Mijloace de Recuperare ale Tetraparezei Spastice Infantile la Copii cu Vârsta Între 1 și 6 Ani

INTRODUCERE

În 1971 Academia de Ştiinţe Medicale defineşte recuperarea ca fiind un domeniu de activitate complexă medicală, educaţională, socială şi profesională prin care se urmăreşte restabilirea cât mai deplină a capacităţii funcţionale pierdute de către individ (adult sau copil) în urma unei boli sau traumatism precum şi dezvoltarea unor mecanisme compensatorii, ca să-i asigure în viitor posibilitatea de muncă sau autoservire respectiv o viaţă independentă economic şi socială.

Dezvoltarea armonioasă, ca şi starea de sănătate a copilului, nu pot fi indiferente familiei şi societăţii faţă de care acesta se află într-o permanenţă şi responsabilă dependenţă. Recuperarea medicală foloseşte diverse metode de diagnostic şi tratament care să corecteze disfuncţiile şi să faciliteze dezvoltarea nivelului funcţional cât mai aproape de normal sau a unui nivel funcţional satisfăcător şi realizarea unui grad de independenţă şi apoi reinserţia profesională şi socială.

I.M.C. este din punct de vedere motor o tulburare posturală şi de mişcare care ţine de o leziune în timpul stadiilor precoce de dezvoltarea creierului.

Preocuparea pentru această afecţiune este motivată şi de frecvenţa acestei afecţiuni care se situează după diverse statistici între 1 şi 6 la mia de copii născuţi vii.

Echipa de recuperare medicală are sarcina de a-i îndepărta sau ameliora cât mai mult posibil starea de infirmitate fizică, psihică sau socială a unui individ în vederea restabilirii capacităţii acestuia de a trăi într-o manieră integră pe plan psihic, psihosocial.

CAPITOLUL I

DEZVOLTAREA MIŞCĂRII

Scoarţa cerebrală are un rol important prin evoluţia sa filogenetică în dezvoltarea mişcărilor omului. Scoarţa cerebrală a nou născutului diferă de scoarţa adultului nu prin numărul de celule care nu se măreşte odată cu creşterea ci prin caracterul şi mărimea celulelor nervoase. Mielinizarea axonilor celulelor nervoase, mielinizare care se produce pe regiune, în ordinea apariţiei lor filogenetică, constituie un indice important de maturare a structurii histologice a encefalului.

Din punct de vedere al faptelor ce caracterizează procesul de dezvoltare a mişcării la copii Scelvanov a enunţat: „Cu cât rolul pe care îl joacă scoarţa cerebrală în dezvoltarea mişcărilor este mai mare, cu atât mai neorganizate sunt mişcările nou născutului, cu atât mai prelungită este perioada de dezvoltare a lor şi cu atât mai important este rezultatul final, adică complexitatea şi diversitatea mişcării adulţilor.” Raportul în timp între dezvoltarea organelor de simţ şi mişcări este diferit. La om analizatorii superiori se dezvoltă înainte ca mişcarea să se organizeze. La copil apar în primul rând mişcările membrelor superiore –prehensiunea – ulterior se dezvoltă mişcările gene4rale pentru menţinerea corpului şi deplasarea acestuia: întoarcerea pe spate şi pe burtă, târârea şederea, ridicarea în picioare şi în cele din urmă mersul. Mişcarea este aceea care permite îmbogăţirea senzorială a celorlalţi analizatori. Trecerea de la un stadiu motor la un altul superior necesită o acumulare de noi date.

Cunoaşterea amănunţită a dezvoltării neuro – motorie a copilului normal are o deosebită importanţă practică:

- constituie uneori singurul element de diagnostic la un copil mic, în primul an de viaţă, când semnele clinice ale unei eventuale leziuni cerebrale sunt de obicei slab exprimate

- tratamentul kinetic trebuie să ţină seama nu de vârsta cronologică a copilului ci de vârsta sa biologică, deci de stadiul său de dezvoltare psiho-motorie. Urmărirea în tratament a secvenţelor normale de dezvoltare neuro- motorie constituie unul din principiile de bază ale reeducării neuro-motorii.

CAPITOLUL II

COORDONAREA MIŞCĂRILOR VOLUNTARE

Mişcarea voluntară este rezultatul unei continue combinaţii sinergice între factorii senzitivă şi motori, iar coordonarea acesteia implică aproape totalitatea funcţiilor sistemului nervos.

Etapele unei mişcări voluntare sunt:

- luarea deciziei de mişcare: act cortical conştient, dat de aferenţa senzitiovo-senzorială

- elaborarea actului motor în cortex, pe baza informaţiei senzitivo-senzorială

- punerea în acţiune a sistemului piramidal şi extrapiramidal şi sisteme motorii executive de transport al comenzii şi planul de mişcare către motoneuronii alfa şi gama şi de aici spre sistemul efector

- activitatea continuă a sistemului motor care transmite informaţii asupra modului de desfăşurare a mişcărilor, informaţii recepţionate de sistemul reglator (mai ales de cerebel)

- sistemul reglator va asigura organizarea şi ajustarea etapelor tonice şi fizice ale sistemului efector

- aparatul efector (muşchi - articulaţie) realizează mişcarea voluntară în conformitate cu planul elaborat şi transmis de cortex şi prelucrat continu de neocortex.