Extras din licență
OBIECTIVUL I
ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS
I.1. Noțiuni de anatomie ale sistemului nervos
Sistemul nervos reprezintă ansamblul tuturor organelor alcătuite predominant din țesut nervos specializat în recepționarea, transmiterea și prelucrarea excitanților din mediul extern sau intern.
Excitabilitatea este o caracteristică generală a lumii vii. Sistemul nervos reprezintă însă acea parte strict specializată, în urma unui îndelungat proces evolutiv, pentru a îndeplini această funcție.
Sistemul nervos, prin intermediul encefalului, a devenit organul conștiinței. Funcționarea sa generează starea de conștiință, capacitatea unei ființe vii de a înțelege lucrurile înconjurătoare, fiind în același timp sediul personalității individului. Aceste funcții au atins un nivel maxim la encefalul de om. Encefalul nu trebuie considerat echivalentul personalității sau a conștiinței. Este în schimb suportul material al acestora, funcționarea sa generându-le.
Sistemul nervos realizează legătura dintre organism și mediu; în același timp, coordonează activitatea tuturor țesuturilor, organelor etc. Ca urmare a faptului că sistemul nervos îndeplinește aceste două tipuri de funcții, este împărțit, dintr-o perspectivă fiziologică, în două componente: sistemul nervos somatic și cel vegetativ.
Sistemul nervos somatic sau al vieții de relație, realizează integrarea organismului în mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ coordonează funcționarea organelor interne, numindu-se și autonom, ca urmare a faptului că activitatea sa nu este coordonată conștient, fiind astfel autonomă.
Din punct de vedere anatomic sistemul nervos se împarte în două componente:
- sistemul nervos central - alcătuit din encefal (creier) și măduva spinării;
- sistemul nervos periferic - ce include:
- componenta somatică (nervii cranieni și cei spinali) - realizează, în special, inervația pielii, mușchilor scheletici, ligamentelor, articulațiilor, oaselor;
- componenta vegetativă (SNV - simpatic și parasimpatic) - inervează viscerele, glandele, musculatura netedă a vaselor sanguine și limfatice, a cordului.
Din punct de vedere funcțional sistemul nervos reprezintă o rețea de neuroni interconectați, asemănător cu structura unui computer, datorită faptului că ambele prezintă un sistem de introducere a datelor, un sistem de procesare a acestora și un sistem în care sunt afișate rezultatele obținute.
I.1.1. Componentele celulare ale sistemului nervos
În structura sistemului nervos se deosebesc două componente: țesutul nervos și stroma conjunctivo-vasculară. Țesutul nervos reprezintă un țesut înalt specializat în scopul realizării comunicării intercelulare, capacitate dependentă de proprietățile chimice și electrice ale celulelor nervoase.
Ca unitate morfofuncțională de bază a sistemului nervos sunt considerate celulele nervoase specializate pe care Waldeyer le-a numit neuroni.
Neuronii sunt elemente înalt diferențiate morfologic. În alcătuirea unui neuron se disting: corpul celular și una sau mai multe prelungiri. Acestea pot fi de două tipuri:
- dendritele, prelungiri arborescente celulipete (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite), prin care neuronul primește impulsuri nervoase;
- axonul, care funcțional este celulifug, prelungire unică a neuronului, ce transportă impulsurile nervoase de la corpul neuronului către alte structuri.
Axonul poate atinge lungimi de 1 m și grosimi de 1- 1,5 μ; se termină prin butoni terminali ce se pun în contact cu alt neuron formând sinapsă interneuronală, sau cu mușchiul striat prin placa motorie.
Dendritele și axonii constituie căi de conducere nervoasă de la măduva spinării până la cortex și invers.
După tipul de mediator chimic elaborat, neuronii se împart în: colinergici, catecolaminergici (dopaminergici și noradrenergici) și serotoninergici.
Neuronul are două proprietăți fundamentale:
- excitabilitatea - reprezintă proprietatea neuronului de a răspunde la un stimul printr-un potențial de acțiune;
- conductibilitatea - proprietatea neuronului de a propaga excitația în lungul prelungirilor sale.
Bibliografie
1. Niculescu C., Cârmaciu R., Voiculescu B. - ,,Anatomia și fiziologia omului”, Editura Corint, București, 2007, pag. 123- 215;
2. Dobrescu Iuliana - ,,Psihiatria copilului și adolescentului”, Editura Medicală, 2003, pag. 15- 60; 177- 186;
3. Georgescu Marie - ,,Psihiatrie”, Editura Medicală Națională, București, 2003, pag. 167- 190; 256- 264;
4. Predescu V. - ,,Psihiatrie”, Editura Medicală, 1989, pag. 271- 289;
5. Tanasie M., Bezna M., Bezna S. - ,,Elemente genetice predictive în tulburările schizofrenice”, Editura Sintech, Craiova, 2007, pag. 19- 27, 67- 75, 117- 136;
6. Romila A. - ,,Psihiatria”, Editura Asociației Psihiatrilor Liberi din România, București, 1997, pag. 459- 469;
7. Olteanu A., Lupu V. - ,,Neurofiziologia sistemelor senzitivo-senzoriale”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2000, pag. 87- 110;
8. Milea Ștefan - ,,Psihiatrie”, vol.I, Editura Medicală, 1988, pag. 29- 34, 112- 117;
9. Ministerul Educației, Tineretului și Sportului - ,,Manual de nursing”, vol 3, EdituraAll Educational, 2012, pag. 177- 196;
10. Știuriuc Simona - ,,Terapia electroconvulsivă (electroșocuri)”, articol, 2013;
11. Referințe web:
anatomie.romedic.ro
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sistem_nervos
sistemul nervos.wikispaces.com
http://proceduri.romedic.ro/terapia-electroconvulsiva
Preview document
Conținut arhivă zip
- Tulburare-deliranta.docx