Recuperarea în Sindroamele Algice și Disfuncționale cervico-dorsale

INTRODUCERE

Durerea este definită de Asociația Internațională pentru Studiul Durerii, ca fiind: “o experiență senzorială și emoțională dezagreabilă, determinată de o leziune tisulară reală sau potențială”. Durerea este mult influențată de experiența dureroasă a subiectului, de caracteristicile psihologice, comportamentale și motivaționale.

Durerea în regiunea cervicală reprezintă, de obicei, durerea care se localizează oriunde între regiunea de la baza craniului până la nivelul umerilor.

Durerile cervicale reprezintă, în prezent, o manifestare tot mai frecventă.

Majoritatea oamenilor se vor confrunta, într-un moment sau altul a vieții, cu dureri (de cele mai multe ori minore) localizate în regiunea cervicală. Durerile cervicale reprezintă probleme foarte curente, gâtul fiind una din cele mai vulnerabile zone ale coloanei vertebrale.

Presiunea la care sunt supuse articulațiile din această zonă, mișcările zilnice, chiar dacă nu sunt foarte bruște și uzura caracteristică zonei respective se pot resimți în timp. Uneori pot apărea și leziuni, traumatisme sau accidente minore.

Accidentele, durerile și traumatismele regiunii cervicale apar în timpul activităților sportive, în timpul micilor proiecte pe care omul le realizează în jurul casei, în gospodărie sau în timpul efortului fizic pe care îl depune la locul de muncă.

Marea parte a durerilor cervicale nu sunt grave. Aceste dureri sunt resimțite de pacienți sub diferite forme, de la cele ușoare, la rigidizări sau dureri severe care, nici după administrarea unor analgezice ușoare, nu se vor ameliora. Durerea se poate extinde la nivelul toracelui postero-superior, umerilor, brațelor sau poate fi complicat cu o cefalee.

În timpul durerii se poate constata limitarea semnificativă a mișcării. Cel mai frecvent limitarea este mult mai accentuată pe o parte, mai rar intensitatea este bilaterală.

Motivul pentru care am ales această temă este faptul că durerile cervico-dorsale sunt din ce în ce mai frecvente și pot apărea la vârste destul de tinere. Un alt motiv este prezența acestei afecțiuni la un membru al familiei mele, iar din această cauză am vrut să știu cât mai multe despre recuperarea sindroamelor algice cervico-dorsale.

Capitolul I

I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI BIOMECANICĂ A COLOANEI CERVICO-DORSALE

1.1. Generalități

Coloana vertebrală (rahis) este o coloană mediană lungă, alcătuită din suprapunerea a 33-34 segmente osoase, numite vertebre. Rahisul este cea mai importantă componentă a scheletului osos și a aparatului locomotor, implicit.

Vertebrele poartă numele regiunilor pe care le alcătuiesc:

Vertebrele cervicale răspund gâtului și sunt în număr de șapte. Ele se notează de la C1 la C7 și împreună formează coloana cervicală.

Vertebrele toracale răspund toracelui și sunt în număr de doisprezece, fiind notate de la T1 la T12. ele formează împreună coloana toracală (dorsală).

Vertebrele lombare sunt în număr de cinci și răspund regiunii lombare. Sunt notate de la L1 la L5 și împreună alcătuiesc coloana lombară.

Vertebrele sacrate răspund pelvisului fiind în număr de patru-cinci. Se notează de la S1 la S5. din sudarea vertebrelor iau naștere două oase: sactul și coccigele.

Vertebrele coloanei cervicale, dorsale și lombare sunt oase independente și mobile. Din această cauză ele se mai numesc vertebre adevărate. Vertebrele sacrate sunt oase sudate, motiv pentru care se numesc vertebre false.

Coloana vertebrală nu este rectilinie. În ortostatism, coloana are o direcție verticală și o formă sinuoasă. Ea prezintă curburi în planul sagital și frontal. Curburile fiziologice cresc rezistența coloanei la presiunile verticale de aproimativ 10 ori față de o coloană fără curburi. Mai au rolul în atenuarea șocurilor verticale și favorizează menținerea echilibrului coloanei pe bazin.

Curburile coloanei în planul sagital sunt:

- lordoza cervicală cu convexitatea anterior

- cifoza dorsală cu convexitatea posterior

- lordoza lombară cu convexitatea anterior

- segmentul sacro-coccigian are o curbură imobilă cu convexitatea posterior.

Curburile planului frontal sunt mai puțin pronunțate. Acestea sunt:

- curbura cervicală cu convexitatea la stânga

- curbura toracică cu convexitatea la dreapta

- curbura lombară cu convexitatea la stânga.