Îngrijirea Pacienților cu Eventrație

Introducere

O eventratie înseamnă o hernie ce apare la nivelul unei foste operaţii, adică o operaţie ruptă la ceva vreme de la momentul inţial.

Ea apare că o umflătură sub piele şi poate fi dureroasă spontan sau la palpare. În cazul unei eventratii, slăbiciunea peretelui este dată de operaţia practicată în trecut în zona respectivă, căci deşi organismul reface structura peretelui, ea nu va fi niciodată la fel de rezistenţă că a unei zone neoperate.

Astfel în timp, datorită efortului depus de pacient şi din cauza altor factori ce ţin de situaţia locală, cicatricea musculară se rupă treptat şi lasă loc stratului intern al abdomenului(peritoneul) să se deplaseze spre exterior, împins fiind de presiunea intraabdominală.

Zona cicatricii postoperatorii începe a se deforma, apărând că o umflatira când adbomenul se contracta şi că o gaură, defect parietal în condiţii de relaxare a peretelui.

În cazurile severe, diferite organe abdominale se pot angaja prin defectul peretelui şi vor apărea sub piele.

În cazul în care suferinţă similară apare într-o zona neoperata, ea nu se va numi eventratie, ci hernie.

Cine este expus riscului de a face o eventratie? Eventratiile sunt cel mai probabil să apară la pacienţii obezi şi gravide. Un istoric de mai multe intervenţii chirurgicale abdominale pot creşte riscul de eventratie.

Creşterea semnificativă în greutate sau sarcina, situaţii ce sporesc presiunea abdominală, la fel că şi ridicarea de greutăţi, sunt factorii cei mai întâlniţi în apariţia unei eventratii. În timp ce eventratii le se poate dezvoltă după luni sau ani de la operaţie, debutul acestora se face în primele 3-6 luni după intervenţia chirurgicală.

Diagnosticul unei eventratii se face similar cu cel a unei hernii. Medicul va solicită un istoric complet din partea pacientului.

Prezenţa unei intervenţii abdominale în antecedente însoţită de bombarea zonei operate duce la suspiciunea unei eventratii, ce va fi confirmată de examenul fizic şi uneori de investigaţii suplimentare de genul ecografiei săi tomografiei.

Rareori însă sunt necesare aceste investigaţii, examenul fizic fiind de cele mai multe ori suficent. Eventratia poate să nu fie vizibilă cu excepţia cazului în care pacientul este implicat într-o activitate care creşte presiunea abdominală, cum ar fi tuşe, strănut, împingând de a avea un scaun, sau ridicarea unui obiect greu.

Pacientul va fi pus să tuşească sau să-şi încordeze musculatura abdominală pentru a se evidenţia acele eventratii de mici dimensiuni, puţin vizibile în repaus.

Singururl tratament al unei eventratii este cel chirurgical. Nu există medicamente care se repare un defect, o ruptură. Întreruperea efortului fizic şi menţinerea unui regim de viaţă de cruţare, poate în cel mai bun caz, doar să reducă viteză de dezvoltare, şi asta nu în toate situaţiile.

O eventratie poate fi suficient de mică pentru că repararea chirurgicală să fie doar o posibilitate şi nu o necesitate. Dacă ea este este mare, provoacă durere sau este în continuă creştere, repararea chirurgicală devine necesară astfel motivele ce duc la operaţie sunt de natură funcţională sau estetică. Abdomenul ce conţine un defect nu numai că va arată ciudat şi inestetic dar va fi şi insuficient funcţional. Criterii de recomandare a operaţiei:

• Dezvoltarea progresivă cu creşterea în dimensiuni;

• Dimensiuni importante;

• Aspect evident inestetic;

• Este vizibilă şi în starea de relaxare a peretelui abdominal;

• Este dureroasă.

O eventratie ce se blochează în afară abdomenului, nemaiputând fi redusă prin manevrele obişnuite se numeşte încarcerată. În acesta situaţie ea nu este neapărat o urgenţă dar riscul de a produce leziuni ale organelor blocate în acea poziţie creşte foarte mult.

Ea se poate strangula, acesta fiind termenul ce demeneaza suferinţă organelor interne angajate în sacul de eventratie, devenind o urgenţă imediată. Netratată o eventratie strangulată duce obligatoriu la leziuni ireversibile interne ce pot provoca decesul.

O hernie strangulată poate fi identificată prin culoarea roşie intensă sau violetă a ţesutului bombat.

Ea poate fi însoţită de dureri severe, dar nu este întotdeauna. Greaţă, vărsăturile, diaree şi umflarea abdomenului pot fi, de asemenea, semne de strangulare.

Cei mai mulţi pacienţi sunt capabili a reveni la activitatea normală în termen de 5-14 zile. La fel că şi la hernii, recuperarea este mult mai rapidă dacă se operează laparoscopic. De asemenea riscul de recidivă şi de infecţie a protezei folosite sunt mai mici în metodă menţionată.

CAPITOLUL I

ABORDĂRI MEDICALE PRIVIND EVENTRAȚIILE

1.1 Introducere. Istoric chirurgical

Estetica corpului îşi are rădăcinile în antichitate, încă din anul 30 î. Hr.

Eventraţiile sunt afecţiuni care apar datorită slăbirii peretelui abdominal şi se manifestă prin ieşirea sub tegumente a organelor peritoneale, printr-o zonă considerată neherniară.

Rata de incidenţă este din ce în ce mai crescută, fiind asociate cu o scădere a calitaţii vieţii şi cu costuri socio-economice crescute .

Potrivit lui Quenu, eventraţia adevarată era cea provocată de sarcină; ceea ce numim eventraţie abdominală postoperatorie astăzi se găseşte sub denumirea de “hernie incizională”. Acest concept a fost dezvoltat la sfârşitul secolului 19 - începutul secolului 20, când numărul de eventraţii postoperatorii a crescut şi, în acelaşi timp, tehnicile chirurgicale s-au dezvoltat şi multiplicat. Demars şi Marx sunt consideraţi primii care au realizat o abdominoplastie în anul 1890.

De atunci, cazurile au devenit din ce în ce mai numeroase în Europa, mai ales în Franţa şi Germania. La Congresul Francez de Chirurgie din 1905, Gaudet şi Morestin au relatat închiderea transversă a ombilicului în vindecarea herniilor mari, în combinaţie cu rezecţia excesului de piele şi grăsime şi păstrarea omblilicului. Alte articole au urmat, într-o succesiune foarte rapidă.

În anul 1956, Usher raporta utilizarea de meşe din polipropilenă în tratamentul eventraţiilor şi herniilor inghinale. Polipropilena este un polimer cu proprietăţi termoplastice care, spre deosebire de nylon, nu absoarbe apa. În caz de infecţie, drenajul şi antibioterapia pot fi suficiente.