Îngrijirea pacienților cu insuficiență renală acută

1.1.Noţiuni de anatomie a aparatului urinar

Aparatul urinar sau excretor are un rol deosebit de important servind la eliminarea din organism a produşilor toxici, rezultaţi din procesele catabolice. Căile excretoare sunt formate din bazinet, ureter, vezica urinară şi uretra.

Rinichiul

Este un organ pereche (stâng sau drept) îndeplinind funcţia de secreţie şi excreţie a urinii. Sunt aşezaţi în cavitatea abdominală retroperitoneal în regiunea lombară de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, la nivelul vertebrelor T11, T12, L1, L2 şi L3. Forma rinichilor este asemănătoare unor boabe de fasole. Suprafaţa lor este netedă, lucioasă având o culoare brună - roşiatică. Rinichiul prezintă o faţa anterioară şi una posterioară, două margini şi doi poli (superior şi inferior). Marginea laterală este convexă. Iar marginea mediană este concavă şi prezintă o incizură mai profundă numită hilul renal. La adultul normal rinichiul are o greutate de 120 - 150 de grame, lungime de 10 - 12 cm, lăţime de 5 - 6 cm, iar grosimea de 3 cm. Unitatea morfologică a rinichiului este nefronul. Fiecare rinichi uman conţine 1 - 1,3 milioane nefroni.

Căile urinare

Reprezintă ansamblul de canale pe care urina le parcurge la eliminarea în exterior. Aceste canale sunt: bazinetul, ureterul, vezica şi uretra.

Bazinetul este aşezat în sinusul renal care se găseşte în dreptul hilului. Artera şi vena renală se găsesc situate la nivelul hilului pe faţa ventrală a bazinetului.

Ureterul este un conduct lung de 25 - 30 cm, cu calibru neuniform prin care se scurge urina din bazinet în vezica urinară. Prezintă două porţiuni: porţiunea abdominală şi porţiunea pelviană.

Vezica urinară este un organ cavitar, situat în pelvis înapoia simfizei pubiene în loja vezicală. Ea îndeplineşte rolul de rezervor al urinei, care apoi este evacuată în exterior prin actul micţiunii.

Uretra este tubul exterior al vezicii, la femei este aşezată înapoia simfizei pubiene şi anterior de peretele vaginului. Atunci când nu este dilatată este în jur de 6 mm şi lung de aproximativ 3,8 cm. Orificiul exterior al uretrei este situat între clitoris şi orificiul vaginal.

Fiziologia aparatului urinar

Rinichiul este considerat obişnuit doar ca principal organ al excreţiei, având funcţia de a epura sin plasmă şi a elimina în urină diferite substanţe endogene nevolatile, inutilizabile chiar toxice, rezultate ale metabolismului celular, în special a celui proteic, precum şi diverse substanţe exogene introduse în organism pe diverse căi. Acest proces prezintă două faze:

- faza de elaborare a soluţiei, care are loc în rinichi, constituind funcţia de excreţie a acestuia;

- faza de transport a acestei soluţii de la rinichi la exterior îndeplinită de căile urinare

Funcţia rinichiului

Rinichiul este un organ care are proprietatea de a absorbi din sânge diferite substanţe minerale şi organice sub forma de soluţii din care se elaborează urina.

Urina este o soluţie apoasă, alcătuită din săruri estrase din plasma sanguină, produşi finali ai metabolismului şi diferite substanţe introduse accidental în organism (medicamente, coloranţi). Urina are o culoare galbenă de nuanţă variabilă, depinzând de alimentaţie şi de starea organismului.

Densitatea urinei normale variază între 1015 şi 1025. în anumite stări poate să scadă sau să crească peste aceste limite. Reacţia ei este acidă (Ph-ul fiind între 5 - 6,6) dar aceasta variază cu regimul alimentar şi cu starea organismului.

În compoziţia urinei normale se găsesc: apă în proporţie de 90% în care se găsesc dizolvate celelalte componente ale urinei, reprezentate prin substanţe organice în proporţie de 5%. Aceasta înseamnă că un litru de urină conţine 950 ml apă şi 50 ml substanţe dizolvate. Dintre acestea aproximativ 20 ml sunt substanţe minerale, iar aproximativ 30 ml sunt substanţe organice. Dintre substanţele minerale trebuie remarcate clorurile, sulfaţii, fosfaţii şi carbonaţii, clorura de sodiu se găseşte în cea mai mare cantitate ajungând la 12 - 14g/l, celelalte se găsesc în cantităţi mai mici.

Substanţele organice din urină reprezintă produşii de dezasimilaţie ai proteinelor, iar printre aceştia un rol foarte important îl are acidul uric.

Formarea urinei

În decurs de 14 h prin rinichi trec aproximativ 1500 l de sânge dintre care se elimină sub forma de urină cca 1500 ml. urina se formează în rinichi şi în tubii uriniferi. Se admite că mecanismul de formare a urinei se desfăşoară în 3 faze, la niveluri diferite ale tubilor uriniferi:

Faza I - reprezintă filtrarea glomerulară, are loc în capsula Bowmann

Faza II - constă în reabsorbţia tubulară care se produce la nivelul celorlalte segmente ale tubului urinifer.

Faza III - reprezintă secreţia tubulară.

Formarea urinei în tubii uriniferi se numeşte diureză.

Diureza produce la un adult sănătos în 24 h o cantitate de urină de aproximativ 1,5l în condiţiile unei alimentaţii normale.

Activitatea renală este reglată pe cale reflexă ţi pe cale umorală.

Excreţia urinei

Urina formată în tubii uriniferi se scurge în tuburile colectoare Bellini şi picătură cu picătură ajunge în bazinet de unde trece în ureter (în fiecare minut trece prin ureter 2 - 2,5 ml urină). Prin formarea neîncetată urina trece şi ajunge în vezica urinară, unde se acumulează ca într-un rezervor. Când cantitatea de urină ajunge la 250 - 300 ml atunci se realizează în vezică o presiune care excită terminaţiile nervoase din peretele vezical.

Aceste excitaţii provoacă pe cale reflexă contracţia muşchilor vezicali şi simultan relaxarea sfincterului vezical, astfel se elimină urina iar actul poartă denumirea de micţiune.

Micţiunea este un act reflex, condus de u centru nervos care se află în măduve sacrală. Actul micţiunii poate fi condus voluntar, fie împiedicând producerea ei, fie declanşându-l chiar şi atunci când vezica nu este prea plină.

Funcţiile rinichiului:

- funcţia de epurare sanguină

- funcţia de menţinere a echilibrului osmotic

- funcţia de menţinere a echilibrului acido - bazic

Alterarea acestor funcţii conduce la apariţia sindromului de insuficienţă renală, urmată uneori de instalarea comei uremice.

1.2.Prezentarea teoretică a insuficienţei renale acute

1.2.1. Definiţie

Suprimarea în mod brusc şi potenţial reversibilă a funcţiilor renale cu repercusiuni clinice generale, umorale şi urinare defineşte insuficienţa renală acută. Decompensarea renală face să se reţină în sânge o serie de substanţe care în mod obişnuit erau eliminate prin urină. În acest caz rinichiul nu poate excreta urină în cantitate şi concentraţie corespunzătoare, iar produsele rămase din metabolism rămân în sânge şi produc intoxicaţii.