Importanța kinetoterapiei în corectarea tulburărilor de statică vertebrală - scolioză

I. CAPITOLUL I

I.1. INTRODUCERE. MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Scolioza ridică nu numai probleme de patologie legate de prezența ei, ci și de aspecte pur medicale, în general. Ea determină preocupări deosebite ale medicilor, bolnavilor și ale anturajului acestora, griji legate de vârstă și psihicul pacienților, de aparținatori, de mijloacele tehnice care stau la dispoziția medicului, de posibilitățile de integrare socială corespunzătoare. Toate acestea trebuie raportate la faptul ca pacienții sunt, de regulă, adolescenți în plină dezvoltare psihosomatică, iar ca sex, cel mai frecvent, sunt fete, care la această vârstă au deosebit de dezvoltate spiritul de autoanaliză și pudoare, care le determină să-și ascundă afecțiunea, în speranța rezolvării ei spontane.

De mici, scolioticii suferă din pricina tulburarilor mecanice provocate de toracele dezechilibrat și deformat, cu răsunet asupra viscerelor intratoracice. Acești copii — slabi, palizi, hipodinamici, retrași, complexați — vor deveni adolescenți debili și vor atinge rareori vârsta adultă fără vreo tară importantă. Tocmai de această realitate este legat scopul lucrarii de față. Abaterile de la forma, numărul și așezarea normală a elementelor coloanei vertebrale, deficiența mijloacelor de susținere și de mobilizare ale ei, produc dificultăți în statică și în mers.

Devierile laterale persistente ale rahisului, în diversele lui segmente, cu complexul de torsiune a corpurilor vertebrate corespunzătoare, aduc - prin deformarea coastelor - o gibozitate toracică, uneori foarte supărătoare din punct de vedere estetic și gravă prin tulburările funcționale cărora le dă naștere.

Scolioza, cu etiopatogenie cunoscută ori nu, poate avea un răsunet puternic și de durată asupra unor organe cu funcție vitală (inimă, ficat, plămani), precum și asupra temperamentului și psihicului bolnavului.

Fig. 1. Scolioză toracală dextroconvexă

I.2. DEFINIȚIE

Boală evolutivă, caracterizată prin una sau mai multe curburi laterale ale coloanei vertebrale, vizibile în plan frontal, însoțite de rotația vertebrelor, cu tendință la compensarea superioară și inferioară a curburilor, dar fară tendință la reducerea completă a acestora prin suspendare sau decubit și cu răsunet asupra morfologiei trunchiului.

Fig.2. Scolioză dorso-lombară

I.3. CLASIFICARE

A. Scoliozele nestructurale (funcționale):

- atitudinea scoliotică;

- scolioza profesională și din tulburările de auz și vedere;

- scolioza statică:

o prin asimetrie de bazin (redoare a șoldului);

o prin ascensionarea congenitală a omoplatului;

o prin inegalitatea membrelor inferioare;

- scolioza antalgică (sindromul vertebral din discopatia vertebrală).

Scoliozele funcționale denumite și atitudini scoliotice nu se însoțesc de modificări de structură vertebrală sau gibozitate și se reduc spontan sau prin intervenție minimă, se caracterizează printr-o inflexiune laterală a rahisului cu rază mare de curbură ce antrenează un aspect discret asimetric al ansamblului spatelui: un umăr mai ascensionat, omoplatul mai proeminent, asimetria discretă a trunchiului taliei, un șold ușor ascensionat și chiar un ușor dezechilibru lateral al trunchiului. Atitudinea scoliotică nu se însoțește de o rotație a vertebrelor.

Subiectul își poate corecta poziția, în anteflexie deviația dispare și se păstrează simetria regiunilor paravertebrale, iar în decubit ventral, la redresarea trunchiului contra unei rezistențe, mușchii extensori se contractă simetric. În poziție culcată rahisul devine rectiliniu.

Atitudinea scoliotică se combină frecvent cu atitudinea cifolordotică. Această situație se întâlnește în cazul unei creșteri rapide, insuficiență ligamentară, igiena vertebrală deficitară sau, uneori, inegalitete de membre inferioare cu dezechilibru al bazinului (dezechilibru mecanic redresat prin aplicarea unui talonet).