Reeducarea Functionala a Bolnavilor cu Spondilita Anchilozanta

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Aceasta licenta trateaza Reeducarea Functionala a Bolnavilor cu Spondilita Anchilozanta.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 57 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domenii: Medicina, Educatie Fizica

Cuprins

CAPITOLUL I INTRODUCERE
1.1 Importanţa teoretică şi practică a temei
1.2 Motivarea alegerii temei
1.3 Ipoteza şi scopul lucrării
CAPITOLUL II FUNDAMENTAREA TEORETICO-ŞTIINŢIFICĂ A LUCRĂRII
2.1 Anatomia coloanei vertebrale
2.2 Biomecanica coloanei vertebrale
2.3 Anatomie patologică
2.4 Aspecte etiologice
2.5 Aspecte clinice şi paraclinice
2.6 Diagnostic pozitiv
2.7 Diagnostic diferenţial
2.8 Principii de evaluare
2.9 Tratamentul
CAPITOLUL III ORGANIZAREA CERCETĂRII
3.1 Subiecţii şi locul de desfăşurare a cercetării
3.2 Modul de organizare a cercetării
CAPITOLUL IV DESFĂŞURAREA CERCETĂRII
4.1 Obiectivele recuperării kinetoterapeutice
4.2 Exerciţii de stretching
4.3 Exerciţii pentru coloana vertebrală şi segmentele periferice
4.4 Hidrokinetoterapie
4.5 Programul de recuperare a spondilitei anchilozante elaborat de NASS(National Ankylosing Spondylitis Society)
4.6 Exerciţii de reeducare respiratorie
4.7 Exerciţii de coordonare a staticii vertebrale şi a respiraţiei
CAPITOLUL V PREZENTAREA ŞI INTERPRETAREA REZULTATELOR
CAPITOLUL VI CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXĂ

Extras din document

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

1.1 Importanţa teoretică şi practică a temei

Spondilita anchilozantă este o boală inflamatorie cronică ce afectează coloana vertebrală, procesul inflamator debutând la nivelul articulaţiilor sacroiliace, progresând ascendent.

Spectrul clinic se întinde de la o simplă boală pelvină(sacroiletită) până la o suferinţă multisistemică gravă şi progresivă.

Afecţiunea este mai frecventă la bărbaţi decât la femei şi este produsă de factori etiologici variaţi.

Spondilita anchilozantă poate duce la complicaţii severe cum ar fi: insuficienţa cardiacă, fracturi de coloană, tuberculoza pulmonară.

Importanţa aplicării programelor kinetice de recuperare este deosebită, având în vedere faptul că leziunile din spondilita anchilozantă sunt dificil de corectat prin metode ortopedico-chirurgicale.

1.2 Motivarea alegerii temei

Spondilita anchilozantă reprezintă o afecţiune cu un potenţial invalidant major, ceea ce are importante repercusiuni medico-terapeutice şi socio-economice. În acest context diagnosticul precoce, trebuie să se asocieze cu un tratament complex adecvat.

Din acest punct de vedere consider utile orice informaţii şi experienţe personale care ar putea ajuta la obţinerea unui management comun a pacientului şi tuturor celor implicaţi în procesul tratamentului în faţa acestei afecţiuni.

În acest sens în lucrarea de faţă am încercat analiza posibilităţilor de realizare a unei scheme terapeutice cât mai adecvate stadiilor precoce de boală.

1.3 Ipoteza şi scopul lucrării

Lucrarea de faţă îşi propune să demonstreze dacă exerciţiile kinetice contribuie la ameliorarea deficienţelor cauzate de spondilita anchilozantă, cu scopul de a contribui la reeducarea funcţională a pacienţilor afectaţi de această boală reumatismală, din grupul aşa-ziselor artrite seronegative.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICO-ŞTIINŢIFICĂ A LUCRĂRII

2.1 Anatomia coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor, deoarece de ea sunt legate toate celelalte segmente ale trunchiului.

Din punct de vedere anatomo-funcţional, coloana vertebrală se împarte în patru regiuni distincte, fiecare din ele având un număr fix de vertebre.

Aceste regiuni sunt:

- regiunea cervicală – 7 vertebre,

- regiunea toracică – 12 vertebre,

- regiunea lombară – 5 vertebre,

- regiunea sacrococcigiană – 9-10 vertebre unite între ele.

Numai primele trei regiuni sunt mobile, vertebrele manifestând o oarecare mobilitate una faţă de alta, mobilitatea lor însumându-se pe întreaga regiune şi apoi pe întreaga coloană vertebrală. Regiunea sacrococcigiană este rigidă, fără vreun grad de mobilitate.

Regiunea cervicală: vertebrele au corpul alungit transversal, canalul vertebral este mare şi triunghiular, apofizele spinoase scurte şi puţin înclinate, apofizele transverse prezintă la baza lor un orificiu pentru artera vertebrală. Prima vertebră cervicală, atlasul, este alcătuită din două mase laterale, unite între ele printr-un arc posterior şi un anterior. Pe faţa superioară a maselor laterale se găseşte câte o cavitate glenoidă pentru articularea cu condili occipitalului. Pe faţa inferioară a maselor se găseşte câte o faţetă articulară pentru apofizele articulare ale vertebrei următoare. Pe ambele arcuri se găseşte câte un tubercul. Axisul este a doua vertebră şi se prezintă cu un corp alungit transversal; pe faţa lui superioară se află apofiza odontoidă; aceasta are 12-16 cm înălţime şi prezintă un pivot cilindric în jurul căruia se roteşte atlasul, în mişcările de rotaţie a capului. A şaptea vertebră se prezintă cu apofiza spinoasă foarte proeminentă.

În regiunea dorsală vertebrele au corpul rotund, canalul vertebral este mai îngust, circular, apofizele spinoase sunt mult mai înclinate înapoi, iar apofizele transverse prezintă la vârful lor, pe faţa anterioară, o faţetă articulară pentru tuberozitatea coastei corespunzătoare.

Regiunea lombară are cele mai voluminoase vertebre, au corpul uşor lăţit transversal, apofizele spinoase sunt dispuse orizontal, iar cele transverse sunt mai mici. Corpul vertebral privit din profil este mai înalt în partea anterioară, ceea ce explică curbura lordotică (fiziologică) normală a acestei regiuni.

Regiunea sacrococcigiană – vertebrele sunt unite între ele, primele 5 formează osul sacru, iar ultimele 4-5 alcătuiesc un alt os, numit coccis.

• Articulaţiile corpilor vertebrali sunt amfiartroze. Suprafeţele articulare sunt date de feţele superioare şi inferioare ale corpilor vertebrali. Între aceste suprafeţe osoase se găsesc discurile intervertebrale. Aceste discuri sunt formaţiuni fibrocartilaginoase alcătuite dintr-o porţiune periferică – inelul fibros – şi una centrală – nucleul pulpos. Mişcările de flexie-extensie şi de înclinări laterale, se fac cu pensarea discului în partea în care se face mişcarea. În flexie discul bombează spre canalul rahidian, iar găurile de conjugare îşi măresc diametrul. În mişcarea de extensie a coloanei vertebrale, discul este bombat înainte, sub ligamentul anterior, iar diametrul găurilor de conjugare se micşorează şi apasă pe rădăcinile nervilor rahidieni.

Fisiere in arhiva (1):

  • Reeducarea Functionala a Bolnavilor cu Spondilita Anchilozanta.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT