Îngrijirea Pacientului cu Cataractă

ARGUMENT

Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului care în mod normal este transparent şi clar.

Numeroase teorii au căutat să explice etiologia şi mecanismul patogenic al cataractei în general şi al cataractei senile în special.

Nici una nu a reuşit să dea o explicaţie care să reziste criticilor şi mai ales verificărilor clinice şi experimentale. Se poate afirma că până la ora actuală nu se cunoaşte nici cauza cataractei senile şi nici mecanismul ei de apariţie.

Principalele concepţii etio-patogenice sunt:

*Teoria biologică - susţine că opacierea cristalinului s-ar datora unui proces de senescenţă, identic cu cutarea pielii, albirea părului şi friabilitatea unghiilor, dar şi factorul ereditar.

*Teoria imunologică - susţine că tulburările cristalinului s-ar datora unei hipersensibilităţi a organismului la albuminele cristalinului.

*Teoria funcţională - nu este nici ea fondată şi presupune că s-ar datora leziunilor mecanice provocate de efortul de acomodare al ochiului astigmatic, hipermetrop.

*Teoriile metabolice locale - caută să explice apariţia cataractei prin tulburări circulare în coroida internă sau prin scleroză inegală a cristalinului, începând cu nucleul ceea ce duce la tulburări în metabolismul cristlinian şi de aici la apariţia cataractei.

*Teorii metabolice generale - sunt cele mai apropiate de adevăr.

Cataracta senilă, este considerată o consecinţă a tulburărilor senile în metabolismul hidraţilor de calciu, dar şi o tulburare senilă în metabolismul grăsimilor, a calciului, colesterinei şi potasiului.

Cataracta este una din cauzele majore a cecităţii, în prezent mai mult de 15 milioane din populaţia globului pământesc sunt afectaţi de aceasta maladie.

Tratamentul eficace şi modern al cataractei constă în extracţia extracapsulară a acesteia cu implant de cristalin artificial în camera principală.

CAPITOLUL I.

Noţiuni de anatomie şi fiziologie a analizatorului vizual

Analizatorul vizual, ca şi ceilalţi analizatori şi organismului, este un sistem funcţional care, din punct de vedere morfologic şi funcţional, cuprinde trei segmente:

-un segment periferic sau receptor, care priveşte excitaţiile exterioare specifice;

-un segment de conducere, căile nervoase care conduc influxul primit de la segmentul periferic către scoarţa cerebrală;

-un segment central său cerebral, unde excitaţia este transformată în senzaţie vizuală.

* SEGMENTUL PERIFERIC:

Constă din globul periferic şi anexele sale. Globul ocular este o formaţiune aproape sferică, situată în partea anterioară a orbitei.

Masa globului ocular variază între 7 şi 7,5 g; volumul este de 6,5 cm; consistenţa fermă este dată de către tunicile globului ocular puse în tensiune de către conţinutul intraocular. Globul ocular este format din trei straturi suprapuse, care formează peretele lui, şi din medii transparente care sunt în interiorul globului ocular.

Cele trei straturi sunt:

-stratul fibros;

-stratul vascular numit şi uvee;

-stratul nervos, retina.

În interiorul globului ocular sunt cuprinse umoarea apoasă, cristalinul şi corpul vitros, care alcătuiesc mediile transparente, şi care, împreună cu corneea reprezintă sistemul optic al ochiului.