Îngrijiri nursing acordate pacienților cu ciroză hepatică

1.1.PREZENTAREA NOȚIUNILOR DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A APARATULUI AFECTAT

1.1.1.ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA FICATULUI

Ficatul este o glandă voluminoasă,o anexă a tubului digestiv,cu o structură și funcții complexe. Este așezat în partea superioară dreaptă a abdomenului, sub diafragm. Sub partea inferioară este situată vezicula biliară, iar în stânga pediculul hepatic format din artera hepatică (pleaca de la aortă către ficat), de vena portă (care drenează tubul digestiv și mergând spre ficat) și calea biliară (mergând de la ficat către vezicula biliară și intestin).

Ficatul este cel mai mare organ al corpului omenesc, situat deasupra colonului, în partea dreaptă. Culoarea acestuia este brună , având o consistență fermă.

Masa ficatului cântărește 1200-1500 gr. la un individ viu. Acesta are două suprafețe : una superioară, una inferioară și două margini: inferioară și una posterioară mai lată. În ceea ceea ce privește forma, ficatul este precum un ovoid tăiat oblic.

Ficatul reprezintă o masă parenchimatoasă unică, ai cărui lobi nu sunt delimitați de nici un sept fibros.

Unitatea morfologică hepatică este lobul hepatic, alcătuit din cordoane hepatocitare radiare separate de o rețea de capilare sinusoide. Masa celulară hepatică la o persoană normal este aproximativ 300 de miliarde de celule, masă ce poate inmagazina 1500 ml sânge.

Partea diafragmatică este împărțită la rândul ei prin ligamentul falciform în doi lobi: lobul drept și lobul stâng.Viscerala sau partea inferioară este traversată de trei șanțuri: un șanț reprezentând locul pe unde intră și ies componentele pediculului hepatic, un șanț conține ligamentul rotund, segmetul posterior, iar cel de-al treilea șanț este reprezentat de fosa cistică în care se găsește și vezica biliară.

Ficatul reprezintă o zonă intermediară, interpusă între intestin și are un rol fundamental în procesele metabolice de sinteză, depozitare și degradare a substanțelor plastice și energetice a apei, vitaminelor și electroliților. Acesta este totodată un real laborator al organismului, efectuându-se la nivelul lui peste o mie de procese chimice. Aceste șanțuri divid visceral în patru lobi: lobul stâng, lobul drept, lobul pătrat și lobul caudat.

În partea exterioară, ficatul este acoperit de peritoneul visceral. Sub acest peritoneu visceral se află situată capsula fibroasă a ficatului sau mai este numită și capsula Glisson.

˶Funcția ficatului constă, în primul rând, în reglarea concentrației constituenților sângelui. În sângele normal sau patologic, puține sunt substanțele asupra cărora ficatul să nu aibă o acțiune specifică de îndepărtare în și respectiv din sânge. În plus ficatul modifică în vederea sintezei sau a inactivării în același timp, aproape toți constituenții chimici ai sângelui. Invers, fiecare țesut al organismului este dependent, în parte de ficat , în ceea ce privește aprovizionarea sa cu substanțe nutritivedin sânge și îndepărtarea unei întregi varietăți de agenți nocivi. Orice substanță difuzibilă injectată în sânge este rapid extrasă din ficat -atât de repede încat, în mai puțin de 5 minute, nivelul substanței injectate în sânge este redus la mai puțin de jumătate din valoarea găsită după o injectare similară în sângele unui animal hepatectomizat.”

Contribuția pe care ficatul o are în metabolismul protidic este foarte mare. În lipsa funcțiilor hepatice, supraviețuirea nu ar fi posibilă în asigurarea acestui tip de metabolism.Majoritatea aminoacizilor ce rezultă din digestia prioteinelor alimentare și care sunt absorbiți la nivelul tractului gastro-intestinal vor ajunge la nivelul ficatului, care va reține o parte de aminoacizi necesari propriei sinteze a proteinelor, o parte va fi reținută pentru sinteza aminoacizilor neesențiali, restul fiind transformați în glucoză, corpi cetoni, hormoni și cetoacizi.

Ficatul are o contribuție foarte importantă și în metabolismul lipidic, prin captarea și sinteza locală a diferitelor fracțiuni lipidice,catabolizarea sau încorporarea lor în lipoproteine.La nivelul acestuia are loc depunerea glicogenului, formarea glucozei din produșii neglucidici, conversia fructozei și galactozei în glucoză, eliberarea energiei pentru detoxifierea unor produși endogeni sau exogeni, influențând astfel întregul metabolism glucidic. Este cel mai important organ în menținerea constantă a glicemiei, depunerea glucozei sub formă de glicogen în ficat asigurând restabilirea nivelului normal al glicemiei, când aceasta este în scădere , dar și îndepărtarea excesului de glucoză.

Ca și celelalte organe, ficatul deține numeroase funcții în organism. O funcție specifică hematocitului este funcția de secreție a bilei sau biligenza, funcția în coagulare, ficatul fiind locul unde factorii ce participă la acest proces sunt sinetizați.

O altă funcție pe care ficatul o îndeplinește este cea metabolic în cadrul căreia substanțele absorbite la nivelul intestinului parcurg o serie de transformări chimice. Funcția de dezoxifiere prin care anumite substanțe toxice sunt metabolizate și transformate la nivelul ficatului în alți produși care pot fi reutilizați sau chiar eliminați. Funcția de depozitare este de asemenea o funcție important a ficatului, în cadrul căreia la nivelul hepatocitului pot di depozitați numeroși compuși precum: metalele, vitaminele dar și o parte din volumul sanguine.

Alte funcții îndeplinite de ficat sunt și funcția capacității de regenerare, sinteza fermenților și funcția de menținere a echilibrului acido-bazic.