Plan de nursing

CAPITOLUL I

NOŢIUNI DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE MEDICALĂ

Îngrijirea bolnavilor este o muncă de mare răspundere care reclamă cunoştinţe profesionale temeinice şi calităţi morale deosebite.

Orice om care se ocupă de îngrijirea bolnavilor trebuie să lucreze constiincios. Conştiinciozitatea ridică valoarea oricărei munci, dar în special a muncii sanitare şi din acest motive a trebuie cultivate în mod sistematic. De gradul de conştiinciozitate al asistentei depind vieţi de oameni, de aceea ea trebuie să fie un om cu calităţi deosebite.

Îngrijirea bolnavilor reprezintă o mare răspundere faţă de viaţa şi sănătatea bolnavilor, faţă de colectivitate, dar în special faţă de conştiinţa noastră personală. Din acest motiv avem datoria de a consacra toată ştiinţa şi energia noastră pentru îngrijirea oricărui bolnav.

Conştiinciozitatea este o urmare firească a bunei pregătiri profesionale. Numai acela care cunoaşte toate consecinţele muncii sale poate fi într-adevăr conştiincios. Munca efectuată fără pregătire corespunzătoare constituie în sine o lipsă de conştiinciozitate.

Asistenta poate îndeplini în bune condiţii, sarcinile ei profesionale numai dacă are suficiente cunoştinţe de specialitate, ea trebuie să aibă în primul rând o bună pregătire profesională. Aceasta priveşte atât acumularea cunoştinţelor teoretice, cât şi însuşirea tehnicii moderne aplicate la patul bolnavului.

Procedeele de investigaţie şi de tratament, pe care le aplică privesc totdeauna interesele bolnavilor şi urmăresc scopul nobil de a alina şi vindeca suferinţele bolnavilor. Executarea lor cu o tehnica necorespunzătoare sau în condiţii neadecvate, pot provoca dureri, devenind periculoase sau chiar fatale.

Cunoştinţele profesionale ale asistentei trebuie să corespundă profitului sanitar în care lucrează. Volumul cunoştinţelor pe care ea le posedă trebuie să cuprindă toate ramurile în care activează.

Deprinderile practice şi priceperea profesională să fie însuşite pentru ca manopera cerută să fie executată corect, rapid curat frumos şi elegant.

Asistenta medicală trebuie să cunoască tehnica îngrijirii bolnavului, metodele de investigaţie, pregătirea bolnavilor pentru examinările complementare, tehnica tratamentului modern, dar se cere în acelaşi timp să cunoască evoluţia bolilor, toate complicaţiile posibile în cursul evoluţiei lor, precum şi măsurile de urgenţă care trebuie luate până la sosirea medicului.

Este necesar ca asistenta să cunoască simptomele şi epidemiologia bolilor infecto-contagioase precum şi modul de prevenire a infecţiilor intraspitaliceşti. Baza pregătirii teoretice şi practice se câştigă în şcoală.

După terminarea şcolii, dezvoltarea cunoştinţelor profesionale nu trebuie să se oprească nici un moment. Specificul muncii sanitare implică studiul permanent din manuale şi tratate noi, din reviste, referate, conferinţe şi cercurile societăţii ştiinţifice a cadrelor medii, din discuţii, dar în special din experienţa cadrelor mai pregătite.

Participarea la vizita medicală este un izvor nesecat de acumulare a cunoştinţelor, dacă se va utiliza bine acest prilej. Pregătirea temeinică şi permanentă înlătură rutina, una din piedicile cele mai mari din calea progresului, din munca de zi cu zi a cadrelor.

Asistenta medicală poate fi făcută numai cu devotament Devotamentul hotărăşte atitudinea omului faţă de muncă. Devotamentul se verifică atunci când este pus la încercare şi în activitatea sanitară abundă cu prisosinţă posibilităţile de verificare. Unitatea sanitară, bolnavii în stare gravă, apariţia unor epidemii, accidente sau calamilăţi de altă natură ne obligă de multe ori să prelungim orele noastre de muncă. Uneori fiind puşi în situaţia de a renunţa la orele de odihnă sau la anumite distracţii.

O însuşire de căpetenie a cadrelor sanitare trebuie să fie punctualitatea. Asistenta trebuie să respecte exact timpul şi spaţiul prevăzut pentru efectuarea unui lucru. Administrarea întârziată a medicamentelor, nerespectarea dozelor prescrise, schimbarea pansamentelor cu întârziere, recoltarea de cantităţi neprecise de sânge, nerespectarea regimului prescris bolnavului, dăunează şi poate avea efecte neplăcute.

Păstrarea secretului profesional este o altă datorie fundamentală a cadrelor sanitare. Tot ceea ce asistenta află despre bolnav sau boala lui de la medici, din analizele de laborator, din buletinele de examinare sau din foaia de observaţie, confidenţele făcute de bolnav sau de la familia acestuia, datele culese cu ocazia vizitelor la domiciliu, datele relative la modul de viaţă, locuinţa celor vizitaţi şi luaţi în supraveghere constituie obiectul secretului profesional. Secretul profesional nu se discută cu nimeni, nici măcar în cercuri de prieteni.

Condiţia esenţială pentru a depune o muncă de calitate este dragostea de profesie şi de muncă. Dragostea faţă de profesie şi de muncă nu trebuie să se limiteze la spiritul umanitar de iubire a bolnavilor şi de ajutorare a lor. Ea trebuie să depăşească realitatea prezentului şi să prevadă viitorul, pentru care trebuie să muncească şi să lupte.

Asistenta trebuie să aibă o atitudine justă faţă de bolnav, să fie întotdeauna atentă, binevoitoare şi amabilă faţă de bolnav, independent de grijile ei proprii, fiind corespunzătoare gravităţii şi temperamentului bolnavului.

Asistenta trebuie sa-şi păstrat întotdeauna calmul, blândeţea şi să se apropie cu bunătate şi înţelegere de suferinzi, fără să dea dovadă de slăbiciune sau ezitare în muncă. Ea trebuie să imprime optimism bolnavilor în stare gravă şi să ţină trează în ei dorinţa de a trăi şi a se vindeca.

Atitudinea faţă de bolnavii de sex opus să fie întotdeauna principială şi să refuze glumele neserioase sau alte manifestări nepotrivite. Asistenta trebuie să se stăpânească în orice situaţie. Ea nu trebuie să poarte discuţii cu bolnavii pentru că aceştia au un sistem nervos mai excitabil, sunt rupţi cu mediul lor obişnuit şi de aceea sensibilitatea lor este mai accentuată.

Bolnavul încredinţează sănătatea şi uneori viaţa în mâinile asistentei medicale şi medicului, de aceea prima lor sarcină este de a câştiga încrederea bolnavului.