Ocluzia Intestinală

ARGUMENT

Lucrarea de faţă nu vrea să fie decât o prezentare sub formă de conspecte pe baza unei vaste bibliografii referitoare la urgenţele medico-chirurgicale.

Scopul lucrării este analiza tacticii chirurgicale în urgenţă şi a rezultatelor terapeutice imediate în ocluziile intestinale.

Personal, am simţit permanent nevoia unei asemenea lucrări de sinteză pentru că viaţa oricărui cetăţean poate fi ameninţată, la un moment dat, de o suferinţă apărută brusc, care-l duce într-o situaţie critică acută ce trebuie rezolvată de serviciul sanitar cu promtitudine şi deosebită competenţă.

În mod tradiţional, oamenii au definit sănătatea în diferite moduri: o persoană de conducere va spune că sănătatea înseamnă practicarea cu regularitate a unui complex de exerciţii şi asigurarea unor mese pregătite cu atenţie pentru menţinerea unei greutăţi normale şi a unei condiţii fizice bune.

Sănătatea fizică se referă la starea organismului şi la răspunsurile acestuia în faţa vătămărilor şi a bolilor. Pentru menţinerea unei condiţii fizice bune, a unei sănătăţi fizice este important să adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică, de exemplu: evitarea ţigărilor, a consumului de alcool şi alimentaţia moderată.

Punctul de vedere modern este acela că sănătatea are câteva dimensiuni: emoţională, intelectuală, fizică, socială şi spirituală, fiecare contribuind la condiţia de bunăstare a unei persoane.

Ocluzia intestinală continuă mereu să fie o cauză frecventă a internărilor de urgenţă în secţiile de chirurgie viscerală abdominală şi este un factor foarte important în morbiditatea şi mortalitatea intraspitalicescă.

Secţia de Chirurgie oferă o gamă variată şi spectaculoasă de pacienţi ce au nevoie de îngrijiri.

Însă nu toţi pacienţii ajung să se vindece complet, alţii rămân cu sechele vizibile sau mai puţin vizibile.

Dorinţa mea de a vedea pacienţii plecând acasă pe propriile picioare m-a detreminat să-mi aleg această temă.

CAP.I. ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI

DIGESTIV

Tubul digestiv este alcătuit din următoarele segmente: gură, faringe, esofag, stomac, intestinul subţire şi intestinul gros.

Funcţiile pe care le îndeplineşte gura sânt: masticaţie pentru formarea bolului alimentar, începutul digestiei glucidelor sub acţiunea ptialiniei salivare, funcţia de fonaţie, funcţia receptoare, funcţia de apărare şi funcţia fizionomică.

Faringele este un organ care aparţine atât aparatului digestiv cât şi aparatului respirator. El se află situat în partea posterioară a cavităţii bucale şi se continuă cu esofagul.

Funcţiile faringelui sânt: funcţia de conducere a bolului alimentar către esofag şi funcţia de apărare împotriva infecţiilor care pot pătrunde pe cale digestivă sau pe cale respiratorie.

Esofagul este un organ musculo-membranos, tubular care face legătura între faringe şi stomac. El începe la nivelul vertebrei a 7-a cervicale (c7) în dreptul cartilajului cricoid şi se termină în dreptul vertebrei a 11-a toracale la cardie, este lung de 25-32 cm şi are un calibru care variază între 10 şi 22 mm.

Are trei strâmtori: strâmtoarea cricoidiană, strâmtoarea de la nivelul încrucişării cu artera aorta şi cea de la nivelul cardiei.

Structura esofagului este din trei straturi: la interior se află mucoasă cu un epiteliu pavimentos stratificat; urmează tunica mijlocie care este musculară şi are 2 straturi - unul intern cu fibre circulare şi unul extern cu fibre longitudinale. Tunica externă este formată din ţesutul conjunctiv lax care se continuă cu ţesutul de susţinere mediastinal.

Stomacul este un organ musculo-glandular; este segmentul tubului digestiv situat între esofag şi intestinul gros. Forma lui este asemănătoare cu a unei pere cu vârful uşor îndoit şi indreptată în sus. Forma lui este variabilă în funcţie de: conţinut, tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal, poziţia individuală şi volumul organelor vecine.

Stomacul este situat deasupra cardiei şi care este aclaptată cupolei diafragmatice, care se numeşte marea tuberozitate: segmentul vertical este corpul stomacului care se continuă cu mica tuberozitate şi apoi cu centrul piloric şi se termină cu orificiul piloric.

Structura stomacului este alcătuită din patru pături: la interior se află mucoasa, apoi submucoasa, pătura musculoasă, iar la exterior este învelit de seroasă peritoneală.

Intestinul subţire începe la pilor şi se termină la nivelul valvulei ileo-cecale. El are trei segmente: duoden, jejun şi ileon.

Duodenul are forma unei potcoave şi i se descriu patru porţiuni: prima porţiune, bulbul duodenal urmează imediat după pilor şi este uşor mobilă; porţiunea a doua descendentă este situată în dreapta coloanei vertebrale şi în ea se varsă secreţia biliară şi cea pancreatică; porţiunea a treia este orizontală, iar porţiunea a patra este ascendentă şi se continuă cu jejunul, formând unghiul duodeno-jejunal.

Structura duodenului - este alcătuit din patru straturi: mucoasă, submucoasă, musculoasă şi seroasă peritoneală care îi acoperă numai faţa anterioară.