Nursingul Pacientului cu Derivație Urinară Externă

Motto:

,, Toate generaţiile de oameni câte s-au perindat în cursul secolelor, cată a se considera ca un singur om care trăieşte pururea şi învaţă pururea.”

Mihai Eminescu

INTRODUCERE ÎN NURSING

Îngrijirea bolnavului se pierde în negura timpurilor: în trecutul îndepărtat, cînd femeile pansau rănile bărbaţilor întorşi din luptă sau de la vînătoare; mai aproape de noi, în 1860 dată cînd începe istoria profesiunii noastre de îngrijire a bolnavului, odată cu înfiinţarea primei şcoli de către Florance Nightingale.

Astăzi, cu toată vechimea pe care o are, misiunea sa socială nu este totdeauna clară. Pentru unii, asistenta medicală ajută medicul; pentru alţii, ea practică o profesiune autonomă. Între aceste două extreme rolul este perceput şi descris diferit. Timp îndelungat, ea nu s-a simţit obligată să se definească. Însă, rolul celor ce îngrijesc bolnavul a continuat şi continuă să evolueze.

Viaţa oricărui cetăţean poate fi ameninţată la un moment dat de o suferinţă aparută brusc, care-l aduce într-o situaţie critică acută ce trebuie rezolvată de serviciul medical cu promptitudine şi deosebită competenţă.

Asistenta medico-chirurgicală solicită zi si noapte corpul medical culminînd cu un efort eroic în caz de calamităţi. Eficienţa asistentei de urgenţă impune o muncă dusă în echipă, în care cadrele medicale sunt ,,mâna dreaptă” a medicilor. Această muncă în echipă pentru a fi eficientă, cere din partea fiecăruia multă dăruire, dar în acelaşi timp multă responsabilitate. Spiritul acestei responsabilităţi cere la rândul ei conştiinţă şi competenţă profesională, care să asigure pentru bolnavul de urgenţă, a cărui viaţă este ameninţată a se sfârşi uneori în câteva zile, dar şi în câteva ore sau minute chiar, aplicarea imediată a tuturor măsurilor terapeutice care să înlăture cauzele care se opun supravieţuirii.

Nursa generalistă presupune o pregătire pluridisciplinară: socială, tehnică, practică (în unităţi sanitare şi pe teren în comunităţi); însuşirea competenţelor de bază şi nu numai cunoştiinţele, să aiba cunoştiinţe de psihologie (să ştie să încurajeze); să aibă atitudine potrivită faţă de pacient şi de familia sa; să aibă preocuparea de a înţelege ceea ce simt ceilalţi (capacitatea de empatie).

”Rolul nursei în societate este să aibă indivizi, familii şi grupuri, să optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, mentale (psihice) şi sociale, afectate semnificativ prin schimbări ale stării de sănătate.” Def. O.M.S.

Aceasta implică personalul de nursing în activitătţiile de asistenţă ce se referă la sănătate ca şi la boală şi care privesc întraga durată de viaţă de la concepţie la moarte.

Nursingul se ocupă de aspectele psihosomatice şi psihosociale ale vieţii deoarece acestea afectează sănătatea, boala şi moartea.De aceea, nursingul foloseşte cunoştiinţe si tehnici din ştiinţele fizice, sociale, medicale, biologice şi de umanitate (arta si ştiinţa).

”Nursingul ca o parte integrantă a sistemului de asistenţă socială, cuprinde ocrotirea sănătăţii, prevenirea bolilor şi îngrijirea bolnavilor fizic, psihic(mental), ca şi acelor infirmi de toate vârstele, în toate formele de asistenţă socială şi aşezări comunitare. În cadrul acestei noţiuni mai largi de asistenţă socilă, fenomenele ce privescă în special nursele sunt reacţii individuale, familiale şi de grup la problemele actuale sau potenţiale de sănătate. Aceste reacţii umane cuprind o sferă mai largă, de la reacţii de restabilire a sănătăţii, pâna la o fază individuală a bolii, a dezvăluirii politice în promovarea pe o perioadă îndelungată a sănătăţii populaţiei.”(def I.C.N.) – O.M.S

Personalul de nursing lucrează ca un partener alături de lucrători de alte profesiuni, ocupaţii, ce participă la asigurarea sănătăţii şi în activităţi înrudite.

Individul, şi unde este cazul familia sa, vor trebui să fie implicaţi în toate aspectele pentru menţinerea unei bune sănătăţi.

La baza procesului de nursing stă înţelepciunea. Aşa cum spunea Cioran ”înţelepciunea este acea îmbinare a tot ce simţim, voim şi gândim, care ne face să biruim suferinţa şi să câştigăm mânâîierea, păstrând totuşi un suflet cât mai luminos, în înţelegere şi cât mai generos în faptă.”

A.PARTE GENERALĂ

A.1.APARATUL RENAL

A.1.1 ANATOMIA

În dezvoltarea sa ontogenetică, aceste sisteme iau naştere dintr-o porţiune a mezodermului (nefrotom), segmentat ca şi somitele, şi din care se vor forma în trei etape succesive: pronefrosul, mezonefrosul si metanefrosul.

Pronefrosul se resoarbe, lăsind numai nişte organe accesorii. Mezonefrosul sau corpul lui Wolff, de asemenea, se resoarbe, dând naştere medial unei creste genitale din care se vor dezvolta gonadele – ovarele sau testicolele, după sex. Tot acum iau naştere din celom doua canale: canalul lui Wolff şi canalul lui Muller.

La bărbat, din canalul lui Wolff vor lua naştere: calea spermatică – epididimul, canalul deferent şi cel ejaculator – iar canalul lui Muller involuează.

La femeie, din canalele lui Muller, iau naştere tubele uterine, uterul şi vagina, iar canalele lui Wolff involuează.

În ultima etapă, din metanefros, situate în pelvis, iau naştere rinichiul definitiv ce urcă în regiunea lombară (ascensiunea rinichilor), ca şi mugurele ureteral şi bazinetul renal.

Tot acum, prin dezvoltarea pintenului perineal, cloaca va da naştere anterior sinusului urogenital, din care se va dezvolta vezica urinară, iar posterior, rectul. Sistemul urinar sau excretor este format dintr-un organ principal pereche, rinichiul, şi din căile urinare: basinet, ureter, vezica urinară si uretră.