Îngrijirea Pacienților cu Neoplasm Bronhopulmonar

Introducere

Cancerul de plamâni era practic necunoscut la începutul secolului al XX-lea, dar începând cu anii 1950 a devenit prima cauză de deces prin cancer la bărbaţi.

În 1988, cancerul de plămâni a contribuit cu 35% din totalul deceselor datorate cancerelor la bărbaţi (următoarele forme fiind cancerul de colon şi de prostată, fiecare contribuind cu câte 6%).

Neoplasmul bronhopulmonar reprezintă prima cauză de mortalitate prin cancer în lume. Este cel mai frecvent cancer la bărbaţi şi femei în Occident, şi ocupă locul trei la femei în România. Numărul de cazuri în lume creşte cu 5% pe an, proporţional cu fumatul şi poluarea atmosferică. Vârsta cu incidenţă maximă este de 45-60 ani.

Cancerul pulmonar apare prin transformarea unei celule normale a bronşiilor în celulă canceroasă, cu dezvoltarea unei tumori şi a metastazelor.

Formarea unei tumori canceroase se face în timp. De la expunerea la substanţe cancerigene şi până la aparţia semnelor clinice, trece o perioadă de 10-30 ani. Există două mari categorii de agenţi inductori de cancer pulmonar: chimici şi radioactivi. Cu acţiune modulantă mai sunt şi factorul genetic şi profilul alimentaţiei.

Carcinogenii chimici: tabagismul, poluarea atmosferică, poluarea profesională etc.

Tabagismul reprezintă factorul cel mai important, fiind responsabil de peste 85% din cancerele pulmonare.

În fumul de ţigară există mai multe substanţe chimice diferite, implicate direct în producerea cancerului, cele mai cunoscute fiind N-nitrozaminele şi hidrocarburile aromatice policiclice. În apariţia bolii, contează numărul de ţigări fumate pe zi, durata în ani, debutul la vârste tinere, fumatul pasiv, inhalarea profundă.

Foarte importantă este problema fumatului pasiv, involuntar. Se consideră că lângă o persoană care fumează 20 ţigări, fumătorul pasiv inhalează cantitatea de fum din 8 ţigări.

Poluarea atmosferică. Unele substanţe detectate în aerul urban sunt identice cu cele găsite în fumul de ţigară.

În regiunile puternic industrializate, rata mortalităţii prin cancer bronhopulmonar este de 2-5 ori mai mare decât în ariile rurale.

Poluarea profesională. Expunerea la anumiţi agenţi profesionali, asociată cu fumatul, se traduce prin multiplicarea riscului, şi nu printr-un simplu efect aditiv al acestora. Astfel, dacă riscul de cancer bronhopulmonar la muncitorii nefumători neexpuşi la amiantă este de unu, la fumătorii expuşi este de cinci, la fumătorul neexpus este de 10, iar cel expus ajunge la 50. Această potenţializare multiplicativă există şi pentru alte expuneri profesionale: azbest (materiale izolante, şantiere navale; la muncitorii care manipulează asbestul, unul din cinci decese se datorează acestui cancer), oxizii de fer, arsenic (în pesticide, fungicide, industria sticlei, semiconductori), gudroane (se referă în special la hidrocarburile aromatice policiclice, care derivă din multiple activităţi industriale: coxerii, topitorii, industria aluminiului), crom, nichel (folosit ca aditiv în siderurgie) etc.

Carcinogenii radioactivi. În afara expunerii la razele cosmice, orice individ este expus la radiaţii de origine terestră legată de prezenţa radioizotopilor naturali.

Riscul principal în ceea ce priveşte cancer bronhopulmonar rezidă în prezenţa uraniului, care în cursul dezintegrării sale emite radium 226 şi mai ales gazul radon 222. Studiile clasice care au analizat cancer bronhopulmonar la minerii din minele de uraniu au demonstrat o relaţie directă de tip doză-efect.

Factori genetici. Se pare că anumite mutaţii genetice moştenite ale celulelor, conferă o susceptibilitate faţă de acţiunea factorilor de mediu implicaţi în oncogeneză

Factori alimentari

La multe familii de canceroşi, există un nivel crescut al aryl-hidrocarbon-hidroxilazei, cu rol în activarea hidrocarburilor policiclice zise protectoare: antioxidanţii (vit. A, C, E, seleniu) din legume şi fructe.

CAPITOLUL I

ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA SISTEMULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul respirator (Sistema

respiratorium)constituie totalitatea organelor care servesc la schimbul gazos între organism și mediu, asigurând organismul cu oxigen, indispensabil vieții celulelor, și eliminând din organism dioxidului de carbon rezultat din oxidări.

1.1 Anatomia sistemului respirator

La om aparatul respirator este format din două categorii de organe: căile respiratorii și organele respiratorii – plămânii .

Căile respiratorii(cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și bronhii de calibru diferit, inclusiv și bronhiolele) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la și de la plămâni și de a purifică, a încălzi și a umezi aerul inspirat.

Se deosebesc: căile respiratorii superioare (cavitatea nazală și faringele) și căile respiratorii inferioare (laringele, traheea și bronhiile).

Plămânii au rolul cel mai important în respirație, la nivelul lor are loc respirația pulmonară, schimbul gazos între organism și mediu realizându-se la nivelul alveolelor pulmonare.

Aerul inspirat se deplasează trecând pe rând prin:

Cavitate nazală - este căptușită cu mucoasa nazală. Aceasta are o foarte bogată rețea de vase cu rol în încălzirea aerului. Ea produce mucus sare umezește aerul și retine particule străine.