Prevalența Litiazei Renale la Pacienții cu Sindrom Metabolic

Motto:

”Sănatatea este o comoară pe care puţini știu să o preţuiască, deși aproape toţi se nasc cu ea”

Hipocrate

Introducere

Sindromul metabolic este o constelație de factori de risc cardiovasculari care include dislipidemia aterogenă, hipertensiunea arterială, obezitatea abdominală și intoleranța la glucoză.

Noţiunea de sindrom metabolic a evoluat de-a lungul anilor, dar, o dată cu recunoaşterea faptului că obezitatea a devenit o problemă globală de sănătate a crescut dramatic şi interesul pentru acest sindrom şi pentru evoluţia sa conceptuală.

Date recente publicate de IDF, pe baza unor studii epidemiologice, indică o prevalență a sindromului metabolic în populația generală, cuprinsă între 16% și 37%, în funcție de criteriile de diagnostic utilizate și de populația în care aceste criterii sunt aplicate. Conform definiției ATP III, peste 20% din populația adultă a Statelor Unite și aproximativ 4,2% dintre adolescenți prezintă sindrom metabolic. Indiferent însă de criteriile aplicate, este cert faptul că prevalența sindromului metabolic crește o dată cu vârsta. Date epidemiologice recente din România situează prevalența sindromului metabolic în populația adultă la 45%.[15]

Din timpul facultații am observat că foarte mulți pacienți internați pe diverse secții din Spitalul Județean Brașov, dar predominant pe secțiile de Medicină Internă cumulau mulți factori de risc cardiovasculari.

Am învățat că mulți doctori erau preocupați de acest lucru. Asocierea acestor factori de risc cardiovasculari este frecventă și a primit denumirea de sindrom metabolic. De asemenea am constatat că multi dintre pacienții cu sindrom metabolic prezentau și litiază urinară.

Am căutat în literatura de specialitate date despre aceasta asociere dar nu am gasit multe referințe.

Acest lucru m-a stimulat să fac eu o cercetare în acest sens.

I. PARTEA GENERALĂ

• Sindromul metabolic

• Scurt istoric

Conceptul de sindrom metabolic există de peste 80 de ani. În 1920 medicul suedez Kylin a descris asocierea hipertensiunii, hiperglicemiei și a gutei. În 1947, doctorul Jean Vague din Marsilia a atras atenția asupra obezității androide ca fiind acel tip de obezitate care se asociază cu anomalii metabolice, diabet zaharat tip II și boală cardiovasculară. În 1977 Halle folosește termenul de sindrom metabolic pentru asocierea dintre obezitate, diabet zaharat, hiperlipoproteinemie, hiperuricemie și steatoză hepatică, descriind efectul cumulat al factorilor de risc pentru ateroscleroză. În 1977 și 1978 Gerald Phillips dezvoltă conceptul potrivit căreia factorii de risc pentru infarctul miocardic concură în a forma o multitudine de anomalii asociata nu doar cu boala cardiacă ci și cu îmbatrinirea, obezitatea și alte afectuni. El sugerează că este posibilă existența unei etiologii comune, a cărei identificare ar putea duce la prevenția bolii cardiovasculare.[1]

În 1988 Gerald M.Reaven propune insulinorezistența ca factor comun al multitudini de anomalii pe care le definește prin termenul de sindrom X. Reaven nu include obezitatea abdominală în definiția sa. Concepția actuală acceptată de Federația Internationala de Diabet situează obezitatea abdominală în centrul etiopatogeniei sindromului metabolic. Ultimii ani se caracterizează printr-o atenție deosebită acordată acestei afecțiuni, ca dovadă existența și actualizarea periodică a criteriilor de diagnostic, redactată de cele mai importante organizații medicale internaționale din domeniu, precum OMS, NHLBI, ADA, IDF.

Sindromul metabolic rămâne un subiect de mare actualitate în lumea științifică datorită necesității sistematizării cunoștințelor actuale referitoare le această afecțiune cu impact deosebit asupra sanătății publice. Până în prezent două congrese internaționale au fost dedicate sindromului metabolic: Berlin în 2005 și Barselona în 2007.[2]