Cuprins
- PARTEA GENERALĂ
- Repere istorice privind ciroza hepatică
- Capitolul I Noțiuni de anatomie și fiziologie ale ficatului
- I.1. Anatomia ficatului
- I.2. Fiziologia ficatului
- Capitolul II Date generale ale cirozei hepatice
- II.1. Fiziopatologia cirozei hepatice
- II.2. Clasificarea cirozelor hepatice
- II.3. Etiopatogenie
- II.4. Tablou clinic
- II.5. Forme clinice
- II.6. Examene paraclinice și de laborator
- II.7. Diagnosticul
- II.8. Evoluție și prognostic
- II.9. Tratamentul cirozei hepatice
- II.10. Complicațiile cirozei hepatice
- Capitolul III rolul asistentei medicale în îngrijirea bolnavilor cu ciroză hepatică
- III.1. Planul de îngrijire a pacientului cu ciroză hepatică
- III.2. Diagnostice și intervenții de îngrijire la pacientul cu ciroză hepatică
- PARTE PERSONALĂ
- 1. INTRODUCERE
- 2. OBIECTIVELE LUCRĂRII
- 3. Material și Metodă
- 4. Rezultatele studiului
- 5. Cazuri clinice
- - Caz clinic numărul 1
- - Caz clinic numărul 2
- - Caz clinic numărul 3
- - Caz clinic numărul 4
- - Caz clinic numărul 5
- Concluzii
- Bibliografie
Extras din licență
REPERE ISTORICE PRIVIND CIROZA HEPATICĂ
Denumirea de Kirrhos are origine greacă și înseamnă galben-portocaliu, reieșind că
numele bolii a fost determinat de culoarea marou-deschis a ficatului și nu de consistența sa
crescută. Laennec, căruia pe bună dreptate i se atribuie paternitatea cirozei, afirmă în tratatul său,
că a fost impresionat de culoarea ficatului. Ulterior, Leibermeister și Ewald consideră că
denumirea de ciroză sugerează mai degrabă consistența crescută decât modificarea de culoare a
ficatului. De-a lungul timpului termenul de ciroză s-a identificat cu scleroza ficatului, uitându-se
aproape semnificația sa de origine.
Deși paternitatea cirozei este atribuită lui Laennec, grecii și romanii cu multe secole
înaintea acestuia, au descris boala ca o atrofie și indurație a ficatului. Erasistratus din Alexandria
în 304 î.Chr. face legătura între ascită și ficatul indurat.
Aretaus din Capadochia în sec.II.î.Chr. este primul care face legătura între inflamația
ficatului și evoluția acestuia spre ciroză. Vesalius, în 1543, face corelația dintre etilism și ciroză.
În 1685, John Browne descrie semnele de decompensare ale cirozei. Morgain, în 1761, este
primul care descrie perturbările vasculare din cadrul cirozei hepatice.
Descrierea lui Laennec este cea mai completă: „ficatul, redus la 1/3 din dimensiunile lui
obișnuite, ascuns în regiunea pe care o ocupă; suprafața sa externă ușor mamelonată și încrețită,
prezintă o culoare verzui-galbenă, dințată, alcătuită dintr-o multitudine de grăunțe mici, de formă
rotundă sau ovoidă, ale căror dimensiuni variază de la sămânța de mei până la cea de cânepă.
Aceste grăunțe, ușor de separat una de alta, nu prezentau între ele nici un spațiu în care să poată
recunoaște țesut hepatic restant: culoarea lor era castanie sau gălbuie-roșiatică, la periferie verde,
țesutul lor mai degrabă umed, opac, era la palpare mai degrabă flasc decât moale, și la strângerea
grăunțelor între degete nu se putea terciui decât o mică porțiune, restul dădea la palpare senzația
unei bucăți de piele moale.”
La scurt timp după descrierea lui Laennec a început controversa asupra originii țesutului
conjunctiv. Unii o atribuie colabării tramei de reticulină, secundară necrozelor și colapsului
lobular, iar alții formării de țesut conjunctiv nou. Andral și Boulland considerau că ficatul este
alcătuit dintr-o substanță roșie și una galbenă, septurile provenind din această din urmă.
În 1850, Frerichs diferențiază 2 stadii în formarea cirozei:
a) stadiul neoformării de fibre și al inflamației;
b) stadiul formării nodulilor și al contracției.
A doua controversă în patogenia cirozei se referă la stadiul leziunii primare. După
Ackermann, Kraetz și Fiessinger, leziunea primară este localizată la nivelul hepatocitelor,
constând în necroza acestora.
CAPITOLUL I
NOŢIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE ALE FICATULUI
I.1. Anatomia ficatului
Fig.1.1 Anatomia ficatului
Definiţie
Ficatul este cea mai mare glandă din corpul uman, este un organ (figura 1.1) care pe lângă
funcţia de producere a bilei, funcţia de secreţie externă prin care participă la digestie,
îndeplineste multiple funcţii metabolice. Dintre acestea unele sunt legate de prelucrarea
substanţelor absorbite prin mucoasa intestinală, iar altele de metabolismul general al
organismului. În viaţa intrauterină între lunile II-VII, ficatul are un important rol hematopoietic.
