasele diferă în mod considerabil după forma şi rolul lor fiziologic. Sunt piese dure, solide, rezistente, care prin articulaţiile dintre ele formează scheletul, partea pasivă a aparatului locomotor. Oasele au rol în susţinerea muşchilor şi menţin poziţia verticală a corpului. Totalitatea oaselor din corp – aproximativ 200 formează scheletul corpului.

După forma lor oasele sunt clasificate în:

→ oase lungi ( predomina lungimea ), ex. femur, tibie, fibulă, humerus, radius, ulna;

→ oase late ( predomina lăţimea şi lungimea ) ex. Coxal, omoplat, stern;

→ oase scurte ( cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale ) ex. vertebre, carpiene, tarsiene.

Pe lângă aceste trei categorii de oase menţionăm oasele pneumatice, situate în jurul foselor nazale. Există şi oase, ca de exemplu rotulă, care se găsesc în grosimea unui tendon.

Rolul şi funcţiile oaselor în organism:

→ Suport pentru corp. Duritatea şi rezistenţa oaselor determina forma corpului, constituind, împreună cu articulaţiile dintre ele, suportul părţilor moi: scheletul.

→ Protecţia structurilor vitale. Oasele participă la formarea unor cavităţi de protecţie pentru adăpostirea unor organe vitale: creierul în cutia craniană, măduva spinării în coloana vertebrală, inima, vasele mari şi plămânii în cutia toracică.

→ Producerea celulelor roşii din sânge. Măduva roşie din epifizele oaselor lungi, din oasele late şi scurte. Este un organ hematopoetic.

Componenta minerală a oaselor constituie un depozit de substanţe fosfocalcice pe care organismul le poate mobiliza şi utiliza la nevoie. Un rol important îl au oasele în relizarea mişcărilor corpului, având rolul unor pârghii.

Articulaţiile permit mişcările oaselor Ele sunt mobile, semimobile şi fixe. O articulaţie este formată dintr-o cavitate articulara fixă şi un cap articular mobil, înconjurate de o capsulă articulara.