Recuperarea Postoperatorie în Boala Dupuytren

MOTTO:

DE SĂNĂTATE, CA DE AVERE, TE BUCURI NUMAI FOLOSIND-O, CĂCI DE N-O FOLOSEŞTI,

NU TE BUCURI DE EA.

F. DE ROJAS ,,La colestina”

INTRODUCERE

Deşi suprafaţa mâinilor reprezintă o mică parte raportat la suprafaţa totală a corpului (aproximativ 2% pentru fiecare mână), datorită funcţionalităţii extrem de mari şi a importanţei deosebite pe care o are în viaţa de relaţii a omului, mâna este foarte expusă la diverse traumatisme şi leziuni.

Pavlov caracterizează mâna ca “un creier şi ochi suplimentari ai omului”.

Mâna este nu numai organul motor de producţie socială, ci şi un organ de simţ şi explorare a mediului, reprezentând “una din cele mai constante legături dintr om şi mediul extern”.

Mâna are o mare importanţă în viaţa omului atât prin principala sa funcţie – funcţia de prehensiune – cât şifuncţia senzorială, constituindu-se într-o adevărată antenă a organismului. Această importanţă, atât în viaţa cotidiană, cât şi în desfăşurarea celor mai complexe activităţi, îi este conferită mâinii de către complexa ei structură alcătuită din: 27 de oase, 17 articulaţii, 42 de muşchi, plus tendoane, tecile sinoviale, scripeţii, lojile lui Bohler “o minunată piesă anatomofuncţională”. Fiecare element din acest ansamblu are un rol bine stabilit şi aproape indispensabil pentru funcţionarea desăvârşită a întregului.

Din îndelungata experienţă în ceea ce priveşte simptomatologia clinică şi tratamentul în boala Dupuytren, se desprinde importanţa pe care o are rezolvarea chirurgicală a acestei afecţiuni, precum şi recuperarea medicală aceasta în ideea prevenirii sechelelor redutabile ce pot surveni, cu grave consecinţe funcţionale asupra mâinii.

Din această cauză considerăm utilă prezentarea experienţei privind tratamentul chirurgical în boala Dupuytren, în clinica de Chirurgie Plastică şi Reconstrucţie a Spitalului Clinic Judeţean şi recuperarea postoperatorie în Spitalul Clinic de Recuperare Baile Felix.

CAPITOLUL I

ELEMENTE DE ANATOMIE A REGIUNII PALMARE ŞI BIOMECANICA MÂINII

REGIUNEA PALMARA (palma manus)

1. TOPOGRAFIE

Limita superioară a acestei regiuni este dată de un plan transversal

care trece prin pisiform şi tuberculul navicularului. Distal, este limitată de pliurile digito-palmare, lateral de marginea laterală a primului metacarpian, iar medial de marginea madială a metacarpianului V. În profunzime regiunea ajunge aproape până la planul format de oasele metacarpiene şi spaţiile interosoase. La exterior regiunea este neregulată, prezentând proeminenţe osoase (pisiform, tuberozitatea navicularului) şi reliefurile musculare ale eminenţelor tenară şi hipotenară. În centru palma este excavată.

Stratigrafie

- pielea este groasă, puţin mobilă, cu numeroase pliuri şi

şanţuri, bogată în glande sudoripare. Poate prezenta durioane (bătături), de obicei profesioanle.

- paniculul adipos este compartimentat în areole de septurile

conjunctive care pleacă de la derm la aponevroza palmară. În regiunea tenară, ţesutul adipos este slab reprezentat, neseptat, având structură lamelară. La nivelul eminenţei hipotenare, imediat sub derm se află muşchiul palmar scurt. În paniculul adipos se găsesc vasele şi nervii superficiali. De pe eminenţa tenară şi hipotenară pornesc ramuri venoase spre originea dorsală a venelor cefalică şi bazilică. Ramurile nervoase superficiale aparţin nervului ulnar (pentru pielea hipotenară), nervului median (pentru pielea palmară mijlocie) şi nervilor radial şi musculocutan (pentru pielea tenară);

- aponevroza palmară este de formă triunghiulară;

- planul subaponevrotic este împărţit în trei loji.