Tot atât de importantă este si funcţia sa hemodinamică, prin care intervine în distribuţia masei
circulante sanguine din organism.
Alături de alte organe, el contribuie la depozitarea si repartizarea în circulaţie, după
necesităţi, a unei cantităţi apreciabile de sânge. Din această cauză, greutatea ficatului la om este
variabilă. În medie ea reprezintă la adult circa 1/50 din greutatea corpului (la cadavru greutatea
acestuia va avea în medie de aproximativ 1500g). la nou-născut ficatul are greutatea de
aproximativ 1/20 din greutatea corpului.
Așezare
Ocupă întreg hipocondrul drept, în partea superioară a epigastrului si o parte din
hipocondrul stâng (figura 1.2) . Trei pătrimi ale organului sunt situate în jumătatea dreaptă a
corpului. Posterior ficatul se proiectează pe ultimele trei vertebre toracice. Pe peretele anterior,
limita superioară care se stabileste în clinică prin percuţie, corespunde unei linii usor concave în
sus, ce pleacă de la un punct situat pe coasta a cincea la nivelul liniei medioclaviculare drepte si
ajunge cu 2 cm mai jos în spaţiul V intercostal stâng tot pe linia medioclaviculară. În partea
laterală ficatul se proiectează pe o linie convexă cuprinsă între coasta a- V-a dreaptă si un punct
situat pe linia axilară dreaptă la 2 cm sub arcul cartilaginos al coastelor.
Bibliografie
1.Alexa I.D. – Medicină Internă, Noțiuni de bază – Ed. Junimea, 2004
2.Antohe I. – Nursing Clinic, Note de curs – Ed. „Gr.T.Popa” U.M.F. Iași, 2009
3.Borundel C. – Manual de Medicină Internă pentru Cadre Medii – Ed. BIC ALL București
4.Braun J., Dormann A. – Ghid Clinic, Medicină Internă – Ed. Medicală București, 2004
5.Ciurea T., Pascu O., Stanciu C. – Gastroenterologie și Hepatologie, actualități 2003 – Ed. Medicală București, 2003
6.Coman E.A., Petrovanu R. – Medicină Internă în Practică de Ambulator – Ed. „Gr.T.Popa” U.M.F. Iași, 2009
7.Copaci I. – Tratat de Hepato GastroEnterologie vol.II, Ficatul, Pancreasul, Căile biliare – Ed. Medicală AMALTEA București, 1999
8.Costache I.I., Petriș A.O. – Medicină Internă, Note de curs – Ed. PIM, 2011
9.Domnișoru L. – Medicină Internă ediția a 3-a - Ed. „Gr.T.Popa” U.M.F. Iași, 2010
10.Ghiuru R., Trifan A., Covic A – Curs de Medicină Internă vol.II, Bolile aparatului digestiv - Ed. Junimea Iași, 2004
11.Grigorescu M. – Tratat de Hepatologie – Ed. Medicală Națională, 2004
12.Iagnov S., Kreindler F. – Cirozele Hepatice – Ed. Medicală București, 1955
13.Marcean C. – Tratat de Nursing, Îngrijirea pacientului sănătos și bolnav – Ed. Medicală București, 2010
14.Mateescu R. – Fiziologia Digestiei și Nutriției, Fiziologia Metabolismuui intermediar a ficatului – Ed. U.M.F. Timișoara, 2000
15.Mitu F. – Semiologie Medicală – aparatul renal, digestive și Sistemul Hematopoietic - Ed. „Gr.T.Popa” U.M.F. Iași, 2009
16.Moncaș S. – Medicină Internă pentru asistenți Medicali – Ed. Victor Babeș Timișoara, 2010
17.Nedeloiu T., Bisoc A., Voicu V. – Curs de Medicină Internă pentru Asistenți Medicali – Ed. Universității „Transilvania” Brașov, 2006
18.Niculescu V., Niculescu M. – Anatomia Abdomenului – Ed. Victor Babeș Timișoara, 2005
19.Ranga V. – Tubul Digestiv și Glandele Anexe. Splina Anatomia Omului – Ed.Cerma București
20.Stanciu C. – Curs de Semiologie Medicală-aparatul digestive – Ed. Junimea Iași, 2002
21.Ștefănescu G. – Noțiuni de gastroenterologie manual pentru asistenți medicali – Ed. Fundației Academiei Axis Iași, 2008
Preview document
Conținut arhivă zip
- cuprins.docx
- foaie 1.docx
- foaie 2.docx
- Particularitati de Ingrijire a Bolnavului cu Ciroza Hepatica.pdf