Îngrijirea pacientului cu boala parkinson

PARTEA GENERALĂ

CAPITOLUL I. DATE GENERALE DESPRE BOALA PARKINSON

Boala Parkinson este o afecțiune neurologică degenerativă a sistemului nervos central, care afectează controlul mișcării, caracterizată prin dispariția celulelor nervoase din substanța neagră, scăzând producția de dopamină, care realizează schimbul de informații dintre celulele creierului, rezultând un ansamblu de manifestări motorii (rigiditate, tremor, akinezie, mișcări anormale). Debutul afecțiunii este insidios, la început fiind prezente acuze și semne discrete, care de obicei sunt trecute cu vederea sau puse pe seama vârstei, ulterior acestea agravându-se progresiv. [8]

Boala Parkinson debutează într-un mod insidios, progresiv, iar data debutului concret este greu de stabilit datorită manifestării unei simptomatologii intermitente, pacientul se prezintă la medic de cele mai multe ori datorită tremurului, sau a unei încetiniri în mișcare. Aceste semne sunt remarcate de anturaj și de pacient și sunt confundate de multe ori cu anchilozele articulare sau cu afecțiuni ale coloanei vertebrale. [10]

În faza incipientă, simpomele pot fi confundate cu procesul normal de îmbătrânire, dar, pe măsura ce se agravează, diagnosticul acestora devine evident. În momentul apariției primelor simptome, se crede că între 60% și 80% din celulele din zona de control a activităților motorii sunt deja devastate. Pe măsură ce pacienții avansează în vȃrstă simptomele devin tot mai proeminente, iar tratamentul mai puțin folositor.

Boala Parkinson având o evoluție progresivă, semnele și simptomele sunt acumulate în timp. Deși această boală este potențial distrugătoare, ea avansează lent astfel încât majoritatea pacienților beneficiază de numeroși ani de viață activă după fixarea diagnosticului. În altă ordine de idei, spre deosebire de alte afecțiunii neurologice majore, boala Parkinson este tratabilă. Prezența tremurului în absența oricărui alt simptom fundamental, denotă un stadiu incipient al afecțiunii sau un alt diagnostic. Tratamentul fiind medicamentos și chirurgical dar poate consta și în implantarea unui dispozitiv pentru stimularea creierului. Progresia acestei afecțiuni se manifestă diferit la fiecare persoană. [13]

Îngrijirea unei persoane care este diagnosticată cu Boala Parkinson, este o adevărată provocare pentru asistenta medicală, aceasta trebuie să fie permanent lângă pacient, să fie organizată, să cunoască bine semnele și simptomele afecțiunii, nevoile și schimbările fizice și mentale ale pacientului. O atenție majoră din partea acesteia trebuie acordată tratamentului medicamentos prin respectarea planului de tratament, dozajul, modul de interacțiune unele cu altele, dar și sprijinului psihic, emoțional și sufletesc.

Începutul acestei afecțiuni este cu mulți ani, cel puțin cu zece înaintea apariției primelor simptome motorii, iar cu cât tratamentul este inițiat mai devreme, cu atât calitatea vieții pacientului este mai apreciabilă pe termen îndelungat. [14]

Fig. 1. Concentrația de dopamină ( www.farmamed.ro)

I. 1. Istoric

James Parkinson a conceput prima descriere a bolii Parkinson în anul 1817.

Caracteristica anatomo patologică a bolii a fost descrisă de către Lewy in 1912, reprezintă prezența incluziunilor hialine in citoplasma neuronilor. Puțin mai târziu, Tretiakoff demonstrează în anul 1919, că aceste incluziuni numite corpii Lewy, domină în substanța neagră. [6]

I. 2. Epidemiologie

Boala Parkinson este cea de a doua afecțiune dintre bolile neurodegenerative, ca frecvență, din lume, după maladia Alzheimer. Debutează în general, între 40-70 ani, cu o frecvență crescută în jurul vârstei de 60 ani, foarte rar după 90 de ani. Boala Parkinson crește reprezentativ cu vârsta după 40 ani. Pacienții cu inițierea bolii înaintea vârstei de 40 ani, se apreciază cu debut precoce, la persoanele între 21-41 de ani, cu debut la vârsta tânără, iar înaintea vârstei de 21 ani, cu debut juvenil. Bărbații sunt mai predispuși la această afecțiune, comparativ cu femeile, cu un raport bărbați:femei de 1,9:1. [6]

Autori diverși au estimat incidența Bolii Parkinson, fiind relatate cifre variind între 11 si 14 cazuri noi anual la 100.000 locuitori. Prevalența a fost estimată în unele cercetări între 104 si 168 de cazuri la 100.000 locuitori. Mortalitea în Boala Parkinson nu este considerată o cauză directă de deces, dar speranța de viațăa persoanelor care sunt afectate de această afecțiune este mai scăzută. Pacienții la care persistă instabilitatea posturală, tulburările de mers, dar și halucinațiile sau demența, s-a dovedit că au un risc mai crescut de deces [15].