Îngrijirea pacientului cu fractură în treimea medie la clavicula dreaptă

Introducere

Traumatologia este ramura medicală care se ocupă cu prevenirea și tratamentul leziunilor traumatice produse de agenți mecanici, fizici, chimici și biologici, în orice zonă a organismului uman.

Traumatologia osteoarticulară este partea a traumatologiei care se ocupă cu studiul traumatismelor osoase și articulare la orice nivel.

Creșterea numărului de accidente de diverse etiologii ( rutiere, de muncă, de sport, prin agresiune) a dus la creșterea frecvenței leziunilor traumatice ale aparatului locomotor. În fața unui pacient care prezinta leziuni traumatice ale aparatului locomotor trebuie practicat în urgență un examen clinic complet, sistematic si metodic.

Prin fractură se înțelege o soluție de discontinuitate de diferite grade la nivelul sistemului osos, produsă în urma unei acțiuni traumatice ce a acționat în mod direct sau indirect asupra segmentului osos respectiv

Fracturile de claviculă au o frecvență de 2.6% din totalul fracturilor.

După sediul fracturii se deosebesc:

1. Fracturi ale 1/3 medii (cele mai frecvente aproximativ 85%)

2. Fracturi ale 1/3 proximale

3. Fracturi ale 1/3 distale

Capitolul I. Articulația scapulohumerală (umărul)

Articulația scapulohumerală este articulația de la nivelul umărului.

Umărul reprezintă joncțiunea trunchiului cu membrele superioare.

Umărul este articulația care unește membrul superior la torace prin intermediul extremității unui os al brațului (humerusul), extremitatea externă a claviculei și extremitatea externă a scapulei (omoplatul).

Articulația umărului este cea mai mobilă a întregului corp uman și, din acest motiv, este și cea mai instabilă. De aceea, se înregistrează cel mai mare procent de luxații (dislocații) ale umărului la adultul tânăr.

Structurile cele mai profunde ale umărului includ oasele și articulația. Următoarele sunt ligamentele și capsula articulară. Cel mai superficial sunt situați mușchii și tendoanele.

Cele mai importante structuri ale umărului pot fi împărțite în mai multe categorii:

- oasele și articulațiile;

- ligamentele și tendoanele;

- mușchii;

- nervii;

- vasele de sânge;

- bursele.

Umărul este format din trei oase:

- Humerus – osul lung la brațului, care se termină prin tuberozitate mare și tuberozitate mică;

- Scapula – este un os plat triunghiular, situat în partea posterioară a umărului. Partea superioară a scapulei este formată din acromion;

- Clavicula – este un os lung, care leagă scapula de stern.

Umărul este alcătuit din trei articulaţii şi două planuri de alunecare, care-i conferă o mare mobilitate în dauna stabilităţii (de altfel, articulaţia glenohumerală este articulaţia care se luxează cel mai des, din tot corpul uman).

Cele două suprafeţe de alunecare sunt reprezentate de suprafaţa scapulo-toracică şi de către spaţiul subacromial.

Tendoanele rotatorilor se atașează mușchilor rotatori profunzi. Acest grup de mușchi se găsește chiar lângă articulația umărului. Acești mușchi ajută la ridicarea brațului și rotirea umărului în multe direcții, fiind implicați în multe activități zilnice. Mușchii rotatori și tendoanele ajută la menținerea stabilității articulației umărului prin menținerea capului humeral în cavitatea glenoida a scapulei.

Marele mușchi deltoid este stratul exterior al articulației umărului. Deltoidul este cel mai mare și mai puternic mușchi al umărului. Mușchiul deltoid realizează ridicarea brațului la 90 de grade.

O mare importanță o au patru muşchi, şi anume:

• supraspinosul,

• subspinosul,

• micul rotind

• subscapularul.

Împreună, ei formează « manşonul » rotatorilor, care participă la efectuarea rotaţiei interne si externe ; totodată în timpul ridicării umărului, el deprimă capul humeral care constituie un punct de sprijin pentru deltoid în ridicarea braţului.

În funcţionalitatea umărului, un rol deosebit îl are bursa subacromio-deltoidiană, a cărei porţiune superioară desparte tendonul supraspinosului de arcul coracoidian, iar cea inferioară desparte deltoidul de capul humeral.