Îngrijirea Bolnavului cu Boala Parkinson

ARGUMENT

Te poţi simţi singur, deznădăjduit abătut, trist, dar niciodată învins. Poţi pierde, poţi greşi, poţi suferi, dar nu te gândi să abandonezi. Aminteşte-ti, atunci când e nevoie, ca eşti puternic, ca sunt lucruri pe care nimeni nu le poate face mai bine decât tine. Priveşte viata cu ochi de învingător. Acceptă ce e de acceptat şi mergi mai departe. Strânge din dinţi, spune copacului de lângă tine ce te doare, învaţă de la el sa ramai în picioare şi .întoarce-te înapoi, la viata."

Iată cuvintele cu care trebuie să-i întâmpinăm pe cei copleşiţi de simptomele maladiei Parkinson. M-am gândit să mă alătur şi eu celor ce s-au unit ca să întindă o mână celor ce suferă de această cruntă boală. Şi cum aş putea s-o fac altfel, decât studiind boala, simptomele, precum şi mijloacele prin care poate fi ameliorată; şi mai ales să aplic cât mai bine cele învăţate în practica medicală. Lumea acestor pacienţi se învârte în jurul nostru, şi e foarte important să ştim cum să le colorăm existenţa.

Lucrarea de faţă cuprinde o parte de teorie, în care sunt descrise noţiuni de anatomie şi fiziologie ale sistemului nervos, detalii teoretice despre boala Parkinson, şi o parte practică ce constă în prezentarea a trei cazuri pe care le-am urmărit în cadrul orelor de practică şi la care mi-am adus aportul la procesul de îngrijire.

CAPITOLUL I

NOŢUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

ALE SISTEMULUI NERVOS

1.1 Introducere

Funcţionarea organismului depinde de funcţiile izolate ale diferitelor organe, coordonate, controlate şi conduse de sistemul nervos. Acesta coordonează activita¬tea tuturor organelor, precum şi relaţiile organismului, ca întreg, cu mediul extern. Datorită coordonării şi reglării nervoase menţionate, organismul se comportă ca o unitate funcţională. Proprietatea sistemului nervos de a realiza această coordonare se numeşte funcţie integrativă. Integrarea este o proprietate a tuturor etajelor sistemului nervos, dar organul de integrare propriu-zisă, care subordonează şi funcţiile celorlalte etaje, este scoarţa cerebrală.

Se deosebesc un sistem nervos vegetativ si un sistem nervos al vieţii de relaţie, alcătuit din sistemul nervos central si sistemul nervos periferic. Sistemul nervos vegetativ nu este - cum se credea în trecut - un sistem autonom, independent. Este o componentă a sistemului nervos, care îsi poate desfăşura activitatea şi independent de voinţă. Activitatea sa este reglata de segmentele superioare ale sistemului nervos central şi în mod special de scoarţă. Sistemul nervos vegetativ coordonează activitatea organelor interne: bătăile inimii şi presiunea sanguină distribuţia sângelui, frecvenţa mişcărilor respiratorii, secreţia etc. Cele două componente ale sistemului nervos vegetativ - simpaticul si parasimpaticul - exercită asupra fiecărui organ acţiuni antagoniste: unul stimulează, celalalt inhibă. Excitaţia simpatică, măreşte catabolismul, deci creşte căldura, glicemia, accelerează bătăile inimii, diminua circulaţia periferică şi creşte circulaţia centrală. Parasimpaticul are acţiune antagonistă: el creşte anabolismul